Critici

《Cenușiu de noiembrie》

Pentru Yelek Elevert(--Yelek)

Titlul

     Presupun că e de prisos să îți zic cât de armonios sună și cât de artă e, fiindcă o știi deja, cel mai probabil. Are la bază o metaforă profundă, fără îndoială,  despre oameni, mare și timp.  Îmi fugea mintea când lecturam la 《pseudo-renaștere》care este o continuare la 《Jurnal Postapocaliptic》, sau o a doua apocalipsă (《 a doua mea apocalipsă》). M-am întrebat dacă nu este o continuare la cele două volume menționate mai sus, așa că am recitit iar toată proza ta să caut răspunsul. În《Jurnal Postapocaliptic》 și 《pseudo-renaștere》soarele și divinitatea jucau un rol deosebit de important (《zadarnic ne privește soarele cu un dor rece, în înălțimea-i prea scurtă pentru a ne atinge, a uitat cum să se încălzească.》– Jurnal Postapocaliptic ; 《 Dacă eu sunt poezie, pot face proza să devină poezie, Doamne?》 – pseudo-renaștere). În 《Cenușiu de noiembrie》lucrul acesta e neschimbat, însă i se mai poate adăuga ca temă primordială trecerea timpului. Culorile pe care retina abia le poate percepe ( cenușiu, merlot, fawny) se află și ele în centrul prozei tale. M-am gândit apoi la răzvrătirea ta artistică și la modul în care sunt scrise cele două titluri: Jurnal Postapocaliptic, care e scris cu majuscule și pseudo-renaștere, care e scris cu minuscule, ceea ce denotă că e o continuare a primei cărți. Dacă 《Cenușiu de noiembrie》 ar fi fost o continuare a celor două volume, nu ar fi trebuit scris tot cu litere mici? Da, poate conține anumite elemente din cele două cărți, însă în 《Cenușiu de noiembrie》 pui în mijloc alte teme principale, pe lângă cele obișnuite. Deși în toate cele trei proze încep cu imaginea soarelui, în lucrarea de față pui accentul mult mai mult pe timp, pe amintiri și...copilărie (《zadarnic ne privește soarele cu un dor rece, în înălțimea-i prea scurtă pentru a ne atinge, a uitat cum să se încălzească》– Jurnal Postapocaliptic ; 《 L-am spânzurat întâi. Pe soare. Apoi l-am stins și împachetat în pulbere de nori și de stele și de inimi umane și de cer și de atmosferă.》–pseudo- renaștere; 《(...) soarele nu mai ajunge la noi, ne uităm spre el și nu ne mai ard ochii, ne întrebăm naivi unde o fi dispărut zăpada, unde se duce vântul, ce e acela martie?》– Cenușiu de noiembrie).

    Revenind la 《Cenușiu de noiembrie》, cee ce pot să mai adaug ar fi legătura sa cu conținutul. Fiecare capitol are câte un titlu sugestiv( 《tangerine de mai》,《fawn de aprilie》), ceea ce mă face să cred că 《cenușiu de noiembrie 》 ar fi ultimul capitol al lucrării. Ceea ce e impresionant și frapează e faptul că titlul capitolelor conține cuvinte în limba engleză, iar cenușiu de noiembrie are în componența sa doar cuvinte în limba română, ceea ce îl scoate în evidență și amplifică, pe de o parte,  anumite stări. Povestea începe în martie și s-ar termina într-un noiembrie cenușiu. E un ciclu al vieții ce își are rădăcinile în primăvară când renaște și moare, în final,  în ultima lună dinainte de sosirea zăpezilor.

Descrierea

《lumea se sfărâmă, mă înghite, aleg și plutesc și respir și m-am îndrăgostit de planete, dar mă împiedic de ele și ele mă spulberă înainte să apuc să pășesc pe ele. le iubesc încă totuși și iubirea pentru ele mă arde pe gâtlej atunci când o respir și pe creier atunci când o gândesc.

mă arunc în durerea unui cenușiu de noiembrie...》

     Încă din descriere ne anunți, prin trâmbițe o 《antologie de dureri în latină vulgară》. Totul e dureros și e haos acolo, în lumea ta. Îmi plac repetițiile obsesive (《ele》) fiindcă joacă rol stilistic și conferă textului o muzicalitate deosebită. Consider că are o lungime adecvată și scoți esențialul în față. Tind să cred că e un fragment dintr-un capitol, având în vedere faptul că lucrarea este încă în curs de scriere.