Your Babysitter

Capitolul 15.

No, la mulți ani mie, aveam de gând să vă fac un cadou, dar din nefericire nu e gata, așa că postez aici next drept mini-cadou. Spor la citit!

Grey's p.o.v.

- Du-te!

- Dar...

- Niciun dar! Te duci și gata!

- Păi și ce fac?

- Respecţi planul.

Spune Amarillo punându-și mâinile în sân și afișând o expresie cât se poate de serioasă, în timp ce bătea ușor din picior. Care ar fi planul? Ei bine, conform cu Amarillo, planul presupune următoarele: mă duc la Azul, îmi cer scuze că m-am purtat cum m-am purtat, el îmi acceptă scuzele, ne sărutăm, apoi ne căsătorim, adoptăm mulți copii și trăim fericiți pănă la adânci bătrâneți, sfârșit. Foarte fain, nu? Doar că nu voi face asta. Există un număr de motive pentru care nu vreau și nu ar trebui să fac asta. Principalul motiv ar fi că nu vreau să-i dau speranțe false lui Azul. Mai sunt și altele, dar ăsta e cel mai important.

- Să știi că nu îmi plac băieții care nu se înțeleg cu fratele meu.

Continuă el îmbufnându-se.

- Amarillo, știi deja că nu pot respecta planul.

Spun eu, punând accent pe ultimul cuvânt. Amarillo îmi oferă o pivire încruntată, apoi spune:

- Na, bine! Puteți să adoptați un singur copil, dacă asta te deranjează.

Pufnesc din nas la comentariul lui, apoi îmi dau ochii peste cap. Nu înțeleg cum funcționează mintea lui și ce o fi în capul lui drăguț. Și probabil nu voi ști până nu îl întreb.

- Amarillo?

- Da?

- De ce încerci să-mi faci lipeala cu fratele tău? Eu știam că parcă erai îndrăgostit de mine sau îmi amintesc eu prost?

La auzul întrebării mele, obrajii lui Amarillo prind o tentă trandafirie. Acesta dă un pas înapoi și își duce mâna la gură tușind ușor. Evită să mă privească în timp ce spune:

- Astea sunt detalii mici și nesemnificative. Fericirea ta e mai presus pentru mine.

- Fericirea mea?

Repet eu după el, puțin șocat de afirmația lui. Voi fi sincer, nu mă așteptam la un astfel de răspuns, mai ales din partea lui. Pare genul: te voi face al meu cu orice preț. Așa că e de înțeles de ce sunt șocat, Amarillo tocmai a spus că eu contez mai mult pentru el decât sentimentele lui. Nimeni, în afară de Black și nici chiar el nu mi-a spus vreodată așa ceva. Cel puțin nu în felul acesta.

- Da. Ești important pentru mine, Grey.

Spune el, încă evitând să mă privească.

- Ești drăguț.

Nici nu mi-am dat seama ce am spus, până când Amarillo nu și-a ridicart privirea spre mine, confuzia putându-se citi clar pe toată fața lui. Nu știu de ce am spus-o, pur și simplu... așa mi-a venit, dar nu regret că am spus-o.

- Eu?

Roșeața din obrajii lui Amarillo devine o nuanță mai aprinsă, lucru care mă face să îmi amintesc de ceva și acum că mi-am amintit, trebuie să o zic! Altfel nu se poate!

- Da, tu, Rojo.

Expresia drăguță de pe fața lui Amarillo dispare și este înlocuită de o încruntătură. Până să apuc eu să procesez, acesta se apropie de mine și mă lovește ușor în piept, nu cât să mă doară sau ceva, ci doar cât să îmi dea de înțeles că l-am supărat.