Your Babysitter

Capitolul 22.

Grey's p.o.v.

- De ce îl ignori pe Amarillo?

Întreabă Azul pe un ton serios, luând o poziție, oarecum intimidantă, în fața mea. Ușor încruntat, drept, cu mâinile în sân și, pot să jur că bătea din picior la mine, simt cum stomacul mi se face ghem. Ritmul bătăilor iniimi mele accelerează, odată cu respirația mea. Nu intru în hiperventilație sau așa ceva, doar că încep să mă stresez... puțin... puțin mai mult.

- Nu îl ignor pe Amarillo.

- Nu minți, Grey, îți crește nasul dacă minți!

Nu pot să-mi explic cum de Azul tocmai a spus ceva atât de prostesc de copilăresc pe un ton atât de serios. Sincer vorbind, nu știu dacă ar trebui să râd sau să îmi fie frică. În mod clar, Azul știe ceva. A simțit el ceva, din moment ce mă întreabă asta. Nu pot decât să mă întreb dacă nu am fost cumva prea evident cu acțiunile mele.

Ce naiba, dacă tocmai m-a întrebat de ce îl ignor pe Amarillo, în mod clar am fost prea evident...

Nu e ca și când o fac intenționat sau ceva, doar că... Ahhh! Nici nu știu ce scuză să spun, nu îmi vine nimic!

- Azul, eu-

Nici nu apuc să îmi încep bine încercarea de explicație, că Azul mă întrerupe. Își ridică mâna în fața mea reducându-mă la tăcere, apoi spune:

- Nu te obosi să bagi scuze, știu deja ce s-a întâmplat între voi.

Doar auzindu-i cuvintele, mă înec cu propria-mi salivă și încep să tușesc. În mai puțin de două secunde, Azul se așează pe pat lână mine și mă bate ușor pe spate pentru a-mi reveni.

- Ești bine?

Întreabă el, îngrijorarea reieșind clar din vocea lui. Tușesc o ultimă dată, apoi mă șterg la gură cu dosul palmei.

- Sunt bine.

Răspund eu, încercând să îl privesc. O expresie ușurată ia locul celei îngrijorate de pe fața lui, apoi acesta se ridică din nou în picioare, revenind la poziția inițială.

- Despre ce vorbești?

Întreb eu, ca și când faza de mai devreme nu s-ar fi întâmplat.

- Despre sărut.

Răspunde el simplu. Ochii mei se măresc în șoc, mâinile încep să-mi tremure și pot simți cum ultimea mea speranță se duce pe apa sâmbetei. Acum ce? Azul știe de mine și Amarillo. Ceea ce îmi era cel mai frică să se întâmple, tocmai s-a întâmplat. Cum se presupune că ar trebui să îi explic acum? Cu fratele lui mai mic... m-am sărutat cu fratele lui mai mic. Nici nu pot să îmi imaginez ce o fi în mintea lui acum!

- Îmi pare rău.

Spun eu, singurele cuvinte care cred că ar putea ameliora situația, care SPER că ar putea ameliora situația.

- De ce îți pare rău?

La naiba cu întrebările lui! Acum ce?

- Ămm... eu...

- Te-am închis cu asta, nu-i așa?

Întreabă el cu un rânjet în colțul gurii.

- Cam da...

Spun eu, răsuflând ușurat că, încetul cu încetul, situația se detensiona. Mă uit la Azul cum se întoarce pe călcâie și merge până unde își lăsase ghiozdanul. Îl ia de jos și începe să scotocească prin el, apoi își scoate un caiet și manualul de istorie. Urmăresc cu privirea fiecare mișcare a lui și tresar ușor când acesta se întoarce spre mine și întreabă: