Grey's p.o.v.
Ajuns în camera mea, primul lucru pe care îl fac este să sar în pat, iar al doilea este să mă rostogolesc pe spate și să îmi iau una din perne în brațe, în timp ce privesc în gol.
Ceea ce s-a tocmai s-a întâmplat chiar s-a întâmplat? E pe bune sau doar un vis? Ce-i drept am ochelarii ca dovadă și încă pot simți buzele lui Azul pe obrazul meu, dar tot sunt sceptic. Dacă halucinez sau ceva? Dacă mă culc și când mă trezesc nimic din toate astea nu s-a întâmplat? Cu astfel de gânduri în minte am adormit.
Nu cred că am dormit mai prost în toată viața mea și nu pentru că aș fi avut coșmaruri sau așa ceva, ba chiar am avut vise frumoase, doar că mi-era teamă că într-adevăr totul, inclusiv împăcarea mea cu Azul să fi fost un vis.
Sărind peste, sunetul telefonului meu m-a făcut să mă trezesc și să sar ca ars din pat, în proces căzând pe jos cu o bufnitură puternică.
- Grey, ești bine?!
Se aude vocea lui Black strigând la câteva secunde după ce am căzut pe jos. Mă ridic de pe podea și mă scutur de praf, încercând să îmi dau seama unde mă aflu și ce s-a întâmplat, apoi strig înapoi:
- Da, podeaua mi-a amortizat căderea!
Aștept puțin, până mă asigur că Black nu mai era lângă ușa mea, apoi îmi iau ochelarii și telefonul. Mă uit la el și zâmbesc când văd un apel pierdut și un mesaj de la Azul.
"Probabil încă dormi, scuze. Voiam să te întreb dacă vrei să vii la mine să îți iei notițele și să ne facem temele împreună."
- Da, da, da! DAA!
Nici nu-mi pasă că el vrea probabil doar să copieze temele de la mine! Sunt dispus să îl las să o facă, de data asta!
- Scrie un răspuns...
"Da, vreau-" Nu, asta e pentru când mă cere în căsătorie. "Mi-ar face place-" Nu! Prea formal. "Mi-ar plăcea-" Nu! Tot formal. "Desigur-" Nu! "Ok-" NU, prea simplu! Ahh, de ce trebuie să fie așa complicat?! Unde e Rose când ai nevoie de ea? Ea se pricepe la mesaje!
Mă scarpin în cap și mă învârt de câteva ori prin cameră, până când îmi vine în minte un răspuns.
"Sigur :)"
- Perfect!
Spun eu cu voce tare, în timp ce apăs butonul de trimitere. Îmi las telefonul pe noptieră, apoi merg la dulap. Îl deschid și privesc înăuntru, îmi aleg niște haine pe care le consider potrivite și mă pregătesc să merg la baie să fac un duș, dar exact înainte să părăsesc camera, mă opresc în loc. Mă întorc pe călcâie și merg să îmi iau telefonul.
- Tu vii cu mine!
Spun eh cu voce tare. Nu pot risca să îl uit acasă ca data trecută!
Sărind peste, m-am dus la baie, mi-am făcut rutina zilnică și un duș, m-am îmbrăcat, m-am asigurat că arăt bine și că nu mi-am uitat telefonul, l-am și verificat de câteva ori să văd dacă am primit vreun răspuns de la Azul. Spre bucuria mea, aveam un mesaj de la el, dar nu zicea mai mult decât că pot să vin oricând vreau.
"Chiar că trebuie să mai lucrăm la comunicare." îmi spun eu în minte, în timp ce merg la bucătărie să caut ceva de mâncare.
Din fericire pentru mine, am și găsit ceva. Am mâncat rapid ceea ce mi-a lăsat Black pe masă, am spălat vasele, le-am pus la locul lor, apoi am ieșit din bucătărie îndreptându-mă spre ușa de la intrare. În trecere pe lângă sufragerie, am aruncat o privire înăuntru și am văzut ceva straniu, ce m-a făcut să mă opresc în loc. Am făcut câțiva pași înapoi până am ajuns în dreptul sufrageriei și am privit înăuntru, unde am dat cu ochii de Black, Shiro și Rose așezați în cerc la o masă. Am intrat înăuntru ezitant și m-am apropiat de ei.
YOU ARE READING
Your Babysitter
RomanceVolumul #1: My Babysitter Volumul #2: Your Babysitter Volumul #3: I Loved You...~Black's Story~ Volumul #4: It's Not Incest! Volumul #5: - Volumul #6: The Third Wheel Greu de crezut, dar relaţia lui Shiro și Black a rezistat, iar eu sunt dovada vie...