Your Babysitter

Capitolul 60.

Amarillo's p.o.v.

Privesc peste umăr spre mulțimea de oameni veniți să mă susțină, plin de regret că Rose nu a venit. Ăsta va fi unul din cele mai ușoare meciuri pe care l-am avut vreodată. Pot spune că e șansa mea să strălucesc mai mult decât o fac de obicei, iar ea nu e aici să mă vadă...

Dintr-odată, zăresc ceva cu coada ochiului și mă opresc în loc după ce evit o lovitură a oponentului meu. Aș recunoaște oriunde părul ăla care iese în evidență oriunde s-ar duce ea.

A venit! Chiar a venit!

Afișez un zâmbet mare pe față și îi fac cu mâna. O văd spunând ceva, dar din cauza zgomotului făcut de mulțimea de oameni din jurul ei, nu pot să aud ce spune. Rose își acoperă fața cu mâinile și în imediat următorul moment, mă trezesc căzând. Imediat ce corpul meu face contact cu podeaua, sunt săgetat de o durere puternică în mână. Încerc să mă ridic, dar nu reușesc și cad la pământ din cauza durerii ce îmi trecea prin tot corpul, dar în special în braț. Privesc cu groază spre mâna mea care se îndoia unde nu ar fi trebuie să se îndoaie în mod normal, apoi înspre părinții mei care nu am habar când au ajuns lângă mine. O aud pe mama plângând disperată lângă mine, în timp ce tata suna la salvare. Cu un ultim efort îmi ridic privirea spre tribune unde o văd pe Rose plângând în timp ce vorbea ceva cu Grey.

- Rose!

Îi strig eu numele, folosindu-mi toată forța rămasă pentru a mă ridica de la pământ, fără a accepta ajutorul părinților mei.

- Sunt bine, n-am nimic!

După asta, tot ce îmi amintesc e că am fost dus de doi medici la spital cu ambulanța și că m-am ales cu un ghips pe care va trebui să îl pot o vreme de acum încolo.

***

Azul's p.o.v.

- Îmi semnezi pe ghips?

Întreabă Amarillo cu un zâmbet mare și câteva markere colorate în mână.

- Ești foarte nonșalant cu treaba asta.

Spun eu, luând un marker albastru și scriind pe ghipsul lui câteva cuvinte de duh. Amarillo a avut un accident. A fost lovit când și-a lăsat garda jos, fiind prea preocupat să îi facă cu mâna mătușii lui Grey și cât ghinion să ai? A căzut chiar pe mâna și și-a rupt-o sau așa ceva. Privind partea bună a lucrurilor... nu că ar fi vreun lucru bun la asta, măcar nu era mâna dreaptă. Ar fi fost mult mai nasol dacă nu ar mai fi putut să își facă activitățile de zi cu zi din cauza mâinii.

- Da, nu e mare lucru.

Ţi-ai rupt mâna, mie mi se pare un lucru chiar foarte mare!

- Vrei să spui că nu te doare?

- Oh, ba da. Durerea e ucigătoare.

Spune el, mușcându-și buza de jos, în timp ce își mângâie ghipsul.

- Atunci de ce zâmbești?

Întreb eu, privindu-l cu o sprânceană ridicată.

- Pentru că dacă nu o fac, Rose se va simţi și mai rău decât se simte deja. Insistă că e vina ei că mi-am rupt mâna.

- Ei da, doar nu ea ţi-a tras una sau te-a împins.

- Știu! Dar ea tot zice că e vina ei că mi-a distras atenţia. Oricum, mulțumesc pentru autograf.

Spune el, luând înapoi markerul de la mine.

- Cu plăcere. Și auzi?

- Mi-am rupt mâna, nu urechile.