VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chaper 49

Emyli iesi din baie cu telefonul in mana dreapta. Parul ei tapat parea a fi mult mai bogat, si des. Incercam sa-mi iau privirea de la ochii sai acoperiti de un strat subtire de fard negru. Ochii ei erau atat de frumosi si mari. Emyli era intradevar una din cele mai frumoase fete pe care le intalnisem.

—Auzi, de ce vrea Louis sa mergem doar noi doua la inchisoarea unde e Jesper?, intreba aratandu-mi mesajul pe care tocmai il primise de la Louis. Am dat din umeri, si am mers spre micul dulapior din camera, unde imi era geaca. Am pus-o rapid pe mine, si mi-am luat geanta, gata sa ies din camera. Emyli ma urma.

Imediat ce am iesit din cladire, ne-am urcat intr-un taxi maroniu. Emyli spuse adresa penitenciarului, masina pornind rapid. Incercam sa nu ma gandesc la unde se putea afla Louis, insa curiozitatea ma omora. Louis se comporta intr-un mod ciudat. Desi era langa mine, practiv era absent. Nu-l simteam la fel de aproape ca in alte zile. Si mai apoi, mai era si Stefan, cu mesajele sale, si mici lui jocuri, care ma inebunea de-a dreptul.

Intr-o ora si cateva minute am fost in fata pornii visinii pe care scira mare “Penintenciar- Atlanta”. Am platit domnului taximetrist cursa, apoi am batut in poarta inalta si groasa. Doi ofiteri o deschisesera, verificandu-ne buletinele. Ne-au lasat sa mergem mai departe, indrumandu-ne spre biroul de informatii. O domnisoara blonda, statea ascunda dupa un birou din metal, inconjurat de sticla dubla. Mai multi ofiteri mergeau cu arme in mana prin incapere. De fapt, peste tot erau ofiteri inarmati, nu numai in acea incapere.

Dupa o doamna de varsta mijlocie, ce se pare ca-si vizita fiul, am urmat noi. Doamna blonda zambi si ne intreba pe cine vrem sa vedem, sau sa cautam.

—Domnisoara Morgan Jessper, rostesc zambitoare spre acea femeie, destul de tanara, pentru a lucre intr-un asemenea loc, vrem sa o vedem, continua, ea zambind larg, dandu-mi sa semnez cateva formulare.

—Mergeti cu ofiterul Logan, rosteste ea dandu-mi o foaia pe care erau mai multe detalii despre Jessper, si aratandu-mi spre un ofiter inalt, inarmat si bine dispus. Mi-e greu sa-mi imaginez ca cineva poate fi bine dispus intr-un asemenea loc.

Ofiterul ne conduse intr-un mic parculet plin de copaci  si plante. Aleile incurcate imi cam dadeau batai de cap. Imediat dupa parc, se ivea un alt perimetru. Doua cladiri uriase din beton erau construite in mijlocul unui teren, inconjurat de sarma ghimpata, ofiteri inarmati, si explozibil. Ofiterul ne spuse sa asteptam pana cand el vorbeste cu colegii lui sa o aduca pe Jessper. Ne pofti, apoi, sa intram in acel perimetru sombru si sinistru. Poarta cu electrosocuri, se inchise dupa noi, Emyli speriindu-se putin. Pe ici pe colo, se puteau zari cativa detinuti care jucau poker. Totul era asa de infricosator.

Am intrat intr-una din cladiri, fiind poftite sa luam loc in sala de convorbiri. Eu si Emyli ne-am asezat intr-un colt al incaperii, la o masa neagra plina cu  tot felul de formulare.

In mai putin de zece minute, in fata mi se arata o silueta cunoscuta. Jessper avea parul mult mai lung decat mi-l aminteam. Fata ei era complet demachiata, sub ochii ei zarindu-se niste cearcane ingrozitoare. Pe fruntea sa lata avea cateva cicatrici care nu pareau a fi de la zgarieturi blande. Rase cand ma vazu, apoi se aseza pe scaun, ofiterul Logan, legandu-I catusele de suportul mesei, care era din metal.

—As spune ca imi pare bine sa te vad, dar cum din cauza ta am ajuns aici, nu cred ca aceste vorbe isi au rostul, spune privindu-ma superios. Ce vrei de la mine?, intreba razand. Si cum de ai ajuns chiar la mine?

—Stiu ca stii ceva despre familia mea, rostesc fara sa mai pun formalitatile in convorbire. Am nevoie sa-mi spui ce stii, spun asezandu-mi mainile pe masa, astfel incat fetele noastre sa fie mai apropiate.

—Si eu vreau libertate, dar se pare ca amandoua vom fi dezamagite, spune tragandu-si scaunul mai aproape de masa, eram sigura ca Louis iti va spune, continua, stiam ca nu pot avea incredere in el.