HЕART HAUNT

Părinți

29.08.2008: Povestea mea..

                       இ A๓ℊℯℓஇ

Noaptea trecută nu a fost o noapte chiar frumoasă după ce am văzut,, monstrul" din Demon. M-a dus acasă cu masina lui, sincer acum înțeleg cum de este așa bogat la cât rău face, am crezut că după ce mă duce acasă îmi v-a face o morală să nu îl trădez și v-a pleca. Dar nu a fost așa.... A rămas acasă la mine, m-am opus ,dar a spus că voi păți ca acel om mort și nu vreau asta... A adormit în camera mea cu mine în pat, nu am putut comenta nimic, sincer nu mă baga în seamă. Mă strâns în brațele lui puternice fără să vreau, nu am mai spus nimic,  deoarece  eram prea obosită să mai zic ceva. Am adormit amândoi unul în berețele altuia. Stau și privesc tavanul puțin cu ochi închiși să pară că dorm, deodată o bubuitură puternică se aude în casa mea, Demon tresare plecând din pat imediat, sar și eu speriată, Demon mă primește și îmi face semn să  tac, aprob din cap și mă bag în pătură de frică. Demon nu face ca mine și aud cum ușa noastră se deschide puternic, apoi o liniște infinită apare, scot capul cu frică din pătură, văd cum Demon ia pus pitolul la cap și  l-a prins pe Skin de un braț. Demon fiind în spatele lui Skin nu cred că vede pe cine a prins.
-Angel??  Spune Skin speriat.
Deodată ce Demon aude vocea lui Skin lasă arma jos.
- Ce cauți aici Skin? Îl întrebă Demon dur.
- Toată mafia a crezut că ai pățit ceva. Am plecat să te căutam și am ajuns aici. Nu știam că ești cu Ingerul tău...  Se bâlbâie Skin lui Demon.
- Nu sunt Îngerul său!  Spun eu serioasă cu mâinile la piept.
Amândoi râd deodată de parcă am zis ceva amuzant. Nu văd de ce râd!
- Ce este așa amuzant?  Spun eu dur.
- Atât de inocentă chiar și când vorbește... Spune Skin ușor.
Rămân cu gura căscată la ce spune Skin, nu înteleg la ce se referă.
- Am ce mi-ai cerut Demon. Spune Skin spre el.
Văd cum Skin dă un plic împachetat lui Demon ,dar din neatenția lui Skin din plic cade o poză când mă uit pe jos să văd din curiozitate despre ce este poza aia descoper cel mai dureros adevăr pentru mine... Familia mea.... Am ascuns toate pozele într-un sertar din casa mea, nu mă așteptam să îl mai deschid vreodată. Îmi amintesc și acum ziua când oameni de la orfelinat mi-au povestit de  părinții mei din spusele lor , ai mei părinții au murit arși, sincer îmi amintesc de o camera în foc de țipetele din casă, dar nu așa mult, cei de la orfelinat mi-au spus că aveam doi ani când incidentul s-a petrecut.. Nu țin vag minte dar am în gând un chip blajin de femeie,aflând că acea femeie este mama până la urmă...  Oameni de la orfelinat mi-au aratăt pozele cu familia mea.... Familia mea a fost arsă... Și vinovat este un om care nici în ziua de astăzi nu a fost prins... Tot ce văd pe jos este o poză care nu prea mă încântă deloc, dar ce caută la ei? Mă uit urât spre ei fără să zic nimic.
-Angel, vrei să spui ceva? Mă întrebă Skin.
Încep să tremur și să îmi aduc aminte puțin de ziua incidentului, unele imagini care nu le aveam în minte mi-au apărat acum, ce se întâmplă?
Luatra imensă care a căzut în casă spărgându-se în mii de bucăți. Focul care acoperea tot cu căldura sa puternică, totul era un dezastru... Se pare că aveam nevoie de o poză cu familia mea să îmi amintesc ceva.
O lacrimă îmi apare pe chip și nervi mă cuprind treptat. Demon și Skin mă privesc ciudat.
Sar ca arsă din pat și i-au din mâna lor acea poza și acel plic, Demon vrea să mi le ia, dar le bag într-un sertar.
- De unde aveți astea? Întreb nervoasă.
- Dă-mi alea Îngerule! Mârie Demon la mine.
- Pleacați din casa mea acum! Țip spre ei.
Skin vine să îl ajute pe Demon să ia acele poze, dar stau în fața sertarului.
- Angel dă acele poze înapoi! Spune Skin.
- Nu!  E viața mea acolo, ce caută astea la voi?  Ce vreți defapt de la mine? De ce mă urmăriți? Îi întreb eu.
Nici unul din ei văd că nu au chef să răspundă.
- Atunci bine, nu ne uităm pe foile alea!  Explici tu ce căutam noi, vrei? Mă întreabă Demon.
- Adică?  Ce vreți?  Spun eu.
- Deci stai într-un apartament de una singură, porți o branulă la mâna mereu, deși nimeni nu știe ce ai în ea, înteleg că este bolnavă ,dar nu spui de ce, nimeni nu stă cu tine și nimeni nu te caută înafară de prietena ta Alya, nu ești cunoscută, dar pari să te intregrezi ușor în facultate și pe lângă asta ajuți pe Ivan. Cine ești tu Îngerule?Mă întreabă Demon serios.
Skin se uită la noi ca la doi nebuni scăpați din oficiu fără ca nimeni să știe. Uneori nu înteleg de ce Demon ar fi interesat de viața mea și  nu mă lasă în pace.
- Dar de ce te interesează asta?  Care e scopul?  Îl întreb eu.
Demon tace fără să zică nimic, Skin îl privește confuz ca și mine. Ce ascunzi tu, Demon?
- Dacă nu vrei să mori ca cel de aseară ar fi bine să spui tot!  Spune el dur.
Nu apuc să spun ceva că dau peste o pernă și dosarul meu medical apare și el. Îl tin sub pernă să îmi amintesc mereu să i-au medicamentele, nu mă așteptam să apară aici.
-Ține-o!  Dă ordin Demon lui Skin.
Încerc să scap dar nu pot,  barațele lui Skin sunt puternice. Demon apucă dosarul în mâna, vine spre mine , mă prinde de mâna și mă trage în pat în brațele lui.
-Mai ai nevoie de ajutor sefu? Îl întrebă Skin pe Demon.
- Nu, poti pleca! 
Skin părăsește începerea, trântind ușa după el. Demon privește ușa până când se închide apoi se uită la mine.
- Avem de citit o fișa medicală! Zâmbește Demon spre mine când spune asta.
- Nu te uita în ea!   Spun eu.
- Prea târziu!   Spune Demon.
Deschide dosarul și mă ține strâns până citește și ultima pagină.
- E prima dată când citesc un așa dosar. Spune Demon speriat.
- Nu te pune nimeni să îl citești!  Spun eu dur.
Mă împinge după el apoi se duce spre sertarul care i-am ascuns informațiile despre mine. Mă ridic din pat să nu îl las să se ducă acolo dar mă împinge și cad pe pat.
- Nu încerca să mă oprești, Îngerule!  Spune el dur.
Ia plicul din sertar ,îl deschide și apoi după ce se uită mă privește.
- Deci înafara că locuisești singură,  singurul ajutor care mă face să înteleg cine ești este această poza a celor doi oameni care nu îi știu, dar bănuim că sunt părinții tăi. Spune Demon.
- Chiar sunt părinți mei! Spun eu spre el.
- Unde sunt?  În viata ta nu îi văd prezenți. Pentru o persoană bolnavă ca tine sigur ei sunt un sprijin. Spune el calm.
- Nu am sprijin!  Spun eu.
Se uită la mine mirat dar nu spune nimic, oare ce gândește?
- Vrei să știi de ce caut informați despre tine?  Mă întrebă el.
- Da. Spun eu ușor.
- Ceva mă face să vin mereu să te întâlnesc, dar nu înteleg ce e special la tine.  Cred că din cauza misterioasei tale vieți mă faci curios. Dar până la urmă unde sunt părinți tăi? Mă întreabă el.
- Au murit!..  Spun eu serioasă.
După ce spun asta mă întristez, Demon pleacă lăsându-mă singură.
Nu știu dacă am zis ceva rău ,dar am zis adevărul. Aud cum ușa  de la intrare se deschide și închide, asta însemnă că Demon a plecat.  Mâine este așa zisa excursie cu clasa, păcat că eu nu pot fi acolo...
Aud telefonul meu cum sună, mă duc spre el iar pe ecran apare numarul doctorului meu Klaus , doctorul la care mi-am făcut  controlul.
- Alo?  Spun eu ușor. 
- Bună ziua, domnișoară Angel Smith!  Vă anunțam de la cabinetul domnului Doctor Klaus că mâine la ora 10:00 dimineața v-a trebui să vă prezentați la cabinetul nostru pentru un control al boli dumneavoastră. Veniți mâine? Mă întreba asistenta doctorului.
- Da mâine  vin! 
- Atunci vă așteptam mâine la noi!  O zi bună!  Spune asistenta.
- O zi frumoasă sper să ne vedem!  Spun eu ușor.
Închid telefonul și stau pe pat gândindu-mă cât de grea a fost ziua asta.