House of Grey

62. Emoții

Astăzi era cea mai importantă zi; cea în care voi deveni soție... începutul întemeierii familiei mele.

Emoțiile erau copleșitoare... mă trezisem cu noaptea în cap, însă nu eram singură, Anna, Lily și Britt petrecuseră seara aici.

După cum spuneam, m-am trezit prima pentru că nu mai puteam să dorm. Deja eram realmente speriată, dar în sensul bun al cuvântului. Voiam să vorbesc cu Jared.

Abia aștept să îl văd la altar.

Am coborât în bucătărie și mi-am preparat o ceașcă de cafea.
Nu aveam multe de făcut, Britt trebuia să meargă după buchet, machiajul și părul vor fi făcute aici, de către profesioniști, iar la recepție, Maria, organizatoarea care ne-a ajutat pe parcurs, se va ocupa să fie totul gata.

Buchetul meu era din bujori, lalele și frezii.
Rochia mea? Unică și perfectă.
(Imagine mai sus)
Parcă mi-a fost sortit să o găsesc. Corsetul era brodat cu o dantelă fină, din talie, pornind materialul lung, imaculat și avea două bretele căzute, din dantelă.
Era delicată, elegantă... Era frumoasă.

Am fost întreruptă din gândire de către fete.

- Neața, miresică.

- Haha...bună dimineața,
domnișoarelor de onoare.

- Oooo Doamne, va fi perfect!!
Zice Anna țopăind ca un iepuraș.

- Nu-mi vine să cred că te măriți. Contină Lily, luându-mă în brațe.
Nici mie nu îmi venea să cred.

*

La ora 13 trebuia să fim la locul amenajat pentru slujbă. Am preferat să fie în același loc cu recepția, undeva pe coastă. Locul era chiar perfect și după părerea mea, mi se potrivea mie și lui Jared.

Britt era deja plecată după buchet, Annei și lui Lily li se făcea părul, iar eu eram machiată. Aveam niște bucle lejere în părul care îmi ajungea acum până la umeri.

Rochia era pregătită, atârna de scări, în spatele meu, iubeam să o privesc.

**

- Am ajunsss, se auzi vocea entuziasmată a lui Britt, apoi am văzut-o cu buchetul în mână.

- E suuuper.
Au zis fetele deodată, eu aprobându-le.

- Cât e ceasul?
Întreb, curioasă, deodată.

- 12.

- Cât? Trebuie să ne grăbim!
Zic, sunând ca o descreierată. Anna se ridică și își pune mâinile pe umerii mei.

- Mali, nu vom întârzia, stai liniștită.

- Știu, dar o să mor de emoții...

- Aww, va fi cea mai frumoasă nuntă.

Douăzeci de minute mai târziu eram gata toate. Am îmbrăcat rochia de mireasă...a fost cel mai intens moment din viața mea, mult prea copleșitor. Fetele nu mă ajutau deloc, se uitau la mine cu lacrimi în ochi.

- Ești cea mai frumoasă mireasă...

- M-ai lăsat fără cuvinte.

- Terminați odată, mă faceți să plâng.

- Îmbrățișare de grup!!!
A strigat Lily lipindu-se de noi.

Am fost întrerupte de sonerie.
- Merg eu.
Am ajuns la ușă cam într-o mie de ani, cu ditamai rochia, dar bine că am ajuns. Persoana care aștepta la ușă m-a surprins plăcut. Domnul Quinn.

- Domnule Quinn?

- Malia...
Avea o sclipire necunoscută în ochi. M-a strâns la pieptul său, apoi mi-a plasat un sărut pe frunte.

- Arăți superb...Sunt extrem de fericit pentru voi.

- Mulțumesc mult, sunt norocoasă să fac parte din familia dumneavoastră.

L-am poftit înăuntru.

- Draga mea, am venit să îți dau ceva. Am auzit că miresele au nevoie de ceva împrumutat și ceva albastru. Deja aveam ochii umezi. Apoi a scos dintr-o cutie o diademă delicată cu diamante micuțe, foarte elegante și mi-a pus-o în cap.

- A fost a mamei lui Jared...semeni cu ea...zice și își șterge rapid lacrimile.

- E minunată, vă mulțumesc...chiar nu vreau să plâng, dar sunt atât de fericită să am o familie...
Îmi trag repede lacrimile să nu stric machiajul..

- Ești fiica mea acum.
Mi-a zâmbit , deschizând și a doua cutiuță în care se afla un inel superb cu un diamant mare albastru.

- Din partea fiului meu.

- Domnule Quinn, mulțumesc pentru tot, eu...îl iubesc enorm pe Jared.

- Și el pe tine, scumpo.

A plecat apoi, rămânând să ne vedem la nuntă. Am scos inelul și am observat că era ceva inscripționat pe interior Te iubesc, pentru totdeauna. J

Prea multe emoții și era devreme încă, mai încolo voi plânge de-a binelea...

*

- Trebuie să plecăm.
Toate fugeau prin casă ca nebunele, se grăbeau, era teroare. Dylan aștepta acolo pentru a mă conduce la "altar" și noi încă nu pornisem de acasă. Jared angajase un șofer pentru noi, nu puteam merge cu Agera.

Până la urmă ne-am mobilizat și am ajuns repede. Am intrat prin față pentru a nu fi văzută. Locul se afla în spatele unui restaurant, iar invitații erau acolo. Hotărâtă să-l găsesc pe Dylan, eram grăbită, când cineva m-a prins delicat de mână, speriindu-mă.

Lucas. O, vai...ce caută aici?

- Lucas?

- Hei, prințeso...a zâmbit trist, făcându-mi stomacul să se întoarcă pe dos.

- Ce faci aici?

-  Am vrut să te văd. Arăți senzațional...
Îmi dădea lumea peste cap cu doar câteva cuvinte.

- Mersi...

- Mi-aș dori să fiu eu cel care te așteaptă acolo. Vreau să îmi cer iertare...pentru tot, și îți urez toată fericirea din lume.

- Lucas, te-am iertat de mult.

- Dacă ai fi făcut-o, nu ne aflam azi aici...eram împreună...

Ce tot vorbește?
Nu a mai zis nimic, și-a presat buzele de obrazul meu, apoi a dispărut...

Nu credeam că va fi în stare să apară azi aici...și totuși a făcut-o... Cel mai rău e că nici eu nu știu ce simt pentru el...poate nu voi ști niciodată, poate știu, dar neg, poate Lucas va rămâne dilema vieții mele...

Am încercat să îmi revin rapid, plecând în căutarea lui Dylan.
L-am văzut, în costumul lui impecabil.
Mă voi preface că momentul anterior nu a existat.

- Dylan, îl scot eu din visare, el cască ochii când mă vede.

- Ai de capul meu...ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată.

- Dylaaaan, mă faci să plâng, idiotule! Îl iau în brațe și nu vreau să-i mai dau dau drumul.

- Mulțumesc pentru că exiști.
I-am șoptit cu lacrimi în colțul ochilor.

- Te iubesc, micuțo.

- Eu mai mult...

L-am luat de braț, am tras aer în piept și am pășit spre altarul improvizat. Clipa cea mare...inima îmi bubuia, nu mai știam să respir, mintea îmi era paralizată.