House of Grey

43. Șoc

Au mai trecut patru săptămâni, la fel de dureroase...grețurile mele erau mult mai dese, orice mâncam, dădeam apoi afară, ceea ce mă făcea să mă întreb dacă nu sunt cumva bolnavă... Asta mai lipsea, după ce am fost violatã să mai fiu și bolnavă...

Pe Anna nu prea am văzut-o în ultima vreme, era ocupată cu facultatea, oricum nu voiam să își piardă timpul cu o leșinată ca mine. Ah, dacă ar ști lumea cât mă urăsc...

Deși aveam unele rețineri față de ieșitul din casă, azi am luat o decizie pe care sper să nu o regret mai târziu. Care? Am să-l vizitez pe Lucas. Vreau să văd ce simt în apropierea lui, dacă sunt în stare să stau lângă el, fără a plânge isteric.

Am sunat-o deja pe Martha care mi-a spus că Lucas nu e acasă. Era la firmă, ca de obicei.

După ce am făcut un duș și m-am îmbrăcat astfel încât să nu arăt ca un zombie, mi-am făcut curaj și am pornit. Purtam o rochiță vaporoasă care îmi acoperea cât de cât tăieturile de pe picioare, pe care nu mai aveam voie să le pansez pentru a se vindeca. Am luat un taxi deoarece nu voiam să simt privirile oamenilor pe corpul meu...

Ajunsă in fața impunătoarei clădiri, palmele mi-au transpirat și parcă mă mișcam în reluare. Inima deja îmi bubuia pe măsură ce intram în clădire.
Am intrat în lift, apăsând cu teamă butonul care duce la etajul potrivit.
Simțeam cum oxigenul dispare treptat din jurul meu, dar trebuia să o fac. Neliniștită, am tras o gură mare de aer și am înaintat pe holul lung, unde am văzut-o, ca de obicei, pe Claire, cu ochelarii pe nas, înconjurată de planuri arhitecturale. M-am apropiat de biroul ei, aceasta fiind uimită când privirile noastre se întâlniră.

- Malia...bună...
A zâmbit dulce, încă privindu-mă surprinsă.

- Hei...E...Lucas...e aici?
Am reușit să zic după ce m-am bâlbâit.

- Da...e singur, poți intra.

- Poți să...ă...să nu ne deranjeze nimeni, te rog?

- Sigur.

Mă fâstâceam în fața ușii, privind în jos spre picioarele mele,care nu voiau să se miște...
Într-un final, am făcut-o...am apăsat pe clanță, și cu pași mărunți,am intrat.

Arătând ca de obicei, Lucas Grey stătea la birou,analizând un plan complicat. Mi-a auzit pașii și a ridicat capul, privirile noastre întâlnindu-se. A tresărit, i se citea uimirea pe chip...iar eu... N-a trebuit decât să mă uit la el ca să îmi vină să plâng.

- Malia...
M-am saturat ca toata lumea să imi spuna numele...
S-a ridicat venind aproape de mine.

- Ce faci aici? Te simți bine?

- A trecut o lună, abia acum mă întrebi?
Am scos ironia la înaintare...

Nu știa ce să răspundă; am fost cam rea.
Mi-a făcut semn să mă așez iar eu am executat. Îmi era dor să petrec timp cu el, să stau în brațele lui, dar nu puteam. Ceva mă oprea...

- Malia...
Oh, acum eram Malia, nu mai eram iubito. Îmi pare rău, ce ți s-a întâmplat e doar vina mea, și nu o să mi-o iert niciodată.

Panică panică.

- Eu...te iert...dar nu mai pot face asta...sunt mult prea distrusă. Doare prea tare.
I-am mărturisit cu lacrimi în ochi.

- Pot să...te ating?
Spune, cu privirea îndreptată spre piciorul meu, iar eu aprob.
Si-a pus mâna peste o rană, ridicând rochia tot mai sus pentru a le analiza și pe celelalte. Normal că am tresărit la atingerea lui însă dacă altădată tânjeam după ea, acum era doar o atingere care imi dadea fiori.
Ochii lui erau înlăcrimați iar asta îmi făcea inima să se rupă puțin câte puțin.

- Te iubesc, te rog, iartă-mă.
Pentru ce? Deja am zis că îl iert...

Atunci, ușa s-a deschis, iar strigătele lui Claire s-au auzit răspicat.

- Nu puteți intra acolo!

- Eu cred că pot.
Auzim amândoi și ne ridicăm în același timp de pe canapea.

O brunetă înaltă,  își făcu apariția, închizând ușa după ea. M-am uitat către Lucas care era mai mult decât șocat. Pur și simplu avea gura căscată și nu mai respira. Ce Dumnezeule se întâmplă? Cine e?

- Lucas?
Am șoptit, prinzându-i gulerul cămășii,dar nu reacționat. Mi-am mutat privirea pe domnișoara superbă, care avea și ea lacrimi în ochi.

- O, Doamne.
A spus Lucas, îndepărtându-mi mâna și făcând un pas în față. Ok, deci care e faza?
Blonda a sărit în brațele lui, sărutându-l cu o pasiune de nedescris. Iar Lucas îi răspundea... Serios? Sunt chiar aici, aici, mersi de atenție...

După doar câteva secunde, el s-a tras în spate, analizând-o.

- Nu se poate...

- Iubitule...

- Nu!
A strigat la ea, punându-și mâna în cap.

- Tu! Ești moartă, Rose! Ești moartă. Mdat,cam pe atunci a căzut cerul peste mine, lăsându-mă fără aer. Rose? Dar cum e posibil? E o farsă?

Nu am mai putut respira, și m-am rezemat de birou, privindu-i șocată pe cei doi...