Edward

Capitolul 7-Behind the Darkness

•In urmă cu 3 ani•

Edward P.O.V
Nu știu cât mai pot suporta ședințele interminabile de terapie și dezalcoolizare. Am ajuns la capătul puterilor și simt cum voi ceda din moment in moment.

Au trecut 2 săptămâni de când Sofia a plecat și de când am simțit cum o parte din mine a dispărut.
Durerea inimaginabila pe care o simt, m-a făcut sa vreau sa ma sinucid, dar se pare ca nici asta nu am putut reusii.
Vlad, Alec și părinții mei au hotărât in numele meu ca cel mai bine ar fi sa ma interneze intr-un spital de dezalcoolizare din cauza supradozelor pe care le luam aproape zilnic.

Astăzi este ultima mea zi aici și in sfârșit pot ieși din locul care ma tine captiv in propriile amintiri.
Intre 4 pereți gândul mi-o ia razna și ma face sa încerc sa găsesc si alte modalități de suicid decât împușcarea.

-Edward puiule, ești gata de plecare? O aud pe mama cum ma distrage din propriile gânduri, intrând încet in camera
Dau aprobator din cap și ma ridic din patul infect pe care am încercat sa dorm timp de 2 săptămâni.
-In regula, fisa ta de externare e gata, haide! Tatăl tău ne așteaptă la mașina.

                              ***

M-am trântit in pat imediat cum am ajuns in camera, având grija sa încui usa in urma mea, ca părinții sa nu mai încerce sa ma deranjeze.
Deși am fost externat, in continuare  va trebui sa merg la psihiatru de doua ori pe săptămâna...bine-nțeles daca voi mai apuca următoarea săptămâna.
Binenteles ca îmi doresc sa scap de toată durerea care ma macină pe dinăuntru și care ma face sa îmi doresc sa vina din nou noaptea pentru a-mi putea pune planul in aplicare.

Pregătit pentru ceea ce va urma in aceasta seara și cu toate detaliile puse la punct, merg spre dulapul imens din fata mea și îmi aleg un tricou negru și o pereche de blugi de aceeași culoare.
Îmi trec de câteva ori cu mâna prin par, apoi îmi iau cheile de pe masa, descuind usa și merg spre living.

Părinții mei erau pe canapea prinși intr-o discuție destul de aprinsa din câte se pare, mai ales ca atunci când m-au văzut, s-au oprit
-Eu ies puțin in oraș in seara asta, nu mai pot sta închis..
-E in regula fiule, dar te rog..ai grija ce faci, spune tata destul de agitat
-O sa fiu ok, stați liniștiti! Răspund pe un ton cât se poate de convingător, luandu-mi paltonul negru din cuier și ieșind din casa.

Merg hotărât spre mașina mea neagră, iar atunci când intru, simt din nou durerea imensa din piept, numai la gândul ca Sofia a trecut la un moment dat pe aici.
Liniște! Îmi spun in gând încercând sa scap de gândurile dureroase care îmi năvălesc mintea, și pornesc in trombă spre penultima locație din aceasta seara.

Nu îmi pasa ca probabil voi ajunge din nou in coma alcoolica, simteam nevoia de droguri pentru ultima data.
Am pornit spre barul pe care obișnuiam sa îl frecventez, și parchez cu grija.
Un vânt rece îmi lovește fața atunci când cobor din mașina, de aceea grăbesc cât se poate de mult pasul, pana la intrarea in bar.

Mirosul de fum și de alcool îmi invadează automat nările, dar nu ma deranjau deloc, ba din contra.
Pasesc hotărât printre sutele de persoane care dansau și priveau in aceelasi timp show-ul streaptoselor, și ma așez pe scaunul din fata barului.

-O sticla de whisky și doua de votca! Ii spun băiatului de vârsta mijlocie din fata mea, care da afirmativ din cap și dispare la scurt timp din raza mea vizuala.