House of Grey

80. Începuturi

Nu era prima dată când zburam cu avionul, dar aveam un nod în gât. Poate pentru că eram cu Lucas sau că fiul meu plângea foarte zgomotos.

- Brian, nu mai plânge, puiule.

Lucas m-a privit apologetic, parcă citindu-mi gândurile.

- Nu mai avem mult. Îi spun pilotului să se grăbească.
Încearcă el să mă liniștească...

Da, avionul privat al domnului Grey, răsfăț total.

- Shhh, gata frumosule.
S-a prins cu mânuțele lui mici de gâtul meu și a suspinat. L-am sărutat pe cap, încercând să îl adorm.
Ținea în brațe mașinuța lui preferată, care a fost a lui Jared. Brian părea foarte legat de tatăl său, chiar dacă nu îl văzuse. Câteodată mă gândeam că plânge după el, dar nu e imposibil?

*

- Iubito, am ajuns.
Ațipisem cu Brian în brațe.

Am ajuns. În sfârșit, micul nostru paradis.

Coborâm din avion și observ că ne așteaptă o mașină. Îl privesc întrebător pe Lucas; citesc în ochii lui liniște și iubire.

- Preiau eu de aici, Max. Mulțumesc.
I se adresează șoferului, care il aprobă, apoi pleacă către avion.

- Mai avem puțin, iubito.

- E-n regulă, sunt foarte nerăbdătoare să știi.
Râde la afirmația mea și nu întârzie să mă recompenseze cu un sărut.

*

Împrejurimile erau superbe; deja mă îndrăgosteam de acest loc.

Drumul îngust și pietruit, în stânga căruia se întindea oceanul părea rupt dintr-o revistă, iar casele albe erau la fel de frumoase. Mirosul sărat din aer îmi amintea de acasă...

Brian și-a deschis ochișorii când Lucas a oprit.
Entuziasmată, mi-am luat ursulețul brunet în brațe și m-am repezit să inspectez locul. Am fost spulberată de frumusețea locului; parcă m-a lovit un tsunami.

De pe drumul micuț, Lucas a intrat pe o alee ascunsă de palmieri, care dezvăluiau apoi o vilă mai mult decât frumoasă. Era perfect.

- Oh, Doamne...
A fost tot ce am putut spune. Impresionanta clădire, de un maro cald, semăna cu un conac din povești. Brian s-a zbătut în brațele mele până l-am lăsat jos. Primul lucru care l-a făcut a fost să se trântească ca o plăcintă pe iarbă.

Eram vrăjită de loc, liniștea domina și nu erau multe case prin jur, doar vreo două vile, pe unde venisem.

- Îți place?
Mă întreabă Lucas, eu fiind încă șocată.

- Idiotule, ai stat aici patru ani fără să-mi zici? E Paradisul...cum ai putut ascunde asta de mine?
Mă cuprinde cu brațele de talie, întorcându-mă către el. Îi inspir parfumul și încerc să rămân serioasă, dar mă ia prin surprindere zdrobindu-și buzele de ale mele.

- Suntem aici acum, nu contează altceva.

- Da, și nu vom pleca prea curând. E perfect. Mulțumesc pentru asta.

- Sunteți tot ce am nevoie.

- Aaah, sunt mult prea impresionată!! Vreau să văd casa.

*

Mai bine nu voiam asta căci acum stăteam cu gura căscată de câteva minute.

- Pff, Lucas....ce e ăsta? Hotel?

- Casa noastră, frumoaso.

- Nu, pe bune, câte camere are?

- Vreo cinci, nu știu.

- Nu ști?
Dă din umeri, căutând ceva prin frigider....care era plin? Cum așa?

- De unde...?

- Oh, am anunțat că venim, să fie totul pregătit.

Brian părea să se distreze de minune...era în patru labe pe sub masă.

- Mahhfdsdfghh ma-
M-am aplecat să îl văd; ținea în brațe acea mașinuță și un zâmbet larg pe față.

- Da, Brian...ce e?

- Ta..ta. Mi s-a oprit puțin inima când l-am auzit...aș vrea să îi pot citi gândurile.

- Ce e cu tata, scumpule?
Lucas ne privea, zâmbind cald.

- Tata!
Repetă încă o dată micuțul, dar tot nu pot desluși misterul. Îl privesc confuză, dar totul ia sens când văd că fuge în brațele blondului din dreapta mea.

- Tata, tata...spune, punându-și capul pe umărul lui Lucas.
Brusc, oxigenul dispare din preajma mea și-mi simt picioarele gelatină.
Lucas, la rândul să, izbucnește în râs, văzându-mi reacția de panicată.

- Brian, ai speriat-o pe mami.

Brian tocmai a...? I-a spus tată lui Lucas? Nici măcar nu știu ce aș putea spune.

Brian arată cu degetul către Lucas și bolborosește ceva indescifrabil.

- Eu sunt tatăl tău?
Întreabă, mângâindu-mi fiul pe cap, care reacționează pe măsură.

- Brian, Jared e tatăl tău...eu sunt...

- Al doilea tată. Intervin rapid în răspunsul său, iar el întinde mâna către mine. Mă apropi de ei, împleticindu-mi degetele cu ale lui.

Putea fi mai perfect de atât?

*

Seara, după ce a adormit ursulețul, am ieși afară, lângă piscină. Aerul cald te învăluia imediat...

Nu pot să cred că am venit aici, am lăsat totul în urmă...inclusiv pe Jared...cum am putut face asta?

Nu l-ai lăsat în urmă, e în inima ta. Meriți asta, Malia. În acest loc se află fericirea ta, nu te mai judeca.

Nimic nu m-ar face mai fericită decât ca familia mea să fie aici, să pot numi acest loc acasă.

Vei putea.

- Santa Barbara, ha?
Să vedem ce ai.

Mă ridic de pe șezlong, după care, în doar câteva momente îmi dau hainele jos, rămânând doar în lenjerie și sar în piscină.

Nu trece mult timp până îl simt pe Lucas lângă mână. Ies la suprafață, iar el mă lipește de peretele piscinei. Torc, ca o pisică în brațele lui...

Mă privește intens încât, cuvintele mi se blochează în gât.

- Ma înnebunești...la fel ca în prima zi...
Mâinile lui coboară la fundul meu; îi simt bărbăția peste feminitatea mea și nu mai pot aștepta.

Fără să întrerup sărutul sălbatic, îmi dau imediat chiloții jos, oferindu-i acces. Lucas rânjește satisfăcut și intră în mine în fracțiune de secundă.
E bine că nu avem vecinii...nu am vrea să asiste nimeni la scena noastră de dragoste din piscină, mai ales că gemetele mele erau cam zgomotoase, la naiba cu mine.

*

- Pot să fie toate zilele la fel de perfecte ca asta?
Reușesc să spun printre suspine, încercând să-mi recapăt aerul.

- Promit.
Îmi răspunde, apoi mă ridică pe marginea piscinei.
Îl trag peste mine, sărutându-l, fiind mulțumită de răspunsul său.