Your Babysitter

Capitolul 39.

Black's p.o.v.

- Shiro, deschide ușa chiar acum și lasă-mă să intru!

Strig eu, din cale afară de nervos și îngrijorat.

- E ok, Black, stai liniștit, cred că m-am prins cum funcționează chestia asta cu gătitul!

Strigă el de dincolo de ușă, lucru care mă face să fiu și mai agitat decât eram deja. Azi am fost plecat toată ziua prin oraș, încercând să îmi găsesc un nou loc de muncă. Întâmplarea face că Shiro a ajuns acasă înaintea mea așa că a decis să exerseze gătitul și s-a încuiat în bucătărie. Iar eu stau acum la ușă, încercând să îl conving să o deschidă, înainte de a da foc la casă.

- Shiro, deja nu mai e amuzant, deschide ușa!

- Calm, Black, totul va fi bine.

Spune Rose, punându-și mâinile în sân. Mă întorc spre ea și o privesc încruntat, în timp ce ea doar își dă ochii peste cap și îmi oferă exact aceeași privire. Am uitat să menționez că Shiro a pus-o pe Rose gradian la ușă.

- Rose, dă-mi cheia!

- Scuze, Black, Shiro mă plătește să nu ți-o dau. Și, ca să știi, privirea aia merge doar pe Grey.

- Deci e o chestiune de cerere - ofertă. Să negociem atunci, oricât îți dă el, eu îți dau mai mult!

- Da, din banii lui.

- Am proprii mei bani!

Protestez eu. De ce tuturor le place să creadă că profesorii nu au bani? Fac, sau mai bine spus făceam, destui cât să mă întrețin pe mine și pe Grey. Am trăit ani buni doar din salariul meu, până să termine Shiro facultatea și să se angajeze, și nu am murit de foame. Nu trăiam în lux, dar nici acum nu o facem așa că care e problema? Doar pentru că îmi place să îmi cheltuiesc banii pentru a-mi răsfăța copilul, nu înseamnă că am ajuns la sapă de lemn!

Dintr-odată, sunetul unui obiect spărgându-se din bucătărie întrerupe cursul gândurilor mele și mă face să tresar.

- Ups!

- Ce ai spart?!

- Nu s-a spart, e doar puțin ciobită și nu mai are mâner, da în rest e ok!

- Puțin ciobi- DESCHIDE UȘA IMEDIAT PÂNĂ NU O SPARG!

- Ești prea firav să faci asta.

Se aude vocea lui Shiro spunând, făcând-o pe Rose să râdă.

- Doar pentru că tu ești mai mare, nu înseamnă că eu sunt firav! Încă te pot căra în brațe! Și tu nu mai râde și dă-mi odată cheia!

Rose se oprește din râs și mă privește cu o expresie serioasă pe față, în timp ce spune:

- Bine.

- Serios?

Întreb eu, privind-o cu o sprânceană ridicată. Rose dă din cap aprobator, apoi un rânjet își face apariția pe fața ei, dându-mi de înțeles că nu-i a bună. Niciodată nu iese bine când ea rânjește.

- Sigur! Ia-o, de îndrăznești!

- Unde e?

- Aici.

Spune ea, gesticulând spre pieptul ei, dându-mi de înțeles că acolo se afla cheia. Ce spuneam eu? Nu am spus eu că nu iese bine când ea rânjește? Am spus și am avut dreptate! Mereu am dreptate!

Trag o gură mare de aer, apoi o dau afară ușor, încercând să mă calmez. Repet procesul de câteva ori, apoi spun:

- Prea bine, fie ca voi, o să sparg ușa.