VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 2

Orele treceau repede, mult prea repede. Ma gandeam cu groaza la intoarcerea acasa unde trebuia sa iau masa cu Harry. Incercam sa-mi gasesc cate ceva de facut de fiecare data cand el venea acasa, insa  Anne ma obliga sa ajung la timp la cina. Trebuia sa discutam detalii pentru nunta ce se apropia cu nesimtire.

Ultima ora fusese cea de matematica. Urasc matematica, dar nu si profesorul care o preda. Cred ca  invat la acest obiect doar din cauza lui, sau poate pentru ca acasa sunt foarte plictisita. Sincera sa fiu nu am fost niciodata sigura de ce am note asa de mari.

Eram usurata de faptul ca nu trebuie sa  mai impart un perimetru restrans cu unul din cei cinci super eroi. Ma bucuram de faptul ca ploaie incetase si puteam merge pe jos catre casa. 

Ajunsa in fata casei am observat cele trei masini sport de culoare neagra. Cu siguranta Anne ii invitase si pe ceilalti. Bunatatea ei ma scoate din minti uneori.

Intrata in casa mi-am aruncat rapid tenisii si am inaintat spre camera mea cat mai silentios posibil.

M-am apropiat tiptil de bucatarie incercand sa trec si pe langa ea fara sa fiu vazuta. Am fost prinsa chiar cand sa fac si ultimul pas spre living. Anne ma privea zambind de langa cuptor. 

─Draga mea, ai ajuns repede. Ia un loc, la masa, ma indemna Anne.

 ─Daca stau bine si ma gandesc nu imi este foame, spun privindu-l pe Harry care imi zambea.

―  Dar surioara! protesta el. Nu e bine sa sari peste mesele zilei.

― Nici tu nu poti sari peste replicile tale patetice, nu? intreb nervoasa lasandu-mi mainile pe langa corp invinsa.

Anne ma privi serioasa un moment, apoi se intoarse la puiul ei fript. Se astepta oare sa-mi tin gura?

Uneori imi pare rau pentru ea ca are un fiu fara creier. Sincer, si eu as fi suparata daca as avea un fiu ca Harry. 

M-am oferit sa aranjez masa pentru a nu lua parte la discutiile dintre cei cinci eroi. Anne se bucura sa ma vada ajutand. Nu prea faceam treburi prin casa. Uneori sunt aproape invizibila.

Louis, tipul saten, se deplasa ca un rege spre mine. Am profitat de oportunitate, si l-am impins, lovind-o pe Anne, care scapa farfuriile pe jos, acestea spargandu-se. 

Mi-am afisat zambetul de inocenta pe fata, si am dus  in continuare tacamurile la masa. Daca baietii nu ajunsesera inaintea mea, un cutit sigur ar fi fost pus pe unul din scaune.

Am zambit catre baieti, si m-am asezat la masa.

―Deci, ma pot baza pe voi baieti ca si cavaleri de onoare? intreba Anne privindu-i pe baieti.

Cand am azuti cuvintele rostite de Anne, pur si simplu am scuipat apa pe care aveam de gand sa o inghit. Mi-am sters gura cu un servetel, apoi am ramas perplex cateva secunde. 

―Stiam ca ai gura sparta, dar nici chiar asa, spuse Harry razand.

―Harry!, tipa Anne nervoasa.

―Chiar nu te poti abtine de la comentariile tale prostesti, nu?  il intreb plina de dezgust.

―Nu e vina mea ca esti o mofturoasa, imi da replica cu usurinta.

― Daca eu sunt mofturoasa, tu esti un nesimtit, ii spun strambandu-ma la el.

―Ai sa mori singura, cu o pisica in brate, spuse el.

― Macar pe mine o sa ma iubeasca pisicile, spun scotand limba la el.

Peste tipetele mele si ale lui Harry, se auzi vocea disperata a lui Anne. Am incremenit toti. Ne-am asezat la locurile noastre, si o priveam cum incerca din rasputeri sa se calmeze.