Your Babysitter

Capitolul 33.

Shiro's p.o.v.

- Nimic nu va fi bine!

Aud dintr-odată o voce spunând. Eu și Black ne întoarcem în direcția de unde s-a auzit vocea și dăm cu ochii de Grey stând în pragul ușii.

Grozav, dacă ne-a auzit vorbind, am dat de naiba! Totuși aleg să cred că nu ne-a auzit. Adică sper. Da, speranța moare ultima!

Arunc o privire spre Black, apoi una spre Grey. Expresia pe care o avea Black acum pe față era ceva ce nu cred să fi văzut vreodată la el, total diferit de obișnuitele lui încruntături pe care mi-le oferă mie sau zâmbete pe care le oferă copiilor. Emoția care se citea pe fața lui era frica. Nu genul ăla de frică pe care îl simți când ești atacat sau când te gândești că există posibilitatea să nu mai ai iaurt în frigider. Ok, nu mă pricep la comparații, idee e că după atâția ani, Grey îl confruntă pe Black cu privire la anumite chestii, iar asta îl sperie pe acesta din urmă. Cât despre Grey, fără ochelarii i se pot observa și mai bine expresiile feței. Ochii lui fugeau de la Black la mine și înapoi la Black, rămânând ațintiți asupra lui. Dacă ar fi să numesc câteva din sentimentele emise de ochii lui acum, cred că acelea ar fi: uimirea, dezamăgirea, dar mai ales furia. Era nervos și doar uitându-mă la el era destul cât să-mi dea de înțeles că asta nu avea să se sfârșească bine.

Grey face câțiva pași spre noi, ochii lui privind țintă în ai lui Black. Dacă nu l-aș cunoaște, aș zice că încerca să-l omoare pe Black cu privirea, dar deja știu că nu i-ar face niciodată rău așa că pot să stau liniștit, oarecum.

Cu fiecare pas făcut de Grey, simțeam atmosfera tensionându-se și mai mult. Deși nu eu eram ținta, puteam simți furia emanată de Grey, de unde stăteam. Nici nu credeam că e măcar posibil așa ceva, dar se pare că m-am înșelat!

Grey nu rupea nici măcar pentru o secundă contactul vizual cu Black, deși avea capul ușor plecat, ceea ce îi dădea o aură înspăimântătoare. Își ținea umerii aplecați, brațele pe lângă corp și mâinile strânse în pumni. Nu voi minți, m-a făcut să dau un pas înapoi când s-a apropiat. Nu mă judecați, în cameră era liniște, singurul lucru pe care îl puteam auzi fiind pașii lui apăsați.

Se oprește din mers când ajunge în dreptul lui Black, pentru prima dată rupând contactul vizual. Preț de câteva clipe, peste noi se lăsase o liniște inconfortabilă, până când Grey întreabă pe un ton rece pe care de obicei mi-l adresa mie:

- De ce?

Când nu primește niciun răspuns, Grey întreabă din nou:

- De ce nu mi-ai spus nimic? De ce eu nu știu nimic din toate astea? De ce?!

- Grey-

- Nu mă lua cu "Grey" sau "dragule" sau "puișor" sau mai știu eu ce alte nume de alint ai, răspunde-mi la întrebare! De ce mi-ai ascuns toate astea? De ce nu mi-ai spus nimic? De ce nu îmi spui niciodată nimic?! De ce te ascunzi de mine?! De ce mai degrabă îi spui chestii lui Rose și mie nu?!

- Grey, lasă-l pe Black să vorbească. Nu-ți poate răspunde dacă nu îl lași.

Intervin eu în așa zis-a lor conversație, care era de fapt Grey țipând la Black, lucru care nu-mi convenea de loc.

- Tu vezi-ți de treaba ta, că nu vorbeam cu tine! Asta e între mine și Black!

Ok, de unde a luat asta? Știu că sune eu mai în urmă de felul meu, dar de când are Grey atitudinea asta, mai ales față de Black?!

- Ai cam mult tupeu, nu crezi? Uiți că aici tu ești doar un copil, pe când Black e-

"Cel care te-a crescut." aș fi vrut să mai spun, dacă Black nu și-ar fi ridicat mâna în fața mea, făcându-mi semn să tac.