Your Babysitter

Capitolul 34.

Grey's p.o.v.

Îl las pe Shiro în urmă și intru înapoi în casă. Mă îndrept spre sufragerie, unde se petrecuse cearta mea cu Black. Aveam mii de remușcări și încă nu-mi venea să cred că eu chiar am vorbit cu Black în felul în care am făcut-o. Cum am putut să uit tot ce a făcut Black pentru mine și, într-un acces de furie să mă port groaznic cu el?! Cum?!

Sunt așa un fiu oribil...

Mă opresc în fața ușii sufrageriei. O deschid încet, pentru a nu se auzi scârțâitul ei, dar nu intru înăuntru, ci stau pur și simplu și ascult discuția dinte Black și Rose.

- Mereu i-am vrut doar binele. Am... încercat să fiu un tată bun. Știi, când eram de vârsta lui, tatei nu-i păsa de mine și de ce fac cu viața mea. Era mereu ocupat cu partenerele lui, iar mie nu-mi acorda deloc atenție. Așa că am încercat să compensez și să îi acord lui Grey toată atenția mea și să am grijă de el ca și când ar fi cel mai scump lucru de pe pământ, iar în ochii mei chiar e.

- Black... știu, nu ai făcut nimic rău.

- Ba da. Recunosc că am greșit că i-am ascuns anumite lucruri, dar nu voiam să sufere, eu am vrut să... îl protejez, adevărul doare. Nu vreau să sufere, eu... nici nu știu. Dar știu că e vina mea. Eu l-am făcut să reacționeze așa. Aveam o presimțire că atunci când va afla nu va fi prea fericit, dar nu credeam că... eu... nu... Grey și... el e puiul meu și eu l-am rănit. Eu-

Black nu-și mai poate termina propoziția, că este lovit de Rose peste cap.

- Revin-o-ți în simțiri, băiete! Nu îți mai plânge de milă ca o fată, fii bărbat! I-am promis lui Shiro că am grijă de tine în locul lui. Nu ceda nervos pe tura mea!

Spune ea pe un ton serios, punându-și mâinile în sân. Ar fi fost destul de amuzant de privit, dacă cel căruia îi spunea toate astea nu ar fi fost Black. Așa nu e amuzant deloc.

Înghit în sec și deschid ușa. În momentul în care am pășit înăuntru, privirile amândurora s-au ațintit spre mine. Îmi mușc ușor buza de jos și îmi plec capul, fiind prea rușinat să fac contact vizual cu oricare dintre ei, nu că ar fi mare diferență, amândoi au aceiași ochi.

- Grey?

Îmi rostește Black numele, dar nu pe tonul fericit pe care obișnuia să îl folosească, ci pe un ton trist și rece. Nu pot să nu mă gândesc că eu sunt de vină pentru asta, nu pot să nu mă învinovățesc pentru că l-am făcut să sune atât de... trist și rănit.

- Black, eu...

- Vă las singuri.

Spune Rose, ridicându-se de pe canapea și părăsind încăperea. Doar cu mine și cu Black aici, atmosfera se simțea mai tensionată ca oricând. Dau să spun ceva, dar simt că un nod mi se formează în gât, împiedicându-mă să vorbesc.

- Îmi pare rău.

Aud dintr-odată vocea lui Black spunând. Îmi ridic privirea din pământ și îl văd pe Black cu o expresie vinovată pe față. Îmi ridic mâinile într-un mod defensiv și le scutur ușor, în timp ce spun:

- Nu, nu, nu, Black! Mie îmi pare rău! Îmi cer scuze că ți-am vorbit nerespectuos și că m-am purtat așa cum m-am purtat și am țipat la tine și pentru tot ce am făcut. Îmi pare atât de rău!

- E ok, reacția ta a fost rezonabilă, la urma urmei eu am fost cel ce ți-a ascuns lucruri.

- Ba nu a fost! Nu ar fi trebuit să reacționez așa cum am făcut-o! Ar fi trebuit să te las să explici. Știu că faci totul pentru mine, regret sincer că, într-un moment de furie, am uitat asta.