Edward

Capitolul 37-Convorbirea

Edward P.O.V
M-am desprins încet din sarutul perfect cu Sofia.
Îmi era atât de dor sa ii simt buzele peste ale mele, sa o simt parte din mine...dumnezeule, cat timp a trecut?

Îmi ridic încet capul ca sa o privesc si am realizat cat de tare ma voia la rândul ei
-Nu știu daca vreau sa merg acum mai departe cu asta...imi șoptește slab

Nu pot spune ca simteam dezamagire, dar într-adevăr mi-as fi dorit ca lucrurile sa meargă mai departe,  dar știam ca avea nevoie de timp, și încercam sa o inteleg
-In regula iubito...nu te presez, reușesc sa spun cât se poate de calm

Sofia imi zâmbește timid, apoi își îndepărtează încet mâinile de pe gâtul meu, văzând cum iese din piscina.
Încercând să îmi păstrez calmul si sa ma conformez, pasesc și eu lent in spatele ei, pana la intrarea in casa.

O văd cum ia de pe canapea un prosop, începând sa își maseze încet corpul.
Ma apropii încet de ea, iar dintr-o mișcare scurta, ii iau prosopul din mâna și o întorc cu fața spre mine

-Puteam și singura...nu era nevoie
-Măcar atât lasa-ma sa fac, ii șoptesc, apropiindu-mi capul de al sau

                              ***

-Ce vrei sa facem astăzi? O intreb, văzând ca imbracase o rochie vaporoasa ce ii venea perfect peste corpul ei mic
-M-am gândit sa vizitam puțin orașul, nu in fiecare zi venim in Los Angeles.

-In regula, dar sper ca te vei schimba, șoptesc, analizandu-i rochia de un roz pal, destul de transaparenta

-De ce nu?
Ce e ineregula cu rochia mea?
-Lungimea, decolteul, faptul ca e transparentă...vrei sa continui? Răspund in timp ce ochii mei încă ii scanau corpul
-Ce?
E transparentă? întreabă socata, începând sa alerge prin camera, pana ajunge in dreptul oglinzii uriașe

Fața ei devine dintr-una socata, intr-una cu adevărat rușinata
-Presupun ca te simti jenata ca te văd eu așa...nu de faptul ca urma sa ieși așa afara.

-Edward..raspunde in timp ce își plimba mâna prin par

-De ce, Sofia?
De ce nu ma lași sa te ating ca prima data?
De ce te ascunzi de mine?
-Edward...am mai vorbit despre asta. Am nevoie de timp..

-Sofia, încetează!
Asta nu are nici o legătura cu moartea părinților tai.
Nu inteleg de ce iei o pauza de la noi, atâta timp cât eu nu ți-am greșit cu nimic.
Ce încerci sa îmi demonstrezi prin asta?
Ca ești puternica? Ca rezisti fără sa te culci cu mine?!

-Pur și simplu...nu vreau sa ma mai atingi...nu o perioada, răspunde lăsându-și capul in jos
Vreau sa cred ca relația asta nu se bazează numai pe sex și pe atingeri, și ca putem sta un timp și fără asta..
-Și eu vreau sa cred, Sofia, ca tu încă mai simti ceva pentru mine, pentru ca la cum te comporți, e clar ca nu mai e așa!

-Edward, vreau sa încheiem discuția aici! Tipa dur
-Așa cum probabil vrei sa închei și relația! spun scârbit, in timp ce ies din camera, trântind ușa in urma mea

                             ***

Chiar daca trecuseră doua ore de la toată cearta cu Sofia, încă eram nervos, extrem de nervos.
Simteam cum îmi pierd mințile, pentru ca nu reușeam sa îmi dau seama de ce se comporta așa și de ce nu ma lasa sa ma apropii de ea.
Știam ca nu are absolut nicio legătura cu moartea părinților ei, și ca folosea asta drept scuza ca sa își ascundă adevăratele sentimente.

Începusem deja sa îmi pun tot felul de intrebari in legătura cu noi. Îmi era frica ca evenimentele astea ne-au afectat relația și îmi era teama ca nu o voi mai putea repara.
O iubeam pe Sofia, o iubeam mai mult decât orice pe lume, și îmi era atât de teama ca as putea sa o pierd, încât eram in stare și sa o închid undeva numai ca sa o stiu lângă mine.

Butonam nervos telefonul, dar încă eram afundat in gândurile mele, când brusc un tunet zgomotos, ma trezește la realitate.

Bine-nțeles ca se duseseră naibii toate planurile noastre ca vom vizita orașul, petrecându-ne așa zisa vacanța, stand departe unul de celălat.
Ma ridic obosit de pe canapeaua pe care îmi petrecusem ultimele ore și merg sa arunc o privire spre geam.
Era un nor groaznic, și chiar daca era numai ora 17:00, cerul se intunecase îngrozitor, încât numai luminile stâlpilor de afara și fulgerele, mai luminau cerul.

Imediat, gândul îmi fuge la Sofia și la frica sa de tunete.
Chiar daca încă eram certați și probabil și ea era la fel de suparata ca și mine, nu o puteam lasa singura mai ales ca știu cat de sensibilă este.

Așa ca fără sa ma gândesc prea mult, încep sa pasesc spre dormitorul sau in liniște.
Parchetul începuse sa scârțâie mai mult decât o făcea pana acum, și chiar și eu începusem sa ma sperii puțin de atmosfera mult prea liniștita și sumbra care se lăsase in toată casa.
Ajuns in dreptul ușii sale, incep sa ma gândesc serios daca sa bat, sau sa intru direct, dar având in vedere ca ne certasem destul de rău, ma hotărăsc sa bat

Numai ca, cateva zgomote înfundate incep sa se audă din dormitor.
Îmi lipesc ca un copil capul de usa, încercând sa îmi dau seama de sursa zgomotului.

La scurt timp, aud vocea Sofiei, însă fără să pot intelege ce spune.
Așa ca, ma conformez și deși riscam sa ma prindă...deschid încet usa.
Fericit ca nu scârțâia, o deschid numai jumătate și soarta face sa o văd pe Sofia cu spatele la mine, uitandu-se pe geamul enorm din fata sa, vorbind la telefon.

-Nu, stai linistit!
Este primul lucru pe care le-am auzit din convorbirea Sofiei

Ți-am spus deja ca nu
Te rog..nu ma mai presa atat, ti-am promis deja ca nu am s-o mai fac.
Poftim?
Mâine?
Nu, nu am cum.
Ne-am certat, cum sa ii spun sa plecam mâine?
Te rog...încetează
Bine...așa voi face.. O aud pe Sofia spunând agitată, as putea spune chiar speriată, după care o văd cum inchide telefonul și se întoarce încet spre mine.

Știu ca acest capitol este destul de scurt, dar timpul nu ma ajuta deloc, deci îmi pare rău daca viitoarele capitole vor și ele mai scurte, dar promit ca la sfârșitul fiecăruia sa se întâmple ceva neașteptat, care sa ne țină cu sufletul la gura
De ce credeți ca se comporta Sofia atâta de ciudat și cu cine vorbea la telefon?
Lăsați-mi părerile voastre in comentarii.
Va pup! ❤️