Your Babysitter

Capitolul 43.

Grey's p.o.v.

- Azul!

- Așa mă cheamă.

Îmi dau ochii peste cap la comentariul lui, apoi continui.

- Știi, cum azi e practic ultima noastră zi de vacanță, pentru că ne întoarcem la școală, mă gândeam să vii pe la mine să ne terminăm temele împreună și după să ne uităm la un film sau ceva.

- La un film zici-

Îl aud pe Azul spunând, dar nu apucă să își ducă propoziția până la capăt pentru că dintr-odată vocea lui Amarillo începe să se audă pe fundal.

- Ce crezi că faci?! Lasă-mă, dă-mi telefonul înapoi! Amarillo!

- Care îți sunt intențiile?!

Strigă Amarillo direct în urechea mea, făcându-mă să îndepărtez telefonul de mine pentru a nu surzii.

- Să facem temele împreună.

Răspund eu cât de sincer se poate. Vreau doar să stau cu el, dar trebuie să îmi termin și temele, așa că de ce să nu le fac pe amândouă în același timp? Da, sunt conștient că dacă Azul va veni aici, cel mai probabil ne va prinde noaptea până să terminăm temele alea, pentru că prezența lui îmi distrage atenția, dar sunt dispus să mă sacrific și să pierd toată ziua făcând ceva plictisitor, dacă asta înseamnă că o pierdem împreună. Ce om bun, cu putere de sacrificiu de sine sunt!

- Ești băiat mare, poți să le faci și singur.

- Dă-mi odată telefonul înapoi!

- Nu te băga, Azul, nu vezi că am o conversație cu viitorul meu cumnat? Stai potolit și lasă-mă să vorbesc.

Doar cât am auzit cuvântul "cumnat" mi-am simțit bătăile inimii accelerând și obrajii înroșindu-se. Cumnat. Da, presupun că asta vom fi, dacă relația mea cu Azul va rezista. Ce tot spun eu acolo? Cum adică dacă?! Normal că va rezista! Chiar și când nu eram împreună, eu tot intenționam să îmi petrec viața cu el, pentru că nu îmi puteam imagina să fiu cu altcineva, la urma urmei, singurul în preajma căruia suportam să fiu era Azul. Aveam de gând să fiu genul ăla de prieten care se auto-invită la tine acasă când are chef, dar să locuiesc cu el e un gând mult mai plăcut decât să vin neinvitat la el.

- Alo! Alo! Grey, mai ești acolo?!

Vocea lui Amarillo mă trezește din visare și mă face să tresar. Îmi scutur capul și încerc să îmi revin, apoi spun:

- Da, sunt aici.

- Ce bine, credeam că ai murit sau ceva.

- Cum să mor?

- Eu știu? Tu știi! Oricum, lasă asta, legat de uitat la filmul ăla- HEY, ce faci?! Unde pui mâna?! Lasă-mă! Azul!

Pe fundal se aud câteva bufnituri, urmate de sunetul unor pași și a unei uși deschizându-se și închizându-se.

- Grey?

- Așa mă cheamă, da.

Spun eu, imitându-i cuvintele de mai devreme.

- Nu face mișto că nu mai vin la tine.

Ochii mei se măresc și înghit în sec. Îmi duc una din mâini la cap și îmi scarpin ceafa.

- Deci vii?

Întreb eu. Aștept câteva secunde, apoi Azul spune:

- Uite cum facem: voi veni la tine...