VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 20

Priveam peretii albi cum ma inghiteau usor, usor. Mi-am pus mainile la urechi, am inchis ochii si am inceput sa tip, desi stiam ca nimeni nu ma va ajuta. Vroiam sa evadez. Eram speriata, si neaerisita. De doua zile stau in aceiasi camera, in acelasi loc, fara macar sa-mi misc privirea de pe peretele din fata mea. Incercam sa intru in lumea mea colorata, dar pastilele date in fiecare dimineata creau o bariera indistructibila. Era pierduta in albul sufocant.

Nimeni nu ma vizita, nimeni nu-mi spunea nimic. Un singur medic venea si imi administra un pumn de pastile, care dupa spusele lui ma vor face sa vorbesc. Nu stiam unde e Louis, sau Carter, sau Anne. Nu stiam de ce ma aflu in acel loc, pe care-l uram. 

Se pare ca toata lumea credea ca acest tratament imi va face bine, insa ma distrugea...

Se pare ca cineva isi facu curajul sa intre in cusca mea, alba. Auzeam cheile, multitudinea de chei, cum deschideau zecile de incuietori a usii metalice, ce ma despartea de civilizatie, si de o viata normala.

Persoana care pasi gratios in camera era Harry. La fel de sters si fad, ca intotdeauna.  Il priveam cu ura. Era imbracat intr-un halat verde, si purta pe fata o masca alba. Inchise usa imediat cum facu primul pas in incapere. Il priveam cu se apropia de mine, facandu-mi diferite semne pe care nu le intelegeam.  

Era in fata patului meu, privindu-ma milos. Nu aveam nevoie de mila, aveam nevoie de libertate. 

― Vrei sa vorbesti cu mine?, ma intreba luandu-mi mana intra lui. 

Mi-am napustit palma asupra fetei lui fine, lovindu-l puternic. Am fugit in coltul meu de camera in care obisnuiam sa zac in fiecare zi. Perfuzia ce-mi atarna de vena cazu pe podeaua rece, scurgandu-se rapid. Eram secata de orice putere.

Lacrimi au inceput sa-mi curga rapid pe chip, imediat ce am realizat ca Harry devenea incetosat. Incepeam sa nu mai vad nimic, desi eram perfect constienta. Harry incerca inca o data sa se apropie de mine, insa nu reusi, eu fugind din nou. Nu mai vedeam nimic clar. Totul era asa de ciudat. Acele imagini groaznice incepeau sa se deruleze din nou in mintea mea goala. Tipetele mele erau de prisos. Tot ce primeam erau doar pastile, si perfuzii. 

Ma intrebam neincetat ce face Anne, de partea cealalta a geamului. Ii place ce vede? Chiar eram curioasa ce facea atunci cand ma vedea noaptea legata de pat. I se pare corect, ce face? Ca sta pur si simpu si se uita, lasandu-ma sa urlu de geaba?

Uneori simteam ca si respiratul e un chin interbinabil. Nu mai avea niciun rost. Nu voi scapa de aici, decat daca vorbesc, si oricat as incerca nu pot. Pur si simplu nu pot. Cuvintele imi sunt blocate in gat, miscarile si orice simt, la fel. Sunt blocata, intr-o lume a mea,care de bine de rau ma mai tine in viata. E singura sansa de a supravietui in acele conditii dezagreabile. Uram tot ce devenisem in ultima saptamana. Uram acel spital, sau clinica, il uram pe Harry, pe Carter, ii uram pe toti, care acceptau ca eu sa stau acolo. Sa raman in acea cusca, singura.

Fiecare zi decurgea la fel. Noaptea eram legata de pat, desi eram complet inofensiva. Dimineata eram trezita de medicul care-mi turna pastile pe gat. In ultimile trei zile s-a schimbat ceva. In fiecare dupa-amiaza sunt consiliata de doi psihiatri, care de fiecare data pleaca cu caietele goale, caci eu nu faceam nimic, sau nu spuneam nimic. Pur si simplu stateam pe scaun, cu genunchii imbratisati la piept, legandu-ma, petrecand in lumea mea mica, si frumoasa.

Nu intelegeam de ce isi mai bat capul cu o epava ca mine, care a si uitat sa vorbeasca. Inima mica si obosita imi spunea sa mai rezist, si ca totul va fi bine, insa mintea ma convingea sa renunt, si sa fac tot posibilul sa mor, si sa ajung intr-o alta lume, care in cazul meu era iadul...

Din perspectiva lui Liam

Eram in apartamentul cu Louis, care incerca sa ne faca sa-i explicam unde e Harry, si de ce lumea e atat de stresata . Nu vroiam sa-i spun adevarul, pentru ca ar face ceva nebunesc, care ne va costa. Jesper nu ne era de prea mare ajutor, pentru ca Louis nu ii prea dadea atentie. Incepeam sa cred ca inebuneste si el.