Little Lizzy

Capitolul 2

Doctorul veniră și o examină pe micuță din cap până în picioare. Deodată Lizzy deschide ochii și îl văzu pe doctor.
Lizzy:Domnul Doctor...
Doctor:E în regulă Lizzy. A avut noroc Humphrey. Pune-i cârpa cu apă rece pe fruntea ei te rog.
Se așeză lângă ea și în timp ce îi pune cârpa Lizzy începe să vorbească:
Lizzy:Humphrey...
Humphrey:Mai dormi acolo. Vin mai încolo la tine să-ți dau să mănânci.
Doctor:Humphrey. Putem vorbi ceva între patru ochi?
Humphrey:Desigur.
Ieși din cameră iar Lizzy coborâ din pat și se apropie de ușă pentru ai auzi pe ei.
Humphrey:Ce s-a întâmplat Domnule Doctor.
Doctor:Nu credeam că voi spune asta vreodată dar nici nu m-am așteptat ca la o vârstă fragedă să aibă un astfel de diagnostic.
Humphrey:Nu înțeleg. Ce tot spuneți?
Doctor:Lizzy. Lizzy are anxietate.
Humphrey rămâne încremenit. La fel și Lizzy de la ușă.
Humphrey:Poftim? Glumiți, nu?
Doctor:Nu Humphrey. Nu glumesc. Anxietate este o boala a fricii. După moartea părințiilor ei, Lizzy a dobândit frica de a rămâne singură. În cazul ei poate avea manifestări precum:
Probleme de concentrare la școală sau în sarcinile obișnuite;
Insomnie;
Iritabilitate/ predispoziție către ieșiri violente;
Plâns;
Indigestie;
Îngrijorare și/sau gânduri negative constante.
Plus atac de panică.
Lizzy a ascultat cu multă atenție discuția lor și dezamăgită s-a pus în pat și a început să plângă.
Lizzy:Am.... Anxietate... 😭
Își pune cârpa înapoi pe frunte și se culcă înapoi.
Humphrey:Există un tratament pentru asta?
Doctor:Din păcate nu. Lizzy trebuie să se concentreze pe sine. Și mai ales să aibe un sprijin. Mâine plec la Londra. O să vă aduc de acolo câteva cărți despre combaterea anxietății.
Humphrey:Vă mulțumesc. Chiar ne sunteți dator.
Doctor:Cu mare drag.
Humphrey îl conduce pe doctor la ieșire din conac și după ce a plecat, s-a apucat să facă mâncare. Când era gata îi pune într-o farfurie și se duce la ea în cameră. Se făcu întuneric afară, Lizzy încă dormea iar Humphrey îi schimbă cârpa care s-a încălzit. Deodată se trezi, întoarce capu și lângă ea era Humphrey.
Lizzy:Humphrey...
Humphrey:Ohh salut. În sfârșit trează.
Pune mâna pe fruntea ei și zice:
Humphrey:Încă sub febră?
Lizzy:Se pare că da.
Humphrey:Nu-ți face griji, voi avea grijă de tine.
Luă farfuria și începe s-o hrănească.
Humphrey:Am făcut niște supă pentru tine. Deschide gurița.
Și luă puțin.
Lizzy:Îmi dai mie să mănânc singură.
Humphrey:Desigur.
Luă farfuria și începe să mănânce.
Lizzy:Humphrey. Pot să te întreb ceva?
Humphrey:Desigur. Orice.
Lizzy:Am anxietate?
Se uită la ea mirat. De unde știa?
Humphrey:Lizzy...
Lizzy:Spune-mi! Am anxietate?!
Humphrey:Da. Din păcate nu există niciun tratament pentru chestia asta. Trebuie doar să ți-o controlez singură. Voi fi mereu lângă tine Lizzy. Nu te voi lăsa. Niciodată. Îți promit.
Din ochii ei curgeau lacrimi mici și amare. Era bolnavă și nu exista niciun tratament pentru chestia asta. Pentru ea, această zi a fost una nefericită.