Your Babysitter

Capitolul 19.

Rose's p.o.v.

Intru încet înăuntru și privesc de jur împrejur căutându-l cu privirea pe cel cu care trebuie să mă întâlnesc. Îl zăresc la o masă cum îmi face semn să mă apropii. Îmi trec mâna prin părul meu roz și lung, apoi încep să merg în direcția lui. Trag scaunul din fața lui și îmi las ghiozdanul pe spătarul lui, apoi mă așez.

- Am venit. De ce voiai să mă vezi?

Întreb eu, în timp ce iau meniul pe care acesta l-a împins spre mine. Îl deschid și privesc înăuntru analizând atât mâncarea cât și prețul ei și calculând câți bani de buzunar am la mine.

- Te-am chemat aici ca să vorbim.

Spune el pe un ton serios. Îl privesc pe deasupra meniului cu o sprânceană ridicată, apoi mă întorc la prăjituri, încercând să mă decid ce să îmi iau. E greu când toate arată atât de bine, dar trebuie să te și încadrezi în buget cum spune mama.

- Vă pot lua comanda?

Se aude dintr-odată vocea unei chelnerițe care, după modul în care se uita la el și după privirile pe care I-le arunca, se adresa mai mult lui decât mie. Îmi dau ochii peste cap și oftez ușor în timp ce închid meniul.

- Un milkshake cu căpșune și atât.

Spun eu mușcându-mi ușor buza de jos.

- Plătesc eu, ia-ți ce vrei.

Spune el cu un zâmbet pe buze.

- Apăi, nu aștept să mă rogi de două ori, băiete! În cazul ăsta...

Spun eu în timp ce deschid la loc meniul. Ochi îmi fug de colo până colo, apoi continui:

- Și o prăjitură cu căpșune și înghețată cu vanilie și căpșune. Tu vrei ceva, băiete?

- Pentru mine doar o cafea.

Spune el. Chelnerița notează totul pe un carnețel, apoi ia meniul și pleacă. O urmăresc cu privirea, așteptând să se îndepărteze suficient, apoi mă întorc înapoi spre el și spun:

- Deci de ce m-ai chemat din senin aici? Tu nu ar trebui să fii la muncă la ora asta?

- E pauza de masă și te-am chemat să discutăm.

- Să discutăm, zici. Despre?

- Despre orice, despre mine, despre tine. Cum o mai duci? Știu că lucrurile nu merg prea bine acasă cu părinții.

Ochii mei se măresc puțin la auzul ultimei lui întrebări. Îmi împreunez mâinile pe piept și mă dau înapoi până când spatele meu atinge spătarul scaunului.

- M-am prins care-I faza, m-ai chemat aici ca să îmi ții o predică.

Acesta mă privește cu o sprânceană ridicată și ia o poziție asemănătoare cu a mea, doar că mai relaxată.

- Nu tocmai.

- Nu? Atunci?

Întreb eu surprinsă. La cum îl știu mă așteptam la ceva predică, morală, chestii, socoteli. Se pare că m-am înșelat... Acum se pune întrebarea, dacă nu m-a chemat aici să îmi spună nimic din toate astea, atunci ce vrea de la mine?

- Atunci ce? Nu am voie să te scot în oraș fără să vreau ceva de la viața ta?

- Nu.

- Na, bine, m-ai prins. Vreau ceva de la tine.

Spune el evitând să mă privească direct în ochi. Dau să îl întreb ceva, dar mă opresc când chelnerița se apropie de noi cu cafeaua lui și prăjitura și milkshake-ul meu.