Autor: Sun_and_Moon_2020
Critic: Misha_Kilig
Titlul
Nu dai dovadă de foarte multă originalitate, cele două cuvinte separate întâlnindu-se de multe ori. Dar îmi place că le-ai îmbinat, le-ai oferit o altă perspectivă, total diferită de ce s-a văzut până acum.
Drumul mă duce cu gândul în mii de direcții, dar fiind alături de cuvântul "asasinilor", ideile mi se micșorează. Poate să fie un drum spre regăsirea de sine sau ieșirea din așa zisele crime. Sunt câteva variante și sper să am dreptate și să mă înșel în același timp.
În componență cu conținutul se potrivește perfect. Evy fiind o asasină prinsă în trecut. Apreciez că există o legătură între cele două.
Coperta
La prima vedere arată superb. Culorile folosite, îmbinarea celor două poze, toate îi dau un aspect plăcut. Dar, la o analizare mai atentă, am observat unele detalii puțin mai neplăcute, din punctul meu de vedere. Partea de jos este prea aglomerată și îi oferă un aspect deranjat. Totul trebuia poziționat puțin mai sus, spre mijloc, pentru a nu lăsa goală acea parte. Trebuiau ridicate cam până la genunchii fetei din imagine, astfel nu acopereau prea mult din cei doi și, totodată, nu mai părea nimic înghesuit. Separatorul trebuia mai mic, iar numele autorului la fel (are aceeași mărime ca subtitlul, dacă nu și mai, iar asta nu dă prea bine). Aș fi preferat să fie alt font la titlu, unul puțin mai atractiv și nu așa simplu, dar asta nu e o greșeală.
Coperta este bună, chiar foarte bună, indiferent de micile detalii de mai sus, îmi place cum s-a jucat cu ideile și cum le-a modelat.
Descrierea
Lungimea este destul de mare. Citatele de la început îți sugerez să le pui la final. Unul este de ajuns, însă poți să le lași pe ambele, este la latitudinea ta. Oferi mult prea multe informații în descriere și nu lași loc deloc de suspans. Dai prea multe detalii ce vor deruta cititorii. Începem cu începutul.
Îmi plac cele două citate, îmi lasă o stare de haos și luptă pentru putere. Te joci bine cu cuvintele, mai ales în primul paragraf. Aici am să-ți zic două lucruri. În primul rând, cele două trebuiau despărțite printr-un spațiu liber (dacă o să le pui la final, să pui și alineat la primul). Și, în al doilea rând, folosești adverbele "aici" și "acolo" pentru a descrie același lucru. Pe scurt, te contrazici fără să realizezi. Pentru a evita asta, poți spune "(...) unde stelele se ascundeau în păcura tristeții lumești și totul era depravat, lipsit de perfect."
CITEȘTI
Critici
RandomO zodie a ferocității, Leul, reușește prin prezența sa majestuoasă să se impună în fața celorlalți. Un astru al vorbirii fără menajamente, se face plăcut publicului dacă și cei din jurul său acceptă sinceritatea sa absolută. Acest atuu este bine ven...