Little Lizzy

Capitolul 57

Trecuse ani. Iar Lizzy se dezvoltase foarte mult astfel devenind o domnișoară frumoasă și deșteaptă. Cu anxietatea nu mai avea probleme. Mergea la școală, învăța bine, era apreciată de colegi și profesori iar după ore ori mergea la o sesiune de călărie cu Margareta ori venea acasă și bea o ceașcă de ceai cu Humphrey.
Într-o zi după școală veni acasă. Ca de obicei Humphrey îi pregăti ceaiul obișnuit. Veni în sala de mese îmbrăcată într-o rochie roșie cu umerii goi, se așeză la masă și începe să bea. 
Lizzy:Humphrey. La scoală am avut o oră este „Manipulare". Ai putea să-mi explici mai multe despre asta? 
Humphrey:Desigur. „Manipularea" este aruncat destul de mult, dar este de fapt termenul psihologic folosit pentru a descrie o formă deosebit de urâtă de manipulare verbală, așa că iată cum să o recunoști și să o eviți! Manipularea încearcă să te facă să-ți pună la îndoială realitatea și să-ți modifice percepția și memoria, ei vor spune fraze toxice precum „Ești nebun!" sau "Ești atât de dramatic!" sau „Îți imaginezi lucruri!" sau "Tu inventezi asta!"
Deodată Lizzy începe să râdă.
Humphrey:De ce râzi?
Lizzy:Ești foarte amuzant!
Humphrey:Mulțumesc. Dacă te găsești vreodată într-o ceartă cu o manipulare, cel mai bun mod de a o face față este să te gândești LA argument, nu ÎN argument, nu te implica în detalii sau buruienile pe care încearcă să le semene în minte. Dacă crezi că ești manipulat, ține-te tare de ceea ce știi că este adevărat și care este instinctul tău intestinal și nu-ți pierde controlul, altfel îl vei preda manipulării. Apoi dezactivează până vei simți confortabil. Scopul lor este să te facă să-ți pui la îndoială realitatea, indiferent de dovezile abundente pe care le aduci la masă, pur și simplu scapă de ei și intră într-un spațiu mai bun. În cele din urmă, odată ce ai scăpat de influența toxică a manipulării, vorbește cu cineva în care ai încredere, un membru al familiei, un prieten apropiat, un terapeut, majordomul tău.
Lizzy:Bine. 
Humphrey:Orice ai face, nu te izola, nu te lăsa singur, ieși, ieși, ieși din cap!
Lizzy:Dar este posibil să te manipulezi singur?
Humphrey:Este posibil să te manipulezi, dar dacă se întâmplă acest lucru, nu-ți face griji, soluția este simplă! Fii o doamnă pentru tine!
Lizzy:Asta știu.
Humphrey:Cu alte cuvinte, practică compasiune de sine!
Lizzy:Bine?
Humphrey:Să arăți bunătate față de tine însuți poate reduce la tăcere vocea criticului tău interior. 
Lizzy:Cum? Critic interior? Ce-i asta?
Humphrey:Oh, ce este acel critic interior? Îmi pare rău, nu îmi pare rău, nu te aud cât de minunat sunt!
Și începe iar să râdă.
Lizzy:Off! Humphrey!
Humphrey:O altă modalitate de a evita auto-manipularea este să părăsești o relație toxică, să-ți amintești de adevărul tău și să-ți faci timp pentru a-l susține și a-l valida, deoarece acest lucru scade efectul negativ al punerii sub semnul întrebării și al negării realității tale prin auto-manipulare. Un adevăr care funcționează întotdeauna pentru mine ori de câte ori mă simt existențial este că cineva trebuie să existe în primul rând pentru a pune problema existenței, prin urmare eu exist și, prin urmare, știu ce este real! O altă modalitate de a opri auto-manipularea este să exersezi să-ți spui să te oprești! Ori de câte ori cazi în capcana auto-manipulării, recunoaște acea vorbire toxică de sine și oprește-o. Acest lucru te va forța să te uiți la comportamentul tău și să-ți schimbi atenția, făcându-te mai conștient de ceea ce faci. 
Lizzy:Cum? 
Humphrey:Întreabă-te, ce i-ai spune unui prieten? Ține minte, te încurajez să fii amabilă cu ceilalți, precum și cu tine însuți! Deci, ai vorbi cu tine ca și cu cel mai drag prieten al tău?
Lizzy:Dacă țin la mine, da. 
Humphrey:Ai spune „Reacționezi exagerat" sau ai arăta compasiune? Ai spune „Ești dramatic" sau ai arăta empatie? Tratează-te ca pe cel mai drag prieten al tău. Devin-o mai conștientă de sine. A învăța de ce ne manipulăm ne poate ajuta să ne acceptăm, să ne iubim și să ne iertăm. Recunoașterea și oprirea vorbirii de sine toxice este cheia. Fii curios, fă puțină introspecție. De unde vine din această discuție toxică despre sine?
Lizzy:Da chiar, de unde? 
Humphrey:Este un mecanism de autoapărare, dar de ce te protejează? 
Lizzy:De ce?
Humphrey:Dacă nu poți identifica cu exactitate ce este sau dacă este prea dureros, atunci poate fi necesar să soliciți ajutor de la un terapeut. De asemenea, poate fi necesar să soliciți ajutor de la un terapeut dacă auto-manipularea devine un cerc vicios de ignorare a instinctului sau a sentimentelor tale. De cele mai multe ori, auto-manipularea nu este neapărat dăunătoare, dar poate duce la stres și frustrare suplimentară și cine își dorește asta?! Uneori putem chiar să aprindem din greșeală pe alții. O modalitate de a ne opri este prin a reformula ceea ce spunem într-o manieră respectuoasă. De exemplu, în loc să spui „Îmi pare rău că simți așa" spune „Îmi pare rău că te-am făcut să te simți așa" în loc să spui „Nu așa s-a întâmplat" spune „Nu așa am crezut că s-a întâmplat" de a spune „Nu poți accepta o glumă" spune „Am vrut să spun că este o glumă, dar s-a părut foarte greșit" în loc să spui „Reacționezi exagerat" Spune „Acum văd că aceasta este o problemă foarte importantă pentru tine". Puterea câtorva cuvinte bine alese și o schimbare de ton pot transforma complet fraza. Și asta e tot ce am de spus despre manipulare.
Lizzy își termină ceaiul, se ridică de la masă și zice:
Lizzy:Super! Mulțumesc Humphrey! Mă duc să le scriu în agendă!
Îl sărută pe obraz și fuge la ea în cameră. Humphrey duce cănile în bucătărie până când se auzi soneria de la ușă.
Humphrey:Huh? Cine o fi la ora asta?
Se duce la ușă și când o deschide în fața lui apare cineva la care nu s-a așteptat. Lizzy era în camera ei. Scria toate exemplele pe care Humphrey i le-a dat legat de manipulare. Deodată în camera ei intră un băiat înalt, îmbrăcat elegant, cu părul aranjat și cu mustață așteptând  ca Lizzy să se întoarcă cu fața la el. 
?:Hmhm...
Lizzy se întoarce și îl văzu recunoscându-l după 8 ani de absență.
Lizzy:Donnie? 
Exact. Donnie s-a întorc acasă. Lizzy se ridică și îl luă în brațe.
Lizzy:Donnie! Ce mă bucur să te revăd. Mi-a fost foarte doar de tine!
Donnie:Și mie. Mi-ai lipsit mult. 
Lizzy:Dar cum? Cum te-ai întors?
Donnie:Ei bine....după terminarea studiilor la Westminster, părinții mei au decis să plecăm la Coburg. Eu m-am opus. N-am vrut să merg cu ei. Am vrut să rămân aici să-mi îndeplinesc visul.
Lizzy:Ce vis?
Donnie:Visul de-a deveni profesor. Mi-am dorit asta încă de când eram copil. Și am reușit. Mi-am depus dosarul de angajare la Bellingham. La școala ta.
Lizzy:Poftim? Adică...tu ai devenit profesorul meu?
Donnie:Exact.
Deodată începe să se întristeze.
Donnie:Ce-i? S-a întâmplat ceva?
Lizzy:Nu știu ce să zic...adică....nu! Nu pot să mă împac cu gândul ăsta!
Donnie:Va trebui Lizzy. Așa voi fi mai aproape de tine, de Margareta....
Lizzy:Cum? Cu atitudinea de profesor? Pe bune Donnie?
Donnie:Ascultă-mă.
Și o așeză pe pat.
Donnie:Știu că nu ești de acord. Știu că te doare gândul acesta. Dar indiferent ce se va întâmpla, tu tot prietena mea vei rămâne. Și tu și Margareta. Vom fi la fel ca atunci. Îți promit.
Și o îmbrățișă punându-și capul pe picioarele ei. Lizzy nu mai zicea nimic. Nu mai putea face nimic. Donnie e oficial profesorul ei. Din Donnie cel dulce a devenit Donnie cel matur.