Edward

Capitolul 13-Totul e in ceață

Sofia P.O.V
-A..Alexander, spun încet, simtind cum îmi îngheață sângele în vene

-Pleci undeva, prințesa? Intreaba zâmbind, apropiindu-se impunător de mine
- Eu, ahm...de fapt trebuie să plec.
Trebuie să fiu la agenție in cateva minute, spun agitata, desi incercam sa raman fermă în fata lui
- In cearceaf? Ranjeste el, scanandu-mi corpul

-Sofia, fugi cumva de mine? Intreaba, incrucisandu-mi brațele la piept.
Ramai calma, Sofia. Arata-i numai ca nu iti e frică, asta e tot ceea ce trebuie să faci, îmi spun in gand imbarbatandu-ma

-Alexander unde îmi sunt hainele? Intreb cat de rece pot, privindu-l dur
- La curatatorie, ai vomitat aseară pe ele, dar ti-am facut rost de altele, sunt in dulapul din camera, spune trecandu-si ușor cu limba peste buza inferioară

După ce ma asigur ca fața nu mi-a dat frica si surprinderea de gol, dau afirmativ din cap si ma întorc inapoi in camera, închizând rapid ușa in urma mea cu cheia.
Cu o ușoară senzatie de frica si cu atatea întrebări fara raspuns, merg rapid spre dulap, încercând să mă concentrez pentru ceea ce conta acum..slujba mea.
Voi incerca sa am răbdare încă câteva ore înainte să îl interoghez asa cum se cuvine pe Alexander.

După ce am îmbrăcat rochia crem mult prea mulata pentru gustul meu, merg in baie si îmi trec de câteva ori cu mana prin par, încercând să rămân cat de calma pot.
După ce rutina mea fusese completa, ma reîntorc în cameră și observ si o pereche de stiletto negrii lângă pat, semn că Alexander fusese destul de reticent în ceea ce îmi privea ținuta de azi.

Înghițind in sec, deschid cu teama ușa camerei si pot spune ca am respirat ușurată atunci cand mi-am aruncat o privire pe hol si nu l-am văzut pe Alexander acolo.
In regula...acum trebuie doar sa treci rapid prin receptie, fără să fii văzută de nimeni, mai ales de el, iar pe seara vei incerca sa aflii ce s-a întâmplat, în regulă Sofia? Ma intreb in gand

În regulă! Raspund tot eu, ridicând ușor degetul mare in semn de apreciere pentru pozitivitatea falsă din interiorul meu

Am urcat in liftul in care deja se mai afla o bătrână si un copilaș care nu părea să aibă mai mult de 7-8 ani
Zâmbesc timid începând sa ii admir camasa baietelului care părea călcată impecabil si părul frumos aranjat si dat intr-o parte asemenea actorilor din filmele vechi.
Ma bucuram ca inca ma pot gândi și la altceva si nu cedez in fata problemelor care apar in fiecare zi.
Stiu ca va fi bine, trebuie să fie bine, voi afla ce s-a întâmplat și totul va avea finalul mult-asteptat.

După ce liftul s-a oprit, iar usile s-au deschis, pășesc nesigură in spatele bătrânei si a baietelului, sperând că mă pot ascunde până la iesire in spatele lor.
Imi era frica...sincer imi era frica de ceea ce as fi putut face seara trecută și modul în care anumiți angajați m-au văzut. Nu stiu ce am facut si cum de am ajuns aici, dar cert este că trebuie să stau cat mai departe de Alexander.

-O, iubitoo!

Imi întorc robotic capul si il observ pe Alexander cum stătea pe canapeaua din spatele meu, privindu-ma din cap până în picioare, apropiindu-se de mine.
-Arati impecabil. Chiar am gusturi bune, spune el apropiindu-se încet de mine
Si nu ma refer la rochie.. continua prinzandu-mi talia încet.

Ochii mi s-au mărit involuntar, iar din nou acea senzatie de teama si de nesiguranță m-a cuprins

-Alexander trebuie să plec, întârzii! spun rapid, luandu-i cat de gentil pot mâna de pe talia mea, făcând un pas spre iesire
-Te conduc, spune el pe un ton impunător înaintînd in spatele meu.

Am deschis ușa, iar o adiere ușoară mi-a lovit fata care se simțea din ce in ce mai uscată și neîngrijită
- Ma descurc, multumesc oricum Alexander, spun rapid, uitandu-ma dupa un taxi
- Nu era o întrebare! Spune el cu un rânjet fals pe fata, prinzandu-mi agresiv mâna si începând sa meargă rapid, aproape tarandu-ma in spatele sau