Your Babysitter

Capitolul 12.

Amarillo's p.o.v.

Era să fac infarct... când am văzut că mă sună Grey. Nu mă așteptam la asta, puteam să pun și pariu că mi-a blocat numărul. Nu pot să cred că eu tocmai am vorbit cu el, la inițiativa lui! Stau și mă gândesc, trebuie că era plictisit rău dacă m-a sunat tocmai pe mine. Pe de altă parte, probabil că eram prima persoană din lista lui de contacte și era prea plictisit să sune pe altcineva. Hmm... ambele variante sunt nașpa, hai să spunem că m-a sunat pentru că voia să vorbească cu mine, ca să nu mă simt chiar așa de prost. De ce nu l-o fi sunat pe Azul, mă întreb, dar, din nou, eu sunt Am, iar el e Az, deci sunt înaintea lui în ordinea alfabetică, iar Azul nu prea îl sună, așa că sunt sigur că sunt și ultima persoană cu care a vorbit... Sau stai, ultima persoană cu care a vorbit nu era Black?

- Amarillo!

Vocea lui Azul mă trezește dim visare și mă face să tresar.

- Vin acum!

Strig înapoi la el, în timp ce las telefonul și continui ce făceam înainte să mă sune Grey. Îmi usuc părul, apoi merg în bucătărie să mănânc. Când mă întorc înapoi, văd că telefonul meu era aprins. Îl iau de pe noptieră și rămân surprins când constat că aveam un mesaj nou. Deblochez telefonul iar șocul pe care l-am avut mai devreme, e nimic în comparație cu șocul pe care îl am acum, când privesc poza de la Grey.

- Nu pot să cred așa ceva! Din toți oamenii de pe pământ, nu mă așteptam ca tocmai Grey să-

Dau eu să spun, dar îmi duc rapid mâna la gură oprindu-mă din strigat. Analizez poza pe toate părțile și, oricum m-aș uita la ea, era o poză cu un prosop. Grey mi-a trimis o poză cu un prosop... Va trebui să port o discuție cu el pe tema asta mâine când ne întâlnim să mă ducă la școală. Așa ceva nu se mai poate! îmi spun eu în minte, aruncând o ultimă privire la poză. E un prosop frumos totuși, e galben... ar trebui să iau asta ca pe un semn sau ceva? Ar fi frumos să fie un semn...

A doua zi mi-am început-o ca de obicei cu rutina mea zilnică. De la încercarea de a-l trezi pe Azul până la micul dejun împreună și la așteptatul lui Grey.

- De ce ești așa agitat?

Întreabă Azul întins pe canapea cu telecomanda într-o mână și cu o felie de pâine cu gem în cealaltă.

- Pentru că.

- Ăsta nu este un răspuns.

Spune el întorcându-și privirea spre mine. Mă încrunt, iar el își dă ochii peste cap și se întoarce cu fața spre televizor îndesându-și felia aia de pâine în gură. Nu pot să înțeleg cum poate să mănânce așa ceva, eu nu bag asta în gură, nici să mă omori!

- Măcar nu mai bate din picior, ești enervant.

- Maică-ta e enervantă!

Spun eu punându-mi brațele în sân. Dacă știam cât de devreme e, îl lăsam să mai doarmă. Am fost așa preocupat de mesajul lui Grey de aseară încât m-am trezit devreme, prea devreme și acum trebuie să stăm să îl așteptăm să vină. Nu o să vă mint, sunt puțin stresat, dar doar puțin...

- Mare dreptate ai.

Spune Azul dintr-odată, dar îl ignor și continui să bat din picior, de parcă mișcarea aia repetată mă va ajuta să scap de stres.

- Cât e ceasul?

Întreb eu. Azul lasă telecomanda și își suflecă mâneca privind preț de câteva clipe la ceasul lui, apoi răspunde:

- Nu știu să citesc asta.

- M-ai ajutat mult.

Spun eu, ridicându-mă în picioare. Trec prin fața televizorului îndreptându-mă spre ușă, dar exact înainte să ies pe ea vocea lui Azul mă facă să mă opresc în loc.