House of Grey

30. Minciuni

Am stat în birou aproape toată ziua, aşteptând ca Lucas să îşi termine treaba. Era îngropat în hârtii, şi mereu încruntat. Niciodată nu l-am văzut la locul de muncă, era total schimbat. Autoritar. Dar eu îl iubeam oricum. Nu îmi păsa câţi bani are în cont sau câte firme deţine. Sunt sigură că a fost meritul său în totalitate.

- Lucas, mi-e milă de hârtiile alea.
Şi-a ridicat privirea pentru o secundă, apoi a râs.

- Cu tine aş fi mai rău.

- Auch. Cam autoritar, domnule Grey.

- Nu-mi da idei.

S-a uitat fugitiv la toate foile apoi şi-a pus mâinile în cap. Părea epuizat. Dacă asta însemna să fi şef, nu mersi.
M-am dus în spatele lui şi l-am cuprins în braţe; eram micuţă, dar se simţea bine

- Eşti obosit. Hai, mergem acasă.

* Ziua următoare *

M-am trezit destul de târziu; aveam un mesaj de la Lucas, pe noptieră.

"Am ceva de făcut, nu stau mult"

Mda. Ok, domnule Grey.
Mi-am făcut rutina zilnică, apoi am coborât să mănânc. Îmi lipsea Martha şi mâncarea ei delicioasă, dar Lucas a spus că se va întoarce peste câteva săptămâni.

După aproximativ trei ore în care l-am aşteptat pe Lucas, am decis să văd ce face. L-am sunat.

- Hei, ce faci?

- Bună, iubito. Sunt...cu un asociat. Te sun după.

- Te iubesc.

În nici două secunde, am primit un mesaj.

"Lucas, Lucas, nu e frumos să minţi" . Era şi o poză cu el...în cimitir. Poftim?

" Ai face bine să mergi. Baftă, scumpete"

Mi s-a făcut frică. "Scumpete"? Cine naiba îşi bătea joc de mine? Şi Lucas? Era a doua oară când mă minţea.

Decisă să testez veridicitatea fotografiei, am pornit grăbită spre cimitir.

M-am ascuns în spatele unei cripte ca să-l caut cu privirea pe Lucas. După câteva momente, l-am văzut. Stătea în genunchi lângă mormânt, având în mână un trandafir alb. Trandafir alb...
Deşi nu ştiam ce se întâmplă cu adevărat, câteva lacrimi mi-au apărut în colţul ochilor. Lucas părea...îndurerat.

Am stat ascunsă plângând ca proasta, până a plecat. Îmi era frică să mă apropii de mormânt. Şi totuşi, am făcut-o.

Roselyn Gadget

Oricine ar fi fost, a murit în 2012. Acum 3 ani. Trandafirul pe care îl aduse Lucas se odihnea într-o vază de cristal.
Am fost copleşită. Cine era Rose? Ce căuta Lucas aici? De ce m-a minţit?

Nu ştiam ce să fac...nu sunt destul de puternică pentru a-l confrunta pe Lucas. Sau sunt?

Mi-am şters lacrimile şi am mers acasă. Ajunse înaintea mea. Era timpul să îl supun unui mic interogatoriu. Nu puteam trăi în minciună.

L-am găsit în bucătărie cu un pahar de vodka în mână...

- Lucas...

- Iubito, unde ai fost? M-am îngrijorat.

- Dar tu unde ai fost?
S-a încruntat la întrebarea mea. A pus paharul jos, venind aproape de mine. Am tresărit la atingerea sa.

- Ţi-am spus...

- Cine e Roselyn?
A fost nevoie doar de pronunţarea numelui pentru a i se întuneca privirea. Parcă se uita la mine, dar se uita prin mine. Faptul că avea maxilarul şi pumnul încleştat mă speria. Îmi aducea aminte de acea seară, dar aveam încredere în el. Aveam?

- De unde şti?
A spus impasibil.

- Te-am văzut în cimitir.

- Poftim? A strigat puternic, făcându-mă să tresar. Ce căutai acolo, Malia?

- Am fost la mormântul părinţilor mei.
L-am minţit, în speranţa că îmi va spune adevărul.
Dar el tăcea.
S-a îndepărtat de mine, a răsuflat zgomotos şi s-a aşezat la masă.

- Lucas?

- Rose a fost...când i-a spus numele, privirea i s-a îmblânzit. A fost logodnica mea. Atunci am simţit nevoia să plâng cu adevărat.

Logodnică? Serios?

- Cum?
A fost tot ce am reuşit să spun. Mă simţeam rănită. Pentru că m-a minţit şi a ascuns acest lucru.

- Malia...

- Logodnică? De ce nu mi-ai spus? E a doua oară când mă minţi că eşti la birou ca să mergi...acolo. Lucas...de ce? Am avut încredere în tine...

- Malia, îmi pare rău. Iartă-mă...

- De asta iubeşti trandafirii albi...

- Malia, îmi pare rău că nu ţi-am spus, dar nu pot să vorbesc despre asta...

- Poftim? Nu ţi-am cerut asta, dar nu trebuia să minţi. Credeai că te părăsesc dacă aflu că ai avut o logodnică care a murit?
Am ridicat tonul, mergând aproape de el. Se vedea că regretă...

- Nu mai spune asta...

- Ce? Că a murit? E adevărul, iubitule. Nu voiam să îl rănesc, se vedea că probabil a iubit-o.

- Îmi pare rău, bine? Nu am fost în stare să îţi spun de Rose.

- De ce a murit?

- Nu...eu...nu pot să îţi spun.
Cred că era dureros să vorbească despre ea, aşa că m-am calmat, am tras aer în piept şi l-am îmbrăţişat.

- Malia, te iubesc, jur. Rose face parte din trecut... .

- Lucas, îmi pare rău că am strigat...nu am vrut să dezgrop trecutul, ştiu că e dureros.
M-a sărutat tandru, liniştindu-mă.

Mă minţeam singură. Ştiam că Rose nu făcea parte din trecut, dar speram ca iubirea pe care mi-o purta Lucas să fie mai puternică decât amintirea logodnicei sale moarte.

Dar...era?
...