Critici

A fi pierdut

Titlu

    Prima dată când am citit titlul lucrării tale, pot spune că nu m-a atras atât de mult. Nu era ceva ieșit din comun, nu avea ceva care să atragă atenția. Totuși, după ce am trecut și peste conținut, parcă a început să se formeze o concordanță între titlu și compoziție. „ A fi pierdut " îmi sugerează chinul lăuntric, starea de deznădejde profunda a eului liric, provocate de sentimentul izolării și solitudinii în lume, tristețea sfâșietoare pentru condiția de muritor, pentru că se simte condamnat la anonimat. Alcătuit dintr-un adjectiv metaforic, „ pierdut " semnifică faptul că sinele poetic este copleșit de frământări lăuntrice, de „ suferință ".

    Deși este formulat într-un mod simplu, titlul conferă o doză de dramatism, amplifică trăirea și îi oferă durabilitate prin retrăirea ei la fiecare lecturare. De asemenea, pare a fi construit într-un fel anume pentru a exprima nostalgia eului liric care asistă neputincios la trecerea ireversibilă a timpului. Totuși, aș vrea să menționez faptul că deși titlul are expresivitatea sa care se leagă de conținut chiar foarte bine, din perspectiva mea subiectivă, nu prea mă atrage. Cred că mă așteptam la ceva care să folosească forța sugestiei mai mult.

Coperta

    Voi recunoaște, poeziile de pe Wattpad, dar și cele deja publicate, au învelișurile create într-un mod simplist care să ofere o oarecare senzație de liniște. Pot spune din nou faptul că deși coperta nu mă atrage într-o mare măsură, se potrivește cu ceea ce dorești să transmiți cititorului. Albul și negrul care domină aproape întreg planul, alternează în plan internațional-grafic ca semne ale diferențierii ce dobândesc aceleași atribute, conturând un imaginar poetic dominat de circularitate: drumul lung și solitar pe care eul liric îl parcurge fără a ști dacă ( va ) ajunge la destinație.

    Negrul care înconjoară calea instanței poetice, pare să contureze o atmosferă de infern a sentimentelor. În aceeași sferă a sfârșitului inevitabil se înscrie și albastrul, ce se extinde de la nivelul macrocosmic al crepusculului asupra întregului univers. Dacă e să ne referim și la numele autorului, pot spune doar că nu se vede aproape deloc. Culoarea folosită și faptul că ai ales să fie atât de mic, îmi deranjează puțin ochii. Cred că acest aspect este singurul care îmi displace, chiar dacă într-un procent foarte mic.

Descrierea

     Îmi place citatul folosit, dar nu îmi sugerează atât de multe pe cât mi-aș fi dorit. Descrierea este mult prea simplă și scurtă și parcă creează o mică discordanță între universul creat și ce dorești să transmiți cititorilor înainte să înceapă lectura. Din perspectiva mea, nu este destul de figurativă. Ai fi putut să-mi transmiți mult mai mult chiar dacă sugestia vine la pachet cu sentimentele folosite. Pare cam rece și neatrăgătoare și chiar dacă nu mă așteptam să te deschizi prea mult în descriere, aș fi vrut să evidențiezi acest lucru prin intermediul câtorva versuri. Ar merge niște versuri din poezio precum:

„ Îmi visezi sfârșitul iar și iar în noapte
  Căci doar atunci mă pot odihni
  Și aștept încă somnul cel de moarte
  Ca orice simț să nu mai simtă nimic."

      Sau chiar:

„ Mereu am vrut să alerg printre stele,
  Să mă joc, să fiu una dintre ele,
  Dar nu știam că mă rup în mii de bucățele.
  Am ajuns o ploaie de stele... "

Conținut

    Prima dată să aruncăm o privire la discursul liric. După cum văd, folosești persoana întâi singular în poezia „ Prima ”, lucru care reliefează lirismul subiectiv, ajută la structurarea discursului liric prin exprimarea experiențelor și a stărilor emoționale asumate de către instanța poetică. Aceasta pare că se află în mijlocul unei călătorii spre nicăieri. Universul creat de tine are câteva motive la bază: motivul singurătății apăsătoare, înstrăinarea și sentimentul de inadaptare ce produce izolare.

    Reușesc să observ o sursă a simetriei folosită în această poezie și anume, tehnica repetiției „ Și am căzut... iar și iar/ Așa cad de multe zile " și laitmotivul „ Am să stau în întuneric ".

   În poezia ,, A treia ‘’, iarna lăuntrică este infernală, domină eul liric și aduce cu sine pierderea oricărei speranțe, a oricărei iluzii din sufletul poetului ( al tău ). Moartea care apare în poezia ,, A patra ‘’ apare ca o senzație de anihilare a întregii existențe , de dezagregare a materiei și ființei. Moartea provoacă rareori panică, fiind deseori dorită și așteptată ca un remediu al bolii existențiale. Căldura infernală a verii creează o atmosferă plină de nevroză. În mijlocul peisajului descris, instanța poetică rătăcește înstrăinată de ceilalți, fără a putea comunica cu lumea din jur

    Mai remarc o ,, pată de culoare ‘’ în poezia ,, A doisprezecea ‘’. Negrul, limita cromatică, suscită limita depresivă, declanșeaza o invazie distrugătoare, sugerând trecerea în lumea anorganică: ,, Atunci când sufletul tău moare ? ”, ,, Când totul e negru de la sine ? ” ,, Mai poti cerși un strop de aer/ Când te îneci deși nu ești în mare ? ’’. În restul poeziilor predomină vocalele a, o, i, oferind sentimentul de gol existențial, al absenței, pe când sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea consoanelor dure precum t, ș, s, m.

Critică realizată de Plpluto  pentru petrichorios .