VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 4

Ma uitam la Carter cum se departa. De ce reactionase in acel fel nici ca puteam intelege. Adica nu e ca si cum Eleanor e moarta. Cu siguranta isi face unghiile in micul ei palat. S-a oprit in fata masinii sale intorcandu-se spre mine. Ma privi pret de cateva secunde, apoi scoase din buzunar cheilea masinii.

 ― Vii? ma intreba el uitandu-se dupa masinile care treceau cu viteza pe strada.

Am inceput sa fug spre el fara sa ma uit pe unde calc. Asa s-a facut ca am alunecat pe iarba uda si mi-am sclintit glezna. Am tipat de durere, Carter intorcandu-se spre mine speriat. Simteam cum glezna imi lua foc.

Ajuns la mine ma luat in brate si incepu sa mearga cu grija printre copacii cu crengi lungi si dese. Fata lui era inmarmurita de la atata seriozitate. Ochii lui priveau fix inainte, iar buzele lui erau lipite.

― M-as putea obisnui, spun cu referirea la faptul ca ma cara in brate. Durere era inca acolo si incercam sa respir cat mai mult ca sa nu tip. Era clar ca nu voi mai putea merge pe jos cateva zile.

― Inca sunt suparat, rosti el imbufnat uitandu-se incontinuare inainte. Genele lui atingeau rareori pielea fetei. Nici macar nu clipea. Era atat de suparat.

Deschise portiera din dreptul locului destinat pasagerului si ma aseza cu grija pe scaunul din piele neagra. Am icnit cand genunchiul meu a facut contact cu torpedoul. 

Drumul spre casa fusese unul scrut, Carter mergand cu peste 100km/h. Nici eu si nici el nu am spus nimic. Inca era suparat pe mine. Se vedea asta in ochii lui. 

Picaturi mici de ploaie cadeau pe parprizul impecabil. Incercam sa urmaresc cu pivirea fiecare picatura de ploaie, insa imi era imposibil. 

Am simtit dintr-o data cum ma departez de scaun centura mea blocandu-se. Intr-o fractiune de secunda m-am izbit de scaun ramanand fara aer pret de cateva secunde. Am deschis ochii si am realizat ca eram in fata casei. Carter era deja afara din masina. Imi deschise portiera si ma ajuta sa ies. Ma cara in brate pana in casa unde Anne vorbea la telefon.

―Ce doamne s-a intamplat? intreba Anne cand ma vazut intinsa pe canapea icnind de durere. Lasa telefonul pe masa din birou si se grabi sa ajunga langa mine.

Carter ne saluta pe amandoua si se facu nevazut. Am auzit masina lui pornind zburand pe strada in cateva secunde. Incepea sa mi se faca frica din cauza masinii lui. 

 ― Treci in casa sa te bandejez, spuse Anne ingrijorata. Am incercat sa o opresc dar nici nu m-a lasat sa vorbesc. Urca scarile spre baie lasandu-ma sa stau linistita pe canapea cu piciorul asezat pe o perna.

Harry intra in casa izbind usa de la intrare ca oamenii pesterii. Deschise usa de la living si isi arunca hanoracul pe fotoliul de la capatul canapelei.

― Ce-ai patit piticot? intreba ridicandu-mi piciorul punandu-l pe genunchii lui.

― Harry adu-mi niste gheata, ii spuse Anne coborand si ultimele trepte. 

Incercam sa protestez spunand ca sunt bine insa nici vorba ca Anne sa ma creada. Harry facu pe baiatul bun si respecta cerinta lui Anne.

Bob, indrumat de Anne, ma bandajase si ma ajuta sa merg pana in camera. Era destul de "cool"  sa fii lovita si sa fiu tratata ca un copil mic. 

Zilele trecusera fara ca eu sa-mi dau seama. Mi-am petrecut restul de saptamana stand in pat uitandu-ma la serialele mele preferate. Dintr-o data parca imi era dor de scoala. 

Pe Carter nu-l mai vazusem din ziua in care ma lovisem la picior si nici nu am mai vorbit. Evita cel mai probabil sa-mi raspunda la telefon si la mesaje.