Edward

Capitolul 8-Pericol la fiecare pas

Sofia P.O.V
O durere imensa in zona capului îmi obliga ochii sa se deschida automat, și amintirile sa îmi navaleasca in minte, ceea ce ma face sa tresar puternic și sa ma ridic imediat in fund.

Privirea mea scanează imediat locul in care ma aflam, și atunci când văd ca eram intr-un dormitor necunoscut, panica mi se instalează și mai mult in corp.

Am început sa tremur la gândul ca Edward a devenit persoana care speram ca nu va fi niciodată.
Nu puteam concepe cum de cineva se poate schimba atât in câțiva ani și poate lua pe cineva ostatic.

Mintea mea își inducea acum propriile stări, dar atunci când încep sa aud pași grei pe hol, ma lipesc complet de spătarul patului și impietresc.
Usa se deschide, adăugând un scartait înfiorător la sfârșit, iar Edward își face apariția in camera, arătând mai obosit ca niciodată.

Ochii săi de un verde ca jadul sunt acum roșii și umflați, iar cearcănele proeminente și parul ciufulit, îl fac sa arate ca un adevărat psihopat...probabil pentru ca și este unul.

-Ai fost inconstienta mai mult decât as fi crezut...începe Edward pe un ton jos, intrând in camera si având grija sa închidă usa in urma sa.
Ochii mei îl priveau fix și simt cum nodul din gât nu ma va lasa sa vorbesc prea curând, așa ca ma mulțumesc numai sa ma ridic instantaneu din pat și sa îmi inclestez pumnii.

O amețeala puternica îmi invadează corpul atunci când picioarele îmi fac contact cu podeaua rece, iar Edward sesizează imediat acest lucru pentru ca se apropie cu un pas de mine.
-Nu te apropia! Spun cât de dur pot, ridicând mâna dreapta in aer
Mintea mea începuse din nou sa lucreze intens, încercând sa găsească o cale prin care sa pot ieși rapid din camera fără ca Edward sa ma poată opri la timp

-Știu la ce te gândești Sofia, nici macar sa nu incerci!
Avem de vorbit!  Spune Edward dur, întorcându-se pentru câteva secunde cu spatele la mine, având grija sa încuie usa cu cheia pe care apoi o ascunde cu grija in buzunar

-Noi...doi nu mai avem ce discuta! Spun cu vocea tremurându-mi exact ca și restul corpului, realizând pentru prima dată în viață, cât de mult ma poate înfiora bărbatul căruia i-am spus in urma cu mai putin de 24 de ore ca il iubesc.

-Ceea ce ai văzut...
A fost o greșeală, greșeală pe care mi-o asum și pentru care știu ca voi plătii.
Știu ca probabil vrei o explicație...dar nu am una concretă.
Ea a fost scăparea mea...continua el fixandu-ma cu privirea, văzând cum își încordează întreg corpul

Stomacul meu se strânge atât de puternic, iar in mintea mea sute de intrebari își fac apariția, încât ma simt mai copleșită ca niciodata.
-De ce? E tot ce reușesc sa șoptesc

-Pentru ca îmi amintea de tine...
-De ce trebuia sa o rapesti? Spun din nou cu ochii în lacrimi
-La momentul potrivit asta era singura soluție pentru a ține pe cineva lângă mine.

Știam ca trebuie sa îl înfrunt, și da, știam cât de slaba par acum in fața lui, aratandu-mi frica care mi se instalase in corp.
Dar aveam nevoie de răspunsuri
-De cât timp e aici, Edward?
-De 3 ani..șoptește, lipindu-și apoi buzele strâns una de cealaltă

-Cum ai putut? Cum...cum ai putut sa ții un om sechestrat atâta timp aici?
Tu nu ai avut remușcări? Tu nu ai suflet? Simt cum izbucnesc, simțind o fărâma de putere in mine.

Edward își lasa pentru un moment capul in pământ, parând serios ca își cântărește răspunsul, apoi imediat cum ochii săi fac din nou contact cu ai mei, raspunde încrezător:
-Nu!
Tu ai fost sufletul meu, și odată ce ai plecat, l-ai luat cu tine.
Nu îmi rămăsese nimic, Sofia, absolut nimic.
Și...decât sa ma sinucid, am ales a doua opțiune: am ales fata prin care te puteam vedea din nou pe tine.