Daomu Biji Vol 1 Seven Star Lu Palace & Angry Sea, Hidden Sands(Templul Pierdut)

Capitolul 29

Încă pe jumătate adormit, m-am întors să-l întreb pe unchiul Trei ce se întâmplă afară, dar am constatat că moțea și el pe scaunul de lângă mine, dormind și mai greu decât am fost eu. Am fugit în afara clinicii și i-am văzut pe săteni grăbindu-se să-și tragă căruțele și catârii în sus, pe dealul din spatele satului.

„Nu bine, nu bine!” A strigat un băiat în timp ce trecea în fugă.

„Este un foc pe munte!”

Am fost complet șocată și nu m-am putut abține să mă întreb dacă focul pe care l-am pus înainte a ajuns să aprindă pădurea. Dar acum că m-am gândit la asta, chiar nu am luat nicio măsură de precauție când am dat foc crăpăturii. Dacă flăcările s-ar fi extins și ars pădurea, nu era nicio îndoială că noi eram cei de vină.

Am început să intru puțin în panică. Dacă acest incendiu de pădure ar crește, nu ar fi o chestiune de a ucide una sau două persoane. Cei dintre noi care locuiam în oraș clar nu aveam nici un fel de conștientizare în ceea ce privește prevenirea incendiilor forestiere. Acesta a fost un dezastru imens.

Am alergat înapoi în clinică și l-am trezit în grabă pe unchiul Trei. Apoi, noi doi am luat două sticle de pisoar de sub patul de spital – a trebuit să ne descurcăm, deoarece nu am găsit altceva – și am început să alergăm pe munte cu mulțimea mare. În acest moment, tipul gras s-a urcat pe o căruță trasă de un măgar. Ținea o chiuvetă în mână și striga la noi: „Aceasta este o problemă uriașă! Haide, trezește-te repede! Hai să stingem focul!”

Unchiul Trei și cu mine am sărit în sus, iar apoi căruța cu măgari și-a clătinat drumul afară din sat. Am putut vedea un pană negru mare de fum plutind peste munți în depărtare, indicând că focul ardea puternic. Unchiul Trei a rămas mut la vederea lui și a spus încet: „În funcție de direcție, chiar arată ca focul nostru”.

I-am acoperit repede gura, când o persoană care arăta ca un oficial din sat a venit în fugă spre noi. „Grăbește-te și cheamă trupele!” El a strigat. „Muntele din față s-a prăbușit!”

Am știut imediat că peștera trebuie să se fi prăbușit din cauza incendiului și am început să-mi fac griji că mâncătorii de cadavre vor fugi din peșteră și vor provoca necazuri. Grasanul a biciuit imediat măgarul în fugă până i s-a umflat fundul. Drept urmare, nu ne-a luat mult să ajungem la movila care fusese spălată de alunecarea de noroi.

Sătenii urmau de obicei cursuri de prevenire a incendiilor forestiere, așa că știau deja ce trebuie să facă. Unii degajau poteci în pădure, în timp ce alții începeau să aducă apă cu chiuvete și să o transporte mai departe în interiorul pădurii. Când am văzut toate acele oale și tigăi, am știut imediat că va dura cel puțin două ore pentru ca apa să ajungă până la locul incendiului. Pur și simplu nu ar fi suficient să stingi focul.

„Colegii săteni, nu mai aduceți apă”, am strigat eu grăbit.

„Această cantitate mică nu va fi suficientă pentru a stinge focul deloc. Nu face sacrificii inutile. Să așteptăm să vină trupele!”

Toți s-au uitat la mine de parcă aș fi nebun, iar apoi o persoană în vârstă a spus:

„Tinere, apa asta este de băut. Dacă nu există apă de băut, cei care luptă cu focul se vor deshidrata și vor muri. Trebuie să tăiem un sparg de foc la marginea incendiului. În acest fel, focul se va stinge de la sine când nu mai rămâne nimic de ars. Dacă băieți nu înțelegeți aceste lucruri, atunci nu vă mai băgați în cap și lăsați-vă din cale.”

În timp ce vorbea, s-a uitat la pisoarele din mâinile noastre și a clătinat din cap.

Fața mea a devenit roșie aprinsă în timp ce toți continuau să se uite la noi. Este atât de jenant, m-am gândit în sinea mea. Nu voi îndrăzni să-mi exprim părerile atât de nechibzuit pe viitor. Mi-am lăsat capul în grabă și am urmat mulțimea mare în pădure. Toți copacii care blocau poteca fuseseră tăiați, așa că mersul a fost mult mai rapid. După aproximativ o oră, ne-am putut da deja seama că temperatura din jur a crescut semnificativ și tot cerul din fața noastră era plin de fum negru.