Your Babysitter

Capitolul 50.

Grey's p.o.v.

- Deci... vrei să vii pe la mine să stăm puţin împreună sau vrei să te conduc până acasă și mai vedem noi ce facem pe urmă?

Întreb eu, așteptând nerăbdător răspunsul lui Azul. Pe fața lui apare o expresie gânditoare preț de câteva secunde, apoi spune:

- Hmm... asta e ca întrebarea aia: "mă iubește sau mă iubește?"

- Dar ambele opțiuni sunt același lucru.

- Exact.

Îi privesc clipind repetat, în încercarea de a înțelege la ce se referă. Nu neapărat că nu m-am prins la ce se referea, dar eram puțin confuz privind ce era în mintea lui când a pus întrebarea aia.

- Puteai la fel de bine să întrebi: "la tine sau la mine?" dacă tot...

Spune el, neducându-și propoziția până la capăt, în timp ce își apropie mâna de fața mea și îmi atinge nasul cu degetul arătător. Mă încrunt ușor atât la cuvintele cât și la gestul lui și încerc să privesc spre degetul lui, apoi, într-un impuls de moment, îmi mișc capul, încercând să îl mușc. Și aș fi reușit, dacă nu și-ar fi retras mâna la timp.

- Știi, eu voiam să o spun subtil, nu așa direct ca tine, să nu par obsedat.

- Pe cine faci tu obsedat?!

Întreabă el, cu o încruntătură drăguță pe față.

- Eu am zis doar "să stăm împreună", tu ai sărit imediat cu "la tine sau la mine?" de parcă aș fi avut de gând să fac ceva.

- Oh, și nu aveai?

Îmi dau ochii peste cap, apoi răspund:

- Păi ba da, dar vezi tu nu vreau doar SĂ... mai vreau și să stau uneori pur și simplu în compania ta.

- Ce drăguț a sunat asta, Grey.

- Mulțumesc.

Spun eu, mândru de mine.

- Nu e deloc genul tău.

- Hey!

- Eram doar sincer.

- Până și Black are momentele lui când e drăguț cu tata, eu de ce nu aș putea avea momentele mele?

Întreb eu, privindu-l cu o sprânceană ridicată. Azul își dă ochii peste cap, apoi spune:

- Chiar mi-era dor să te aud vorbind despre Black.

- Era doar un exemplu! Deci vii la mine sau te duc acasă?

- Du-mă acasă.

- Cum dorești.

Acestea fiind spuse, micuța noastră ceartă, ca să îi zic așa, a luat sfârșit și am plecat spre casa lui Azul. Pe tot parcursul drumului nu am mai vorbit unul cu altul, dar am continuat să ne ținem de mână pentru că niciunul din noi nu voia să îi dea drumul mâinii celuilalt.

În mai puțin de zece minute, am ajuns la destinația noastră, în prezent aflându-ne la intrare.

- Vrei să intri?

Întreabă Azul în timp ce deschide ușa și mă privește peste umăr.

- Sigur.

Răspund eu nepăsător, urmându-l înăuntru. Mergem până în sufragerie unde ne aștepta o scenă desprinsă parcă din filmele de dragoste. Draperiile erau trase și singura sursă de lumină din încăpere era lumina lumânărilor. În surdină se putea auzi o melodie ușor romantică, care, pentru un motiv anume, îmi părea foarte cunoscută. De unde stăteam noi, se puteau vedea petale de trandafir pe jos, care conduceau spre o masă pe care se afla un sfeșnic, farfurii, tacâmuri, două pahare și ceva ce arăta ca o sticlă de șampanie pentru copii pusă la gheață.