House of Grey

68. Sfârșitul călătoriei

Aveam o neliniște în interior...trecuse aproape jumătate de oră...

- Ceva s-a întâmplat.
Aud pe cineva în spatele meu și mă întorc fulger.

- Cineva să sune la ambulanță!!
Strigă un băiat fugind pe drum.

- A sărit de pe drum.
Altul anunță...încep să mă panichez și picioarele o iau la fugă pe drumul întunecat.

Simțeam că leșin pe măsură ce mă apropiam de locul accidentului.

Mașinile erau parcate pe margine, iar cea care a zburat pe plajă era bucățele. Speriată, am început să îl caut cu privirea pe Jared...degeaba...

M-am apropiat de marginea drumului, căzând în genunchi.
Cea mai mare teamă a mea s-a adeverit.

- Doamne, nu! Jared...
Plângeam în neștire...mă simțeam neputincioasă deoarece nu era nicio cale de acces pe plajă.

Pe moment, băieții s-au urcat în mașini, pornind către cel mai apropiat punct de locul accidentului.

Nu puteam să mișc, durerea era chinuitoare...țineam mâinile pe abdomen și priveam mașina lui Jared...nici urmă de el...poate s-a salvat.

Niște brațe m-au cuprins, ridicându-mă.
Dylan... Am izbucnit și mai tare în plâns.

- Haide...

M-a urcat în mașină, în scurt fiind pe plajă, oricum deja nu mai conștientizam nimic. Pentru a doua oară viața m-a pus la pământ, furându-mi tot ce am mai drag.

Corpul său fără viață zăcea lângă mașină, plin de sânge.

- Nunununu!
Zic și cad lângă el.
Încă respira, încercând să țină ochii deschiși.

- Iubitule...

- H..hei...

- Nu vorbi...ambulanța vine imediat... Îl mângâi pe frunte, apoi mă aplec pentru a-l săruta.

- Te iubesc...ai grijă de bebe...
Se chinuie să spună cu privirea îndreptată spre burta mea.

- Nu! Nu poți muri! Jared...nu mă părăsi!
A zâmbit înainte ca sângele să îi țâșnească din gură.

- Jared! Nu ești mort, nu ești mort! M-am prăbușit peste el, lovindu-i pieptul cu pumnul...dar nu se trezea. Eram plină de sânge și auzeam medicii de pe ambulanță strigându-mă, dar nu puteam mișca...

Am fost dată la o parte, iar ei au încercat minute în șir să îl resusciteze, degeaba...inima lui nu a fost atât de rezistentă.
Dumnezeu l-a luat...

Mi-am pierdut soțul...golul dinăuntrul meu se mărea cu fiecare gură de aer, iar durerea...nu o puteai compara cu ceva.

Și am stat acolo privind cum bărbatul pe care îl iubesc este băgat într-un sac.

Auzeam, dar nu puteam răspunde.
Vedeam, dar eram oarbă.
Simțeam, dar nu reacționam.

Jumătate din mine a murit în această seară.

*

Stăteam fix în același loc. Polițiștii luau declarații, Dylan vorbea cu mine, încerca să mă ducă acasă...nu-l băgam în seamă.

Presa era aici... îl așteptau pe domnul Quinn.

- Malia, hai odată. Nu vreau să te vadă paparazzi.
Nu am răspuns.
Încă plângeam, dar silențios. Lacrimi pline de durere.

- Domnule, nu puteți trece!
Strigă un polițist către cineva.

- E fiul meu!
Am recunoscut imediat vocea și m-am ridicat tremurând. E numai vina mea...ar fi trebuit să îl opresc când a venit acasă. Puteam să îl salvez.

Tatăl lui a stat câteva momente lângă trupul fără viață, apoi m-a strâns la pieptul său. Eram amorțită, nu mai plângeam...cuprinsă de acea stare de ataraxie, i-am șoptit socrului meu că îmi pare rău.

- Nu e vina ta, scumpo.
Răspunde printre lacrimi.

- Ba da... L-aș fi putut opri...copilul meu ar fi avut un tată acum...

- Malia! Jared nu a murit din cauza ta. Ai fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. Fiul tău va ști ce tată minunat a avut.

- M, te duc acasă.
Răsună vocea lui Dylan, iar domnul Quinn îl aprobă.

- Mulțumesc.
Îi zice trist, prietenului meu.

Nu am scos o vorbă până acasă...acasă la mine, pentru că nu puteam păși în locul unde îl văd pe Jared pretutindeni.

Tremuram groaznic și tot ce făceam era să privesc în gol. Creierul meu nu putea asimila șocul.

- Trebuie să dormi. Nu e bine pentru copil...

- Cum aș putea, Dylan?! Soțul meu a murit!! A murit!

Strig și cad în genunchi...el se repezește să mă ridice, dar nu pot...doare atât de tare, fiecare lacrimă, fiecare respirație.
Pierd în viață, nu e prima dată, dar sper că va fi ultima, pentru că nu aș mai rezista unei alte lovituri.

Cu greu am reușit să îl fac pe Dylan să plece.

Am umplut cada cu apă fierbinte, eram înăuntru de o jumătate de oră. Mi-am spălat moaca plină de lacrimi uscate.

Uh, îmi urăsc viața...de ce are Dumnezeu astfel de planuri cu mine? ...cu ce am greșit?

Prima dată, l-am pierdut pe bărbatul care mi-a schimbat viața...e adevărat că l-am iubit enorm pe Lucas și chiar nu mai îmi pasă că a ales-o pe Rose. Am crezut că așa a fost să fie...să nu fim împreună. Iar acum, Jared....mi-am găsit fericirea...am pierdut-o... Acum sunt doar eu și bebe.

- Te iubesc, micuțule.
Presimt că va fi băiat. Și va semăna enorm cu Jared. El va fi cel care va întări legătura și iubirea dintre mine și soțul meu.