House of Grey

50. Întoarcere

Ziua cea mare.
Mă simțeam foarte bine, eram fericită. Nu credeam că voi mai fi așa înainte să vin aici. Dylan a avut dreptate, faptul că m-am internat aici a constituit salvarea mea.

La ora nouă eram deja pregătită să părăsesc acest loc. Am avut o discuție cu terapeuții care m-au supravegheat pe perioada tratamentului, apoi am primit permisiunea de a pleca. Tratamentul a fost un succes, iar acum eram din nou aptă pentru a fi inclusă în societate. Sună ciudat, dar așa e; înainte reprezentam un pericol nu doar pentru mine ci și pentru oamenii din jur...

Înaintam fericită către ieșire, cu geamantanul de mici dimensiuni în care aveam câteva haine.
Chiar la intrarea în curtea institutului l-am putut zări pe Dylan rezemat de o mașină total necunoscutã și pe Anna, lângă el.
Nu mai aveam răbdare să ajung la ei, am lăsat bagajul jos și am fugit în direcția lor.

Chipurile lor s-au luminat când m-au văzut, iar Dylan s-a repezit și m-a prins în brațe. Um, familie. Așa se simțea iubirea, deci.

- Hei, frumoaso.

L-am strâns și mai tare, apoi am luat-o pe Anna la rând. Mirosea a levănțică,ca de obicei, iar părul lung și blond o făcea să semene cu o păpușă.

- Mi-a fost mega dor de tine, spuse aceasta cu lacrimi în ochi.

- Și mie,scumpo.
Amândoi zâmbeau ca niște tembeli, hehe, moment de fericire.
M-am dat un pas în spate pentru a observa minunăția de mașină.
Cea mai frumoasă Agera R pe care am văzut-o vreodată. De un negru mat, întocmea mașina perfectă.

- Îți place?
Mi-a șoptit Dylan, ținându-și mâinile pe umerii mei.

- Glumești? E cea mai frumoasă mașină, nici nu știam că există pe negru mat.
- Nu există. E făcută special pentru tine.
Woooooow pauză...el tocmai a spus că e a mea? Visez?

- Poftim?
Aveam gura căscată,la propriu, iar Anna chicotea în spatele meu.
Nu se poate. Frumusețea asta să fie a mea?

Îl strângeam pe Dylan în brațe iar el părea să-și dea duhul acolo.

- Te iubesc, te iubesc, te iubesc!
Mașina asta era cel mai frumos cadou primit în viața mea.

*

Ghidată de Dylan, conduceam pe coastă, întrebându-mă unde ajungem.

- Aici la dreapta, prima casă.
Am virat în acea direcție, oprind apoi mașina în fața unei case superbe. Era singura casă de pe partea asta a coastei, poziționată pe stânci, chiar deasupra mării, cu pereți enormi de sticlă și predominând albul. Uau...

Am coborât și m-am apropiat de casă,cu cei doi pe urmele mele.

- Deci...?
Întreabă Dylan însă eu sunt nedumerită.

- Deci? Repet după el,zâmbind ca o tâmpă.

- Îți place?
Adaugă Anna, luându-mă de mână.

- Să îmi placă? E superbă.
Mă uitam la casă și parcă era ruptă dintr-un desen din copilărie intitulat "Cum ai vrea să arate casa ta?"

- E doar a ta!
Zice el într-un final și mi se taie respirația. Ce era cu atâtea surprize? Pur și simplu nu puteam să mă mișc, zici că eram paralizată de fericire.

I-am dat o palmă peste umăr lui Dylan iar el a râs. Nu-i amuzant,frate .... Vrei să mă lase inima?

- Dylan, tu glumești?
Am reușit să zic cu jumătate de gură.

- Nu. Și îmi pune cheile în mână.

Oh, cred că nu mai ies din casă niciodată. E prea perfect înăuntru...

Cred că am stat jumate de oră să mă holbez doar la geamuri, chiar era o casã de vis,și după cum am mai spus, nu îmi venea să cred că este a mea...

*

Dylan mi-a adus bagajul în casă, iar Anna se chinuia să deschidă o sticlă de șampanie. Era necesară pentru a sărbători mutarea în casă nouă, mașina și noua Malia, desigur.

- Dylan, nu îmi vine să cred că ai făcut asta. Ești cel mai tare.

- Știu.
Râzând, i-am întins un pahar cu șampanie și am ciocnit. În cinstea noilor începuturi.

- În cinstea noilor începuturi.
Mi-o luase Anna înainte parcă citindu-mi gândurile.

Ziua asta nu putea fi mai minunată.

*

Seara venise mult prea repede, mi-aș fi dorit ca ziua asta să dureze mai mult.
Dylan a mers după Britt, iar Anna trebuia să treacă până la ... știți voi cine, și chiar nu voiam să știu motivul.

Mi-am văzut de treabă, am mai aranjat lucrurile prin casă si pe la 23.15 am primit un sms de la tembelul Dylan.

Foc de tabară. Ne vedem pe plajă.

Super.
Am făcut un duș rapid, am tras pe mine niște pantaloni scurți, una maieu și am coborât pe plajă. Locul unde făceau ei de obicei focuri de tabără nu era departe ce unde locuiam,așa că am mers pe jos.
Mi-a fost dor de mare și de liniștea care mi-o oferea.

Vântul sufla ușor, dar era destul de cald, chiar și la o oră așa târzie.
Ajunsă în apropiere, puteam auzi o melodie de-a lui Quintino, Devotion, răsunând pe plajă. Era o atmosferă destul de incendiară pentru un foc de tabără, semăna mai mult cu o petrecere.

L-am văzut pe Dylan și pe Britt și am mers către ei. Chipul micuț a lui Britt s-a luminat și a sărit imediat să mă ia în brațe, spunându-mi cât de fericită e că sunt bine. I-am mulțumit și mi-am mutat privirea printre mulțime, analizând cine era pe acolo. Pe cine minți? Știm pe cine cauți...

Și l-am găsit, stătea pe nisip la câtiva metri de foc, trăgând liniștit dintr-o țigară. Exista ceva ce făcea omul ăsta și să nu pară sexi? Nup.
Era îmbrăcat complet în negru, ceea ce îi dădea un aer de dramatism și îi puteam observa noi tatuaje pe brațul stâng. Oh, iar părul nu mai îi era blond... trist, dar el arăta bine oricum.

Da...chiar mi-a fost dor de el. Foarte...