House of Grey

79. Vei fi mereu în inima noastră

Mi-am făcut loc printre morminte, până la cel al soțului meu. Am așezat buchetul de crini în vază, mângâind piatra funerală cu numele său.

- Bună iubitule...
Inima îmi era deja cât un purice și nu îmi păsa că plâng. Dacă ar fi aici, el m-ar înțelege.

- Îmi pare rău că m-am certat cu tatăl tău...și îmi pare rău dacă te-am dezamăgit...niciodată nu am vrut să te rănesc, sau pe Brian. Te văd pe tine în el, îți seamănă enorm. Mi-am șters lacrimile, dar altele și-au făcut loc pe obrajii mei fierbinți.

- Voi face orice ca fiul nostru să fie fericit...îmi pare rău că tatăl tău nu e de acord cu relația dintre mine și Lucas...dar promit că, orice ar fi, Lucas nu mă va face să te uit...nu aș putea face asta niciodată. Jared, vei fi mereu în inimile noastre, dar....uf, asta e tare greu...nu pot muri fără să știu cum e viața alături de el...te rog să mă ierți dacă ți-am greșit...te iubesc...

***

Am luat un taxi până acasă, voiam doar să stau cu Brian și să uit de tot.
Mai aveam puțin, când am fost surprinsă de soneria telefonului. Mi-a fost dor de omul ăsta.

- Da.
Spun promt, sper că nu mă sună pentru articolul ăla idiot.

- Micuțo, te-am sunat de patru ori...

- Îmi pare rău, am fost la cimitir...

- Oh...e totul ok?

- Nu.

- Malia, ce s-a întâmplat?

- Nu e mare lucru...m-am certat cu socrul meu foarte urât.

- De ce? Credeam că sunteți în regulă.

- M-a făcut târfă.

- Ce? Cum adică??

- Ăăă...pentru articolul cu mine și Lucas.

- Ăla? Dar a fost doar un sărut.
Am început să râd; Dylan era prima persoană care avea părerea asta.

- Dylan?

- Da, iubire?

- Lucas m-a cerut în căsătorie.

- Domnișoară, am ajuns.
Îl aud pe taximetrist. Scotocesc prin geantă, îi dau banii, apoi intru în casă.

- Dylan, trăiești?

- Da...uau, asta e...uau...minunat. Șiii?

- Am spus da.

- Felicitări...sunt puțin șocat...

- Destul despre mine, cum e viața de proaspăt căsătorit?

- Minunat...zice, fără entuziasm, iar eu o aud pe Britt cum strigă după el.

- M, vorbim mai încolo. Te iubesc, micuțo.

- Și eu, tembelule.

Închid telefonul după care pun geanta pe masă. Era întuneric și liniște în casă.
Aprind becul, apoi văd un bilet pe frigider, de la Amy, în care spunea că a trebuit să plece.

Și Brian?

Agitată, urc în camera micuțului...era goală. Merg în dormitor, unde îl găsesc pe Lucas dormind, iar lângă el, pe fiul meu. Imaginea m-a făcut să tresar, erau așa de drăguți.

M-am aplecat să îi acopăr mai bine cu pătura. Lucas a simțit și s-a trezit. Ups, n-am vrut.

- Hei...șoptește, ridicându-se în capul oaselor.
Îi zâmbesc, după care mă așez lângă el.

- Mulțumesc.

- Iubito, ești bine?

- Da, atâta timp cât sunteți lângă mine.
Vreau să îl iau prin surprindere, și am o vagă senzație că voi reuși. Din buzunarul blugilor scot inelul pe care mi l-a dat azi și îl pun pe deget, în locul celor de la Jared, pe care le voi pune la gât.
Îmi ridic privirea spre el și văd că îi sclipesc ochii.

- Nu ai idee cât de fericit m-ai făcut. Își lipește buzele înfierbântate de ale mele, după care mă strânge puternic în brațe.

- Iubito, hai să plecăm.

- Unde?

- Santa Barbara. Îl luăm pe Brian cu noi și căsătorim acolo. Vreau să fim doar noi...nimeni altcineva. Voi sunteți tot ce am nevoie.

Mă uimește cerința lui, dar în același timp, trezește în mine un sentiment unic. Ar fi frumoasă o escapadă...departe de tot.

Deschid gura, dar o închid înapoi; în tot acest timp, el se uită la mine, așteptând cu sufletul la gură.
Decid pe moment să îmi iau inima în dinți.

- Bine, să o facem.
Îi sar fericită în brațe. Deși aveam o reținere în legătură cu rochia de mireasă, ideea lui era încântătoare.

- Vei fi cea mai frumoasă mireasă.

- De ce vrei să port o rochie de mireasă?

- Pentru că nu aș putea trăi liniștit dacă nu ai îmbrăca una special pentru mine.

*

- Plecăm fără să spunem cuiva?

- Dylan, Britt și Anna știu. Cred că e suficient.

- De ce Santa Barbara? Întreb în timp ce mă îl îmbrac pe Brian.

- Am stat acolo patru ani, e superb. Răspunde cu zâmbetul pe buze.

- A, deci acolo erai. Nebunule...

Mai erau doar câteva ore până la plecarea noastră în noua aventură. Eram entuziasmată, dar ei doi mă întreceau. Brian a fost foarte fericit toată ziua, iar Lucas s-a comportat ca un copil care urmează să plece în prima lui vacanță.