Edward

Capitolul 4-Noaptea nu se va termina bine

Edward P.O.V
Nu știu cât a durat sarutul cu Sofia, pentru ca il simtisem ca o eternitate, dar cert este ca, atunci când și-a desprins încet buzele de ale mele, parca am fost trezit din basmul in care ma aflam...sau in care credeam ca ma aflu

-A fost gresit...imi șoptește cu greu

-Nu Sofia, nu a fost...
Am făcut amândoi ce am simțit..raspund slab, mangaindu-i umerii
-Edward..
Te rog, încetează!
Asta nu o sa ducă la nimic bun.
A fost o greșeală, îmi pare rău..

Atat confuzia, cat si nervii puseseră stăpânire pe mine, ceea ce m-a făcut sa ii strâng mai mult umerii in mâinile mele, pana ce am ajuns sa ii lipesc complet corpul de al meu exact ca înainte
-Nu am sa te las sa pleci din nou, Sofia!
Nu ma vei mai părăsi, niciodată! Spun pe un ton dur, fără ca măcar sa ma mai pot stăpânii

Ochii săi se deschisesera din ce in ce mai mult și deși ma așteptam sa fie speriată de ieșirea mea, imi soptii:

-Hai sa nu mai complicam lucrurile, Edward.
Acum fiecare avem viața lui. Nu are rost sa încercam sa mai reparam ceva, știi și tu ca nu se poate.

-Am așteptat 3 ani...3 ani ca sa te pot revedea Sofia..
Ce te face sa crezi ca am sa mai renunț?
Ce te face sa crezi ca am sa te mai las sa pleci?

-Daca m-ai iubit cu adevărat așa cum spui, ma vei lasa sa plec..raspunde cu ochii in lacrimi
-Daca m-ai fi iubit cu adevărat, nu ai fi plecat!

Vreau sa vorbim..vreau sa inteleg ce s-a întâmplat.
Nu iti cer încă o șansa, dar iti cer o explicație. Cred ca merit măcar asta...continui, abținându-ma din răsputeri sa nu izbucnesc in plâns

-Nu știu, Edward..
-Sofia, te rog..
Asta e ultimul lucru pe care ți-l cer..

-In regula...
-Mâine la ora 18:00 la mine, iti voi trimite adresa

După ce Sofia doar a dat afirmativ din cap, o văd cum se îndepărtează încet de mine, la scurt timp, văzând-o cum pășește lent spre ieșirea din curtea hotelului, aruncându-mi o ultima privire înainte sa dispară din raza mea vizuala.
Rămas din nou singur, doar cu gândurile mele, realizez ca soarta imi datuse o nouă șansă..o ultima sansa.
Voi repara totul, o voi avea din nou!

                              ***

Nu cred ca am dormit 2 ore noaptea trecură...asta nu numai din cauza faptului ca jumătate din noapte mi-am petrecut-o la spital, aflând ca genunchiul meu chiar e luxat..nu.
Ci din cauza emoțiilor ce ma coplesisera in legatura cu intalnirea mea cu Sofia.

M-am gândit pana la urma ca ar trebui serios sa ma ridic din pat, mai ales ca se făcuse aproape ora 12:00, așa ca mi-am luat de lângă pat cârja și am pornit spre baie.
După aproape 10 minute in care îmi făcusem dus și ma schimbasem intr-o pereche de pantaloni negrii de trening și un hanorac alb, pasesc in liniște spre bucatarie.

A fost un chin sa cobor atatea scări și deși îmi fuseseră administrate multe calmante, genunchiul meu imflamat durea mai rău decât loviturile de gloanțe.
Bine-nțeles ca nu am coborât direct la bucatarie, ci am decis sa fac o scurta oprire in camera.
Cheile stăteau in permanenta pe biroul meu atunci când eram plecat, iar atunci când eram acasă, la mine in buzunar.
Deschid încet usa care lasa in urma sa un scartait teribil.

-Buna dimineața, iubito. Cum ai dormit? Intreb, închizând usa in urma mea.
Nu raspunzi? Ei bine...am sa iau asta drept un "bine"

Am făcut ca de obicei turul camerei destul de încăpătoare, și am decis ca de data asta sa deschid puțin geamul ca sa se aerisească.
De obicei, nu îl deschideam niciodată de frica ca nu cumva cineva din vecini sa vadă.
Nu puteam concepe așa ceva..iar draperiile de un crem închis, erau varianta perfecta.