Critică realizată de alexiadauphin cărții Războiul trandafirului de _Miryam_Mor_.
Titlu
Ținând cont că titlul trebuie să fie un prag stilistic sugestiv, pot spune cu o oarecare mândrie că al tău stă bine la capitolul sugestie. Alăturarea lexemelor ,,războiul" și ,,trandafirului" îl fac să se încadreze în categoria acelor titluri tipice ce anticipează deja conflictul care, mă face pe mine să cred la prima vedere, va constitui evenimentul central al acțiunii. Cât despre trandafir, trebuie să recunosc, există o mulțime de titluri care au în componență acest cuvânt. Unele mai inspirate. Altele nu. Dar atât timp cât relația titlu-conținut va fi una strânsă, nu cred că ar avea vreun motiv să se încadreze în ultima categorie.
Descriere
Bun. Înainte să încep să vorbesc despre descriere am un mic sfat: încearcă să pui ceva între linii verticale din astea ||...|| (numărul volumului, genul cărții etc), pentru ca la următorul paragraf, de unde începe practic descrierea propriu-zisă, să îți figureze alineatul. E mult mai estetic așa.
Revenind la descrierea propriu-zisă, aceasta oferă câteva informații esențiale, informații-cheie despre tema cărții, dar nu într-atât încât lectorul să-și facă o imagine amplă. Asta este opinia mea, iar tu o poți interpreta cum crezi de cuviință. De asemenea, în partea ,,O lume necruțăotare unde nu poți visa o prinde..." ar trebui adăugată particula viitorului (,,a") înaintea pronumelui ,,o". Ar veni ,,unde nu poți visa a o prinde". Sună mai bine, nu?
Conținut
Încep prin a spune că încă din incipitul primului capitol ceva m-a lovit ca un val al dezamăgirii. Nu este mare, dar totuși este acolo. Propoziția incidentă de după prima linie de dialog ,,se aude o voce" are verbul la timpul prezent, pentru ca apoi acțiunea să fie reluată în următorul paragraf cu timpul imperfect. Ceva nu se leagă și, pe mine cel puțin, m-a făcut puțin confuză. Îți recomand să dai un ochi peste și să corectezi. Timpurile întortocheate pot deveni o mare bătaie de cap și un bilet spre a pierde unii cititori.
Ce mi-a plăcut foarte mult, însă, a fost faptul cum i-ai descris îmbrăcămintea lui Rosalie, de la materiale până la cele mai mici detalii, reieșind faptul că te-ai documentat pentru toate astea. Pentru o carte cu tematică istorică, părerea mea este că trebuie să te documentezi enorm pentru a-ți face cinste atât ție, cât și cititorilor tăi. Tu ai reușit la acest capitol și te felicit.
Pe ici-colo se pot observa și mici greșeli de tastare (o literă în plus într-un cuvânt, un spațiu înaintea unui punct etc), iar câtorva cuvinte le lipsesc diacriticile. La o recitire atentă se pot corecta.
Dar dacă am observat niște greșeli care nu sunt de tastare, atunci ar fi adverbul ,,mai" pe care tu l-ai scris ,,m-ai" în structura ,,m-ai frumoase decât...". Acesta nu se scrie cu cratimă, decât atunci când ,,m-" este pronume, iar ,,ai" verb auxiliar. Pentru cineva care scrie, ortogramele ar trebui să fie drastic puse la punct.
Ideea de început a cărții mi-a plăcut, fiind în concordanță cu acele vremuri. Căsătoriile aranjate predominau și, deseori, stârneau intrigi. Nu sunt sigură dacă voi continua lectura, dar am un sfat: încearcă să îți îmbogățești puțin limbajul. În primul capitol, de exemplu, pare lipsit de prea multă atenție, descrierile fiind foarte puține, iar vocabularul se rezumă la cuvinte cam... simpluțe – dacă le pot numi așa. E puțin cam sec, iar în cazul meu, asta fură puțin câte puțin din interes. Mi-ar fi plăcut să cunosc mai multe despre interiorul lui Rosalie și gândurile privind căsătoria care îi bate la ușă. Despre planurile ei de viitor sau despre visurile sale zdrobite. Aș fi adorat să o cunosc mai bine, pentru ca astfel să pot empatiza cu ea.
Concluzie
În sine, cartea are atât defectele, cât și calitățile ei și îți doresc să progresezi cu ea și să fii mândră de munca ta. Recunosc că m-am simțit bine când am citit formularul și am observat genul istorice, acesta fiind și cel ce predomină în cărțile mele. Este unul dintre genurile marginalizate ale Wattpad-ului și sper ca într-o zi să se ridice pe culmile meritate. Să te întorci în timp și să creezi o poveste într-o lume apusă, necesită muncă și răbdare. Te felicit pentru curajul de a te înhăma la asta. Dacă ar fi să-i dau o notă cărții tale, aceasta ar fi un 7,50-7,75. Sper, totuși, ca aceasta să crească. Mult succes în continuare!
Plată
• follow permanent grupului și contului meu personal alexiadauphin
• o părere de minim 5 rânduri (laptop)/ 10 rânduri (telefon) la cartea mea ,,Războiul de obsidian" din care să reiasă faptul că ai citit, exprimându-ți opinia despre acțiune, personaje, etc. Opinia poate veni cel mai devreme la finalul primului capitol.
Îmi cer scuze dacă te-am lăsat să aștepți, dar am fost plecată în vacanță și pur și simplu aproape am uitat de critică.
𝓐𝓵𝓮𝔁𝓲𝓪 𝓓𝓪𝓾𝓹𝓱𝓲𝓷
CITEȘTI
Critici
RandomO zodie a ferocității, Leul, reușește prin prezența sa majestuoasă să se impună în fața celorlalți. Un astru al vorbirii fără menajamente, se face plăcut publicului dacă și cei din jurul său acceptă sinceritatea sa absolută. Acest atuu este bine ven...