Critici

pseudo-renaștere

    Critică realizată de alexiadauphin la ,,pseudo-renaștere" de --Yelek.

    Titlu

    Nu cred că am mai întâlnit multe titluri formate dintr-un cuvânt compus, dar cu siguranță n-am văzut multe titluri scrise fără majusculă. Și deși pare că aș vrea să te critic, nu pot spune decât că izbește prin originalitate. Îți faci simțită încă din titlu subiectivitatea și marchezi faptul că persoana ta plutește pretutindeni în esența cărții. Privind expresivitatea nici nu cred că aș putea comenta cu ceva. E și stilistic, e și enigmatic – sper că se potrivește adjectivul, n-am găsit un sinonim mai bun, e și fascinant. De exemplu, când l-am citit prima oară nu mi-a trezit decât curiozitate și recunosc că la început am crezut că ascunde un volum de poezii. Oricum, prima impresie a fost aceea că propria-ți persoană domină lucrarea. Și, se pare, nu m-am înșelat. Încă de la ,,pseudo" pe mine m-ai câștigat.

    Descriere

    Nu am fost niciodată fana scrierii genului cărții la început (pentru a putea pune apoi alineate), ci mai degrabă a repetării titlului cărții, a amintirii numărului volumului etc. Și aș fi fost în stare să-ți critic asta dacă n-ar mai fi urmat și ,,ardere de emoții și gânduri care nu-mi părăsesc gândul/a doua mea apocalipsă". Ceea ce e absolut genial. Scrierea fără majuscule văd că este ceva specific acestei cărți, așa că dacă se găsește cineva să critice acest fapt, acel cineva nu voi fi eu. E ceva caracterisitc lucrării, face parte din magia ei. Și, în plus, cu ce ar putea să deranjeze? Metaforele din restul descrierii sunt sublime. E scurtă. Dar ce-ai putea spune mai mult? Vorbim despre proze scurte aici. Iar faptul că ai inserat și titlul îi aduce un mare și expresiv plus. Dacă ți-am criticat puțin descrierea de la ,,Moarte și pulbere", pe asta o a d o r.

    Conținut

    Viziunea subiectivă asupra celestului și divinului mă impresionează pe măsură ce (re)citesc. Ai un fel de a te exprima departe de ceea ce mulți – foarte, foarte, foarte mulți – ar putea dobândi vreodată. Și nu e pentru că vreau să te laud, dar pe această latură ești chiar înzestrată. Tu chiar ceri critică de la mine? Nu cred că găsesc vreuna.

    Aerul dramatic în care se scaldă fiecare proză mă face să simt fiecare metaforă mai adânc. Și mă întreb așa, iluzoriu și probabil fără vreo importanță, cum ar arăta toate astea ca o poezie? Încearcă să te gândești. Deși nu cred că se poate ajunge la mai mult de atât. Acum chiar te rog să vii și să mă contrazici că-ți subestimez limitele.

    Defecte de criticat n-am găsit, decât niște greșeli minore de tastare. Totuși, unele fraze mi se par cam lungi. Una dintre greșelile care mi-a sărit așa, aproape neintenționat, în ochi a fost ,,Caleea Lactee". E scrisă cu majuscule în capitolul al IV-lea, în timp ce e scrisă fără majuscule în primul capitol. Uite ce ochi critic am. Nu-mi aștept decât laude. A, și da, vezi-ți de alineatele acelea de la capitolul al treilea. Strică estetica.

    Dacă vrei să-ți corectezi și restul greșelilor de tastare, acestea ar fi (atenție, pomelnic):

    • ,,cosite" în cap. I, presupun că era de fapt cosițe

    • ,,sfîrâind" în cap. al II-lea, cred că venea un â acolo

    • ,,moarte" trebuia articulat în cap. al III-lea

    • ,,iubirea" suna mai bine nearticulată în cap. al III-lea

    • ,,mai", aici știi deja

    Concluzie

    Te felicit pentru fiecare proză în parte, sunte geniale (încep să mă repet, nu e de bine, nu e de bine). Favorita mea e a treia, în ciuda faptului că are cele mai multe greșeli. Greșeli... auzi la mine: greșeli. Dacă nu mă sileam și nu reciteam, probabil nici nu le observam. Sper că e o viziune bună și o critică și mai bună. Dacă ar fi să-ți dau o notă din 10, ar fi undeva între 1000 și 10000, atât de mult mi-a plăcut.

    Nu mai am ce să-ți cer ca plată. Poate doar să nu-mi mai împuținezi din orele de somn cu altă critică pe viitor. Glumesc.

    𝓐𝓵𝓮𝔁𝓲𝓪 𝓓𝓪𝓾𝓹𝓱𝓲𝓷