Edward

Capitolul 20-Momentul

Edward P.O.V
Simțeam cum fiecare secunda se transforma in ora și îmi era din ce in ce mai greu sa ma calmez și sa adorm. Ma simteam obosit, dar pur și simplu nu puteam adormii.
Decid sa ma ridic din pat și când îmi verific telefonul văd ca se făcuse deja ora 1:00.

Nu se vedea nimic pe fereastra din cauza întunericului, dar puteam auzii ploaia torentiala cum imi bate in geam.
Nu ma puteam liniștii pana când nu știam ca Sofia e bine, așa ca după minute bune de gândit, mi-am dat seama ca trebuie sa încerc sa o caut in continuare și am realizat ca daca Sofia a mers pe jos pe sosea și a dispărut înainte ca eu sa o pot găsii, exista șanse destul de mari ca ea sa fii intrat in pădurea care înconjura șoseaua.

Am mers spre dulap și m-am îmbrăcat intr-un hanorac gros și o geaca de fâs și am rămas in pantalonii mei de trening.
Mi-am luat cheile și telefonul și am ieșit încet din camera încercând sa nu îmi trezesc părinții.
Imediat cum am ieșit afara am văzut cât de torențial ploaua; dar nu m-am mai întors sa iau o umbrela, simteam ca nu mai aveam mult timp și imi era frica.

Pornesc mașina și dau imediat drumul la caldura, gandindu-ma ca o fac numai pentru ea.
Pentru cum am sa o gasesc si am s-o aduc in siguranta in masina unde mi-ar fi zambit, m-ar fi sarutat si s-ar fi bucurat ca i-am facut cald.

Conduceam ca un nebun pana am ajuns la marginea orașului aproape de casa in care stăteam uneori cu baietii.

Am tras pe dreapta pe șoseaua pustie și am căutat o lanterna in torpedou.
Imediat cum am coborât, câteva fulgere îmi țineau companie, alergând spre pădurea care se afla acum in fata mea.
Pornesc lanterna și observ cât de înfricoșătoare arată pădurea asta deasa noaptea și mai ales pe ploaie.

Noroiul era unul de nedescris, iar daca mama mi-ar vedea acum adidașii in ce hal au ajuns, probabil m-ar pune sa ii frec cu periuța de dinti.

Înaintam de minute întregi si stiam ca m-am rătăcit.
Nu văd nici urma de lumina care sa vina de la stâlpii de pe sosea, deci mai mult ca sigur sunt foarte departe de mașina, dar cu toate astea, continuam sa înaintez luptându-ma cu stropii de ploaie care îmi intrau in ochi.

După alte câteva minute, ma simteam extenuat, știam ca nu mai pot continua așa și trebuia sa iau o decizie, dar deocamdată m-am mulțumit doar sa ma așez lângă un copac sa ma odihnesc.
Începusem din nou sa plâng și îmi dau seama ca am plâns zilele astea mai mult decât am făcut-o in toată viața mea.

Știam ca fata asta îmi va da lumea peste cap încă din clipa in care am văzut-o, dar nu as fi crezut ca voi ajunge chiar in punctul in care sa o caut ca un nebun prin ploaie la miezul nopții intr-o pădure înfricoșătoare, fără sa am măcar garanția ca ea se afla aici.

După ce am încercat sa îmi eliberez mintea de toate gândurile astea, ma ridic încet sprijinindu-ma de copac și încerc sa îmi scot piciorul din noroiul îngrozitor care mi-l ținea captiv.
Știam ca arat ca un nebun, dar trebuia sa o găseasc, pentru ca altfel stiam ca as fi cedat.

-Sofia? Sofia, iubito! Incep sa strig cât ma țin plămânii, in timp ce ma înec in propriile suspine, dar senzația puternica ca ea e aici, ma obliga sa ma afund in continuare, urmandu-mi pentru prima data instinctul

-Sofia! Sofia, știu ca ești aici! Te rog, iubito...intoarce-te!
Nu mai rezist! Tip in timp ce simt cum picioarele îmi vor ceda in curând.

Îmi închid ochii pentru câteva secunde și decid ca cel mai bine ar fi sa ma întorc acasă și voi mai încerca și mâine sa o găsesc, deși ceva ma ținea in continuare aici.
Paseam parcă vrajit si atras de o forță necunoscuta.