House of Grey

70. Tristeți nocturne

Casa era pustie fără Jared, deși fiecare colț îmi aducea aminte de el nu mă întrista...mă ajuta să conștientizez că tot ce s-a întâmplat a fost real.

Mâncam ca sparta dintr-o salată cu fructe, cu obișnuitele lacrimi în ochi...puteau să existe măcar câteva momente în care să nu bocesc? Nu prea...

Afară ploua torențial, dar asta mă calma. În același timp, mă gândeam ce trebuie să fac pentru a fi fericită. Am rămas cu un hotel, cu bani, cu două case imense...dar nefericită. Poate când micuțul meu se va naște, voi fi mai împlinită.

Știam că nu e bine să aprind televizorul, să văd aceeași știre despre moartea moștenitorului imperiului Quinn și îndurerata văduvă; măcar nu știau că sunt însărcinată.
L-am sunat pe Dylan, nu a răspuns...nici Britt...sau Anna, iar Lily era plecată cu Erik.

Urãsc să stau singură în casa asta goală și să vărs lacrimi.

- Nu mai pot să fac asta.
A fost tot ce am putut scoate pe gură înainte să mă reped afară în ploaie. Nu se cunoșteau lacrimile de picăturile de ploaie.
Am intrat în mașină, începând să conduc ca o lunatică.

*

Nici eu nu mă așteptam să opresc în locul ăsta plin de amintiri.
Casa unde a început totul...

Ți-e rãu? De ce ai venit aici?

Pentru că...am obosit să lupt...am rămas singură.

Nu ești singură .

Taci...doar taci...mi-e dor de el, bine? Vreau doar să îl văd.

Poarta era era închisă cu un lacăt imens și nu părea sã se clintească la pumnii mei. Gândirea mi-era deja neclară, deci ce-am putut face?
Am sărit gardul fugind spre casă. Eram udă până la oase și recunosc...îmi doream să deschid ușa casei și să îl găsesc aici, pe Lucas...
Nu sunt nebuna care sare în brațele fostul iubit, după ce tocmai și-a pierdut soțul, însă nu l-am văzut pe Lucas de aproape trei ani...vreau să privesc în acei ochi albaștri.

Am găsit cheia ascunsă și am dat buzna în casă, semănând cu una scăpată de la psihiatrie.
Casa era complet pustie, dar la fel de frumoasă ca înainte.
Vazele erau încă pline cu flori uscate, praful trona liniștit peste tot, făcea locul să pară părăsit.

Fără a mă chinui să opresc lacrimile, în fracțiune de secundă ajunsesem în camera lui.
Era neschimbată. Ceea ce mi-a atras atenția a fost poza cu noi doi de pe noptieră. Am luat-o în mână, îndepărtând praful...păream fericită. El zâmbea, îmbrăcat ca de obicei cu obișnuitul costum, dar acel zâmbet inconfundabil te cucerea pe loc.

Trăgând mult aer în piept, zdrobesc fotografia de perete și cad în genunchi, înnecată în propriile lacrimi.

- Unde ești când am nevoie de tine? Strig, cu o dorință arzătoare ca el să mă audă. Nu se va întâmpla... Nu va ști niciodată că i-am dus dorul sau că l-am iertat din toată inima...

*

Ca proasta, am adormit în patul lui și am fost panicată dimineața. Pe lângă asta, eram rece ca gheața, cu hainele ude.
Ah, nu mai pot să stau aici...sau îmi voi plânge în continuare de milă.
M-am dezbrăcat de haine, căutând prin camerele fetelor ceva, deoarece a mea era închisă cu cheia. Tot ce am găsit a fost o pereche de colanți, așa că am luat o cămașă de la Lucas. Încă avea parfumul său impregnat în ea...de dragul vremurilor bune.

Hainele ude le-am aruncat pe scaunul din stânga al mașinii, apoi am pornit în trombă spre casă...

Am fost surprinsă să îl găsesc pe Dylan așezat pe scările din fața clădirii...voi avea parte de o morală.

- Unde naiba ai fost?
Încercă el să pară calm.

- Sunt aici acum...

- Malia!

- Dylan, nu am nevoie de paznic.

- Îmi fac griji pentru tine, femeie.

- Sunt bine. Nu am nevoie să mă controlezi la fiecare minut.

- Atunci nu ai nevoie de mine.
Spune grăbit, iar pielea mi se face de găină privindu-l cum trece nepăsător pe lângă mine.
Ultimul lucru de care am nevoie e să îmi pierd cel mai bun prieten.

Nu îl las să urce în mașină, fug după el și îl oblig să-mi răspundă la îmbrățișare.

- Îmi pare rău...te rog nu pleca. Sunt singură, nu mă lăsa și tu.
Dă din cap, sărutându-mi tâmpla în timp ce încearcă să mă liniștească.

- Micuțo, nu te voi lăsa niciodată. Noi nu renunțăm la familie...niciodată.

Îi zâmbesc dulce continuând să stau la pieptul său cald.
Va fi unchiul perfect pentru fiul meu, va avea mult de învățat de la Dylan, și vom fi mereu alãturi de el.