Aici este critica ta! Scuze pentru timpul îndelungat în care ai aşteptat critica! :(
--------------Titlul: Nu pot spune că este unul original, căci a mai fost întâlnită ideea de pas greşit, dar nici chiar clişeic nu e. Totuşi, nu ştiu cât de bun este. Deşi este unul bine ales, pe mine nu mă atrage.
Coperta: Nu pot spune că este una prost realizată, dar nu pot spune nici că m-ar atrage să-ți citesc cartea. Culorile se îmbină armonios şi creează o întreagă simfonie de culori, ceea ce e bine. Titlul este poziționat bine, este un lucru bun şi acesta. Totodată, fonturile sunt bine alese şi personajul este bine poziționat, dar, repet, coperta nu m-ar atrage să îți citesc cartea.
Descrierea: Nu prea am ce critica, deşi sunt unele mici chestii care puteau fi evitate, cum ar fi: în loc să spui încă din descriere ce fel de caracter are protagonista cărții, ai fi putut lăsa cititorul pe parcursul cărții să-i descopere trăsăturile morale. Totodată, la finalul descrierii, ai uitat să pui punct, ceea ce nu e tocmai ok.
Ideea cărții: Nu îmi place mai deloc. Nu îmi place că ai abordat tema "greşelile se țin scai de protagonistă", este extrem de clişeică. Totodată, nu îmi place statutul acordat protagonistei, cel de persoană care face videochat. Prin asta dai dovadă de neprofesionalism, nu cred că vei vedea într-o carte de succes, publicată la vreo editură, acest statut.
Conținut: Deci (fără deci, dar in fine), după titlu nu se pune niciodată punct, iar acela nu e subtitlu, după cum ai sugerat în comentarii. Acela este tot titlul, doar că scris încă o dată probabil doar pentru estetică. Aşa, revenind. În structura titlului, sunt accepate doar următoarele semne de punctuație: două puncte, puncte *de suspensie*, virgule, semnul exclamării, semnul întrebării. Totodată, estetica primelor două capitole propriu-zise (prologul şi capitolul 1) este aproape la pământ, nu ai alineate deloc. Totuşi, măcar pe parcursul următoarelor capitole, ai corectat asta şi ai început să laşi alineate. În acelaşi timp, apreciez şi folosirea liniilor de dialog.
Majoritatea acțiunilor din carte sunt clişeice. În prolog, ai menționat că Aiden îşi etalase muşchii încordându-şi spatele, aceştia ieşind în evidență prin cămaşă - total clişeic şi de prost gust, nu ştiu cu ce ar atrage asta un cititor şi, totodată, dacă tipul are un corp bine lucrat, nu e necesar să se încordeze şi, de aceea, mai corect ar fi fost să spui că haina ce o purta era mulată, avea mai multă logică având în vedere restul detaliilor. Totodată, nu îmi place comportamentul lor. E clişeu pur ca personajul feminin să fie înțepat, arțăgos, iar personajul masculin să fie arogant. Pe parcursul cărții, nu am observat nici o evitare a clişeului, în continuare acțiuni clişeice. Totuşi, ceea ce m-a bucurat, este că în aceste următoare capitole ai îmbunătățit estetica lucrării, folosind alineatele.
Concluzie: Tu ca scriitoare, ai potențial, dar ar trebui să încerci să scrii cât mai puține clişee. Încearcă să găseşti soluții, variante, pentru a evita cât mai mult aceste clişee, adaugă ceva nou, ceva rar întâlnit. Totodată, te sfătuiesc să îți îmbunătățeşti puțin exprimarea în unele momente, căci; uneori, ai o exprimare parcă puțin forțată.
Plată: O părere la cartea mea, Scrisorile unui băiat rănit, din care să reiasă că ai citit întreaga carte. :)
- George
CITEȘTI
Critici
De TodoO zodie a ferocității, Leul, reușește prin prezența sa majestuoasă să se impună în fața celorlalți. Un astru al vorbirii fără menajamente, se face plăcut publicului dacă și cei din jurul său acceptă sinceritatea sa absolută. Acest atuu este bine ven...