House of Grey

41. Vreau sã nu mai exist

Nu voiam să mai sufăr, uram starea în care eram. O epavă...

Dylan şi Anna au stat aproape tot timpul cu mine, iar Lucas...nu a fost deloc să mă vadă, deşi Anna îmi spunea mereu că întreabă de mine şi că îi pare rău.
Asta însemna că ne despărţim? Nu ştiu.... . Era ciudat, dar şi mai ciudat era că nu îi duceam dorul, nu aveam nevoie de prezenţa lui...nu la fel de mult ca înainte.

Mã ascundeam în spatele unei mãști. Mã mințeam singurã, nu eram deloc bine, voiam sã cred cã totul va trece însă devenea mai rãu. Tresãream la fiecare sunet și orice atingere, cât de finã, mã fãcea sã tremur... Nu voi uita niciodatã iadul prin care am trecut...

Mai mereu eram pierdutã în gânduri sau priveam în gol.

*

Fiecare zi însemna  suferințã...aveam niște coșmaruri oribile, pãreau atât de reale...mã trezeam tot timpul transpiratã și cu larimile curgând șiroaie pe obrajii mei...

M-am uitat la ceas, era 23.00 . De data asta am reușit sã dorm mai mult, dar am fost trezitã de alt  coșmar....
Am ieșit pe plajã, era întuneric, iar vântul bãtea ușor. Picioarele mele au tot înaintat pânã la marginea apei...

Malia, nu face asta...

Steagul roșu era pus pe plajã, semn cã marea era neliniștitã și periculoasã. Dar era atât de frumoasã... . Apa îmi ajungea deja pânâ la genunchi, iar valurile se izbeau dur de picioarele mele. Era o senzație minunatã, voiam ca totul sã dispar, sã fiu doar eu și marea...apoi..sã dispar eu.

Am închis ochii, întinzând mâinile...vreau sã mã pierd în nemãrginirea oceanului... Nu am niciun rost pe lumea asta.

Mali...vorbești prostii.

Taci, taci,taci! Bãtãile inimii mele deveneau din ce în ce mai neregulate, iar apa rece îmi îngheța simțurile...

Nu mai vreau sã exist!

M-am întors cu fața cãtre plajã și m-am lãsat pe spate. Voiam sã fiu dusã de apã, sã îmi inunde corpul. Așteptam sã mi se taie respirația însă, într-o manierã delicatã am fost prinsã între douã brațe puternice și calde, fiind obligatã sã deschid ochii. Jared...
M-a ridicat în brațe, așezându-mã apoi pe nisip.

El nu spunea nimic, doar mã privea îngrijorat, probabil știa ce mi se întâmplase. Am început sã plâng isteric, Jared punându-și mâna pe spatele meu...cum era posibil sã nu tresar la atingerea lui? Fãrã sã mai gândesc, m-am lipit de el, strângându-i tricoul în pumn.

Eram speriatã de faptul cã am fost în stare sã fac asta, dar în același timp, eram speriatã de faptul cã el mã salvase și cã nu voi mai putea îndura. De ce m-a salvat? ...

Încã plângeam la pieptul sãu și tremuram în bãtaia vântului, dar nu voiam sã plec. Pentru prima datã în aceste zile întunecate,am zãrit puținã luminã...în brațele lui... . Mâna lui stângã era pe piciorul meu, peste o ranã; mã mângâia încet, îmi simțeam sângele fierbând în vene. Jared, ce-mi faci?

- Malia...
Liniștea a fost spulberatã de vocea sa suavã, cu acel accent perfect.
Mi-am ridicat privirea înlãcrimatã, iar el...știți ce a fãcut? Mi-a șters lacrimile. Nu a spus cã îi pare rãu sau alte vrãjeli, pur și simplu...am simțit cã este cu adevãrat lângã mine. Cã îi pasã.

- Ar trebui sã...te duc în casã, a spus oftând când a vãzut cã nu spun nimic. L-am prins de mânã, îndreptându-mã spre casã.

Rapid, am urcat în camera mea și am dat jos hainele ude, iar când am coborât, el era încã acolo. Avea o canã mare, întinsã spre mine.

- Bea.
Mi-a fãcut ceai? Serios? Fãrã sã comentez, m-am așezat pe canapea,sorbind din lichidul fierbinte. Jared stãtea lângã mine, urmãrindu-mã ca un tatã grijuliu.

Lacrimile din colțul ochilor amenințau sã cadã, așa cã mi-am dus mâneca bluzei la ochi și le-am șters. Privirea lui mã inspecta atent. Se uita insistent la tãieturile de pe picioare...deci mi-am întors capul cãtre el, implorându-l sã se opreascã.
Dar n-a fãcut-o. În schimb, mi-a atins rãnile cu degetele, delicat, întrebând:

- Doare?
Dacã doare? Rãnile nu dor, doare inima și tot ce e-n interiorul meu, doare mintea, mã urãsc pe zi ce trece mai mult...

- Nu.
M-am rezumat doar la atât.

Jared pdv

Stãteam și o priveam, nu-mi venea sã cred cât e de distrusă. Dacã nu ajungeam în seara asta la ea...ar fi fãcut-o. S-ar fi sinucis... Tãieturile care le avea pe picioare îmi fãceau inima sã mi se opreascã. Dacã aș ști cine i-a fãcut asta, l-aș tãia bucãți...
Malia era o ființã minunatã și nu merita chinul prin care trecea .

Chipul ei superb era acum acoperit de cearcãne și înlãcrimat. Dylan mi-a spus ce a pãțit,de aia am venit sã o vãd... Știam cã nu vrea sã vadã pe nimeni, și am fost de-a dreptul uimit cã m-a lãsat sã o ating. A sãrit în brațele mele de parcã aș fi fost ancora ei, o ultimã speranțã de salvare.

Dacã aș putea,aș face orice ca sã dau timpul înapoi...
Nu aș fi lãsat-o sã plece atunci când ne-am întâlnit la facultate, și aș fi sãrutat-o în acea zi, la hambar. Dar pe lângã toate astea, aș fi întâlnit-o înaintea lui Grey ãla; din cauza lui Malia era acum distrusã...

Pierdut în gânduri, nici nu am observat cã ea era în brațele mele și dormea atât de liniștit.
Pentru o secundã, m-am gândit sã plec,dar apoi...am strâns-o mai tare la pieptul meu, profitând de prezența ei.

Ea se va întoarce la Lucas, așa cã eram bucuros de faptul cã am reușit sã îi ofer puținã liniște în aceastã searã. Puțin calm, în tot acest haos...