House of Grey

67. Curse

Sâmbătă e mereu o zi în care nu fac nimic.
Jared s-a trezit pe la 10 și mi-a pregătit o grămadă de bunătăți. Mda, acum eram soția gravidă care mănâncă ca o nesătulă la orice oră, care va deveni o vacă în curând.

*

- Iubito, am puțină treabă la hotel...mă întorc mai incolo.

- Dar...e weekend...

- Știu...îmi pare rău. Anna și Britt vor trece pe la tine.

Am dat din cap lipindu-mă de el.
Niciodată nu voi fi capabilă să îi demonstrez cât de mult îl iubesc, pentru că nu există ceva care să măsoare acest lucru.

Parfumul lui mi-a inundat nările și m-am întins să îl sărut. Mereu o fac de parcă viața mea ar depinde de acel sărut, da parcă e ultima dată când o fac.

- Te iubesc...
A zâmbit, cu mâna pe abdomenul meu.

- Vă iubesc pe amândoi.
Zici că ne luam adio, ce naiba?

Timpul trece repede când nu faci altceva decât să mănânci...așa m-am trezit că deja e aproape după masă...iar Jared nu venise încă.

Am adormit pe canapea dar am fost trezită de sonerie.
M-am ridicat leneș îndreptându-mă către ușă unde le-am descoperit pe fete.

- Heeeei graviduțaaa, mă întâmpină Anna cu un zâmbet uriaș iar Britt sare în brațele mele.

- Ți-am adus tort!!
Îmi sclipeau ochii când auzeam de mâncare.

- Aww, mersi...dar să nu râdeți când voi avea o mie de kilograme.

- Te iubim și balenuță.
Am râs amar știind că au dreptate.

Mâncam de 15 minute, fetele se holbau cu ochii cât cepele.

- Cum poți mânca atâta?
Mi-am ridicat capul, cu gura plină și am bolborosit răspunsul.

- Pot. Oricât la orice oră. Bebe cere.

- Ow...deja îmi imaginez cel mai adorabil copil.

- Sper să semene cu Jared.
Zic repede iar ele râd. Chiar vreau un Jared în miniatură.

- Oare se poate să aibă accentul lui? Întreabă Britt...

- Ar fi cea mai tare chestie.

- Chiar...soțul tău unde este?

- A ajuns deja pe pistă? Cursa înce-
Spune Anna dar se oprește brusc când observă că mă uit chiorâș, că habar n-am despre ce vorbește.

- Poftim? Ce cursă?
Pun furculița jos ridicându-mă nervoasă de pe scaun.

- Credeam că știi...Jared a zis că îți cere acordul.

- Britt, ce cursă?

- E final de campionat...Malia...cursa asta e cea mai periculoasă...are loc în noaptea asta.

M-a mințit?

- M...nu am știut că...

- De ce e așa periculoasă?

- Pentru că...

- Anna! Taci.
O întrerupe Britt, dar eu vreau să știu.

- Zi odată!
Ridic tonul la blondă, intimidând-o.

- Traseul e de-a lungul coastei, mulți nu ajung la finish.

Poftim?
Am rămas cu gura căscată la răspunsul fetei. Un junghi mi-a străpuns inima.
Îl omor când îl văd. Îi scot creierul pe nas.

- Fetelor...vreau să fiu singură.

- Malia, ne pare rău.

- E ok. Oricum aflam.

*

Ora opt.
Jared intră hotărât pe ușă iar eu stau liniștită pe canapea. Aștept să văd dacă zice ceva.

- Bună, iubito.
Nici măcar nu se uită la mine, urcă în cameră și coboară câteva minute mai târziu, îmbrăcat cu alte haine, cu geaca de piele în mână.

Se apropie de mine, mă sărută cu pasiune, apoi mă îmbrățișează strâns. Trag aer, îl dau afară, încerc să nu plâng și mă pregătesc să încep discuția cu el, nu înainte să îi iau geaca din mână.
Mereu o purta la curse.
Mai evident de atât poți fi?

- Unde pleci?
Vreau să par calmă așa că îl iau ușor.

- Până în oraș, cu băieții.
Zâmbesc strâmb întrebându-mă cât mai minte.

- În oraș însemnând la curse? Final de campionat, huh?

- Ma-
I-o tai dur, mă îndepărtez de el cu lacrimi în ochi.

- M-ai mințit! De ce?

- Pentru că am fost convins că nu vei fi de acord.
Zice pe un ton ridicat în timp ce merge spre ușă.

- Da! Normal că nu sunt de acord! Vrei să mori?! Cursa asta e egală cu moartea!

- Malia! Nu o să mor! Încetează cu asta.
Strigă el iar eu tresar speriată.

- Vei avea un copil! Vrei să crească fără tată?

- Ce? Sunt aici, nu o să am nimic. Nu înțeleg de ce nu ai încredere în mine!
Urlam amândoi ca descreierații.

- Ți-am mai spus să nu îmi ceri să renunț. Mașinile sunt viața mea. Pufnesc exasperată și îl privesc agresiv.

- Dar eu? Și bebe? Tu ești viața mea! Las lacrimile să curgă...când vrea să se apropie îi fac semn că nu.

- Voi fi bine. Te iubesc. Și pe bebe.
După care iasă pe ușă și mă lasa plângând în sufragerie. Bună treabă, domnule Quinn.

Dar de ce stau și plâng ca proasta?

Închid repede ușa, urc în mașină și "zbor" după el.

*

Era plin de oameni, dar nici măcar nu am fost atentă. Am coborât din mașină, fugind printe oameni...am ajuns prea târziu. Exact când am ieșit din mulțime a fost dat startul...