Grey's p.o.v.
- Timpul a expirat, lăsaţi pixurile jos și trimiteţi lucrările din spate în faţă.
Spune Black. După câteva proteste și smiorcăieli ale colegilor, testele ajung în prima bancă, iar Black le adună pe toate într-un teanc. Se așază la catedră și începe să frunzărească lucrările, apoi spune din senin:
- Ora următoare vă ascult la tabla înmulţirii. Doi înmulţit cu trei dă șase nu cinci.
Dintr-odată, de undeva din spatele clasei se aude cum cineva își lovește capul de bancă și vreo câteva râsete și șușoteli.
Mă întorc spre Azul și îi ofer un zâmbet întrebându-l din priviri ce a făcut la test. Acesta oftează ușor, apoi îmi întoarce zâmbetul și spune:
- A fost destul de ușor, cred că încep să mă obișnuiesc cu toată chestia asta "un test în fiecare oră" a tatălui tău.
- E bine atunci.
Îmi mut privirea spre Black care încă răsfoia testele, oprindu-se la câte unul ici și colo pentru a scrie ceva cu roșu până când clopoţelul ce anunţa sfârșitul orelor sună. Black lasă testele jos și se ridică în picioare, apoi spune:
- Sunteţi liberi, nu uitaţi să vă anunţaţi părinţii de ședinţă și să învăţaţi, mâine ascultare plus test.
- Dar cum ne ascultaţi și ne daţi și test în același timp?
Întreabă un coleg.
- Vă ascult, vă dau test și vă voi preda și o lecţie nouă, la fel cum voi veţi fi ascultaţi, veţi primi test și veţi scrie și o lecţie nouă.
Răspunde Black nonșalant, cu zâmbetul lui specific pe buze.
- De ceeee?
- Pentru că sunteţi în urmă rău de tot cu materia, iar unii dintre voi nu știu nici măcar să facă înmulţiri, și să știţi că asta e nimic, veţi îndura mult mai multă suferinţă decât credeaţi că e cu putință. Până ajungeţi la zi. Alte întrebări?
- La ce o să ne ajute matematica în viaţă?
Mormăie același coleg de mai devreme, în timp ce începe să își strângă lucrurile. Black își clatină capul dezaprobator, apoi dă să se întoarcă la treaba lui, dar înainte să o poată face, ceva îi atrage atenția. La rândul meu, îmi întorc și eu privirea spre una din bisericuţele din clasa noastră de unde se auzeau șușoteli. Fără să vreau, urmez cu privirea semnele făcute de fete și rămân la fel de surprins ca ele când văd pe geamul ușii noastre o mulțime de persoane. Black se încruntă ușor când le vede, apoi merge și deschide ușa, lăsând așa zișii musafiri să intre. Dacă nu mă înșel și nu o fac, toate erau profesoarele mai tinere din școală.
- Ți-am zis eu că el e!
Spune una din profesoare.
- Ba nu mi-ai spus!
- Am gândit-o!
- Hai, gata cu cearta.
Spune o alta, întrerupându-le pe cele două de mai devreme.
- Bună, Black!
Când își aude numele rostit de profa de... istorie cred, nu e profa mea, Black pare surprins, dar în mai puțin de câteva secunde își revine și oferă mulțimii din fața lui unul din zâmbetele lui șarmante pe care le folosește doar când flirtează sau când vrea să obțină ceva.
- Bună și vouă, fetelor. Ce faceți toate aici?
Întreabă el, în timp ce își ajustează verigheta pe deget, atrăgând atenţia femeilor asupra ei mai mult sau mai puțin intenționat.
YOU ARE READING
Your Babysitter
عاطفيةVolumul #1: My Babysitter Volumul #2: Your Babysitter Volumul #3: I Loved You...~Black's Story~ Volumul #4: It's Not Incest! Volumul #5: - Volumul #6: The Third Wheel Greu de crezut, dar relaţia lui Shiro și Black a rezistat, iar eu sunt dovada vie...