Edward

Capitolul 13-Totul va fi bine

Edward P.O.V
Am ajuns la spital mai repede decat as fi crezut, si asta pentru ca am mers aproape cu mult peste limita legală.
Pe drum, am avut grijă să opresc la una dintre cele mai bune florarii, de unde i-am luat Sofiei un buchet imens de trandafiri albi, pe care stiu cat de mult ii adoră.

Imediat cum am intrat pe holul interminabil al spitalului, m-a apucat o senzatie bizară de agitație.
Nu stiu de ce îmi era cel mai frica...de starea de sănătate a Sofiei? de starea de spirit a Sofiei, mai ales ca nu stiu care va fi reacția ei când ma va vedea? Sau faptul ca m-ar putea uri pentru tot ceea ce am făcut?

Indiferent de ce va urma, sunt total pregatit, accept absolut orice numai sa o stiu pe ea bine. Vreau doar doua minute in care sa nu imi reproșeze nimic, ci doar sa ma lase sa fiu langa ea..atâta tot.
Bipaitul liftului m-a scos din gândurile mele, asa ca acum trebuia sa ma concentrez pe ceea ce va urma.

Pășesc cat de sigur pe mine pot până ce îmi văd părinții cum stau in micul coridor care face legătura salonului Sofiei cu restul holului.
- Ce faceti aici? De ce nu sunteti cu Sofia? Imi întreb părinții, ce stăteau încremeniți pe scaune

-Ne-a spus ca vrea sa fie singura...probabil stie ca urmeaza sa vii.
Edward puiule, e ceva ce nu ne spui? Ce s-a întâmplat între voi? Cum de a ajuns Sofia acolo?
-Vom vorbi despre asta alta data, trebuie să o văd, spun rapid, vrand sa nu mai trag de timp

Cu mâinile tremurându-mi, ating manerul usii, dar teama imensă parca nu ma lasa sa o apăs.
Dumnezeule, nu vreau sa o pierd! Imi spun in minte ca un copil speriat
Hai tantalaule! Doar fa-o! Continui eu sa tip in capul meu până ce ma trezesc la propriu ca involuntar, am deschis ușa.

Primul lucru pe care il vad fara doar si poate e corpul mic al Sofiei, cum sta ascuns sub un cearceaf alb tras până la pieptul sau, apoi ochii sai mari cum ma scanează atent.
Pășesc cat de încet pot, de parcă nici nu ma mai puteam misca, până ajung sa închid ușa in urma mea si sa realizez ca mai aveam numai câțiva metrii până la pat.

-Buna iubito...spun încet, strângand ușor in mâini buchetul de trandafiri, pe care îl întind cat de gentil pot
Sofia ma priveste nedumerită, iar expresia ei nu imi datea nimic de inteles
-Sunt pentru tine..

- Nu trebuia..spune ea in final pe un ton jos, care îmi trimit fiori in tot corpul.
Dumnezeule! Ce dor mi-a fost de vocea asta..

Sofia se ridică ușor in fund, fără să îsi ia un minut privirea de pe mine, până când mână sa micuță mi-o atinge puțin pe a mea pentru a lua florile.
-Cum te simti? Intreb ușor agitat fara sa ma pot misca din loc

-Obosită. Spune ea pe aceelasi ton confuz
Acum si eu devenisem tot confuz...ma asteptam ca odată ce ma vede sa tipe la mine, sa ma plesneasca sau sa plângă, dar la reacția asta indiferența și ușor...normala nu m-am așteptat

-Ai nevoie de ceva? Intreb, vrand sa o fac să se deschidă
-Poti sa ma lasi puțin singura?

Ok...Asta nu e deloc bine. Ce dracului se intampla?

-Iubito...am venit ca sa stam impreuna, chiar sa lămurim situația..
Nu te pot lasa singura in starea asta.
-Cateva minute te rog..continuă ea pe un ton formal

- In regula...dar...
Ahm, te las, reusesc sa șoptesc cu greu, după ce reacțiile ei ma lovisera ca un fulger.
Atunci când am vazut ca nu are de gand sa mai vorbeasca, am mers in liniste până la usa, vrand sa o las câteva minute sa isi revina

                               ***

•După o saptamana•