VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 50

—Ghici cine mi-a trimis niste poze prin email?, rosti Emyli cand intru in camera. Las geanta sa cada pe parchet, si ma indrept spre Emyli ce statea pe scaunul negru din piele de la biroul micut din lemn masiv. Dadu un simplu click pe casuta de email, in fata afisanduni-se mai multe poze cu Louis si mai multe persoane pe care nu le cunosteam. Dupa cele cinci fotografii era un mesaj semnat de Niall.

“ E chiar dragut ca Louis a fost in tot acest timp inconjurat de dansatoare. Stai calma, scumpo, sunt doar noile dansatoare. Ne vor ajuta in turneu, daca ma intelegi. Banuiesc ca Louis a uitat sa-ti spuna, si nu cred ca stii nici ca sora lui Eleanor e aici. Asemanarea este izbitoare. Oare frumoasa Devil poate fi inlocuita? Apropo de Eleanor, astazi se implineste un an de la moartea ei. Ce tragic nu-i asa? Louis si Harry dau o petrecere pentru ea la casa de pe plaja a lui Zayn. Bineinteles ca Harry a fost cu idea, dar Louis a parut incantat. Nu uita, trecutul te urmareste mereu, si pe el la fel…”

M-am enervat asa de tare incat am aruncat laptopul lui Emyli pe parchet. Din fericire nu patise nimic. Stiam ca Louis se comporta ciudat, si ca nu era el insusi, dar nu m-am asteptat o secunda sa ma minta in acel hal. Stia doar ca imi poate spune orice, dar a preferat sa minta, ca si cum ar avea ceva de ascuns. Dar cine stie, poate chiar are, iar eu am fost proasta si am tacut din gura, chiar si atunci, cand am fost lasata cu ochii in soare in Atlanta.

Emyli se hotarî sa iasa la plimbare, si sa ma lase sa-mi fac ordine printre ganduri. M-am asezat pe pat, privirea fugindu-mi la acel plic neatins, ce statea acolo de aproape doua saptamani. Mi-am facut curaj si l-am ridicat de pe mica noptiera de langa pat. Nu m-am grabit  sa deschid plicul. M-am facut mai comoda pe pat, apoi am inceput sa deschid incet, cu grija, acel plic.  Am scos o foaie aurie, ce parea a fi parfumata. Mirosea la fel ca el. Imi aduceam aminte de acea aroma dulceaga din acea seara in care imi daduse trandafirul, care acum se ofilea langa patul lui Emyli.

Am aruncat plicul intr-un sertar, si am inceput sa despachetez acea foaie. Cu cat o atingeam mai mult cu atat deveneam mai curioasa. Scrisul, perfect negru si calografic, ma facea sa ma simt ca in filmele vechi, in care oamenii puteam vorbi doar printre scrisori care ajungeau la destinatar, in cateva luni.

“In cateva ceasuri sunt sigur ca vei adormi. Nu cred ca vei avea curajul sa deschizi aceasta scrisoare in miezul zilei, si nu pentru ca ti-as insira povesti de groaza, ci pentru ca seara, noaptea, esti atat de intens analizata in mintea mea, incat cred ca al meu dor, va deveni o curiozitate pentru tine, si vei avea puterea necesara sa-ti treci privirea sticloasa peste aceste randuri dezordonate si incurcate pe care nici macar nu stiu de ce le scriu. Sunt un necunoscut, care ti-a facut mici probleme de la inceput. Nu am facut o impresie prea buna la inceput, asa-i?

Ma intreb ce gandesti in acest moment in care  citesti randuri scrise de un nebun. Nici nu cred ca-ti pasa, cat de mult as vrea sa ma bucur si eu de acel zambet pe care il ai cand te uiti la Louis. Ce durere am avut cand te-am atins, stiind ca esti a lui.

Sunt atat de nebun. Ii scriu unei fete care nici nu stie ca exist. Poate ca incerc sa te impresionez, poate ca incerc sa te fac sa zambesti, sau sa ma observi, sau poate doar pentru a ma descarca. Daca ai fi in fata mea, nu as putea sa-ti spun aceste lucruri cu aceiasi usurinta cu care o fac acum, pe aceasta foaie de hartie neinsemnata. 

E oare un pacat sa ma indragostesc de tine? E pacat ca te-am spionat zile intregi inainte sa-ti apar in fata si sa te fac sa intarzii la ora de istorie? E un pacat atat de mare ca esti mereu prezenta in mintea mea. 

E atat de mare pacat ca vreau sa-ti ating buzele trandafirii? E un pacat, oare, ca iubesc? "

Eram atat de socata. Niciodata nu imi imaginasem ca un baiat putea scrie asa ceva, ca poate scrie acele cuvinte. Aproape ca lacrimasem. Am lasat hartia sub perna, si am iesit afara din camera, nepasandu-mi ca nu inchisesem usa in urma mea. Am mers spre scari cu teama, chicotind in acelasi timp, amintindu-mi de primul meu contact vizual cu Stefan. Un baiat atat de romantic, care se chinuia din rasputeri doar sa imi vada privirea macar o data, in timp ce altul parca fugea de ea. Am continuat sa cobor scarile. Aveam nevoie de aer proaspat.

Am iesit din cladire, ravasita. Parca intreaga mea lupta pentru Louis se uita, el cazand intr-o stare pe care nu o intelegeam. Nu puteam sa cred ca el ma mintise. Imi era atat de greu sa accept.

Iar Stefan, nu-mi usura viata mai deloc. Incerca din rasputeri sa-mi intre in gratii. Si reusea. Reusea pentru ca in fiecare zi departe de Louis in care asteptam sa ma sune, si nu o facea, inima mea ranita se adancea in ochii altcuiva. O persoana pe care nu o cunosteam asa de bine ca pe Louis, pe care as fi putut-o uri asa de usor. 

Vantul racaros de inceput de primavara imi zgaria fata, facand ca lacrimile din ochii mei sa inghete. Nu stiam ce sa fac, pe cine sa cred. Totul era atat de complicat, acum ca iubeam. Imi era atat de simplu cand uram pe toata lumea, cand credeam ca iubirea dintre mine si Louis este inexistenta. 

Poate amandoi am luptat pentru ceva ce nu exista. Poate ca ura dintre noi ne-a facut sa credem ca ne iubim, totul fiind doar o iluzie falsa a unor jocuri mintale. 

Dar nu, nu era asa, si stiam din tot sufletul asta. Il iubeam... cu adevarat, si ma durea atat de tare sa-l vad cum se departeaza lasandu-ma practic sa cad in magia cuvintelor unui necunoscut. 

Am fost trasa din ganduri de un ras dulce, si familiar. Stefan se plimba cu inca cativa prieteni pe aleile din parcul central al campusului. Incercam sa ma uit in alta parte dar imi era imposibil. Parul sau saten, si ochii verzi ca smaraldul pur si simplu ma faceau sa inebunesc. Oricat as fi vrut sa nu fiu atrasa de el, eram, si totul era din vina lui, pentru ca ma ranise, si ma tratase ca pe un joc in ultimul timp. Louis ma impinse in partea opusa fara macar sa-si dea seama. 

M-am ridicat repede de pe banca cand mi-am dat seama ca privirile mele deveneau insistente, mult prea insistente. Mi-am sters fata cu palmele pentru a fi sigura ca nu am nicio lacrima pe obraji. Mi-am aranjat geanta si am continuat sa merg spre micul stand de inghetata. Odrey si Emyli se aflau acolo razand copios. Am gandit ca niste glume bune si putin timp ca intre fete aveau sa ma aduca la normal. 

Am simtit dintr-o data o palma grea pe umarul meu. M-am intors confuza, dandu-mi parul dupa urechea dreapta. Am schitat un zambet mic cand i-am intalnit privirea cristalina. S-a apropiat de mine indraznet. Mi-a mangaiat cu degetele obrazul stang, zambindu-mi. M-am ferit cand mana lui vru sa o prinda pe a mea. 

Ma prinse de talie si ma trase mai aproape de el, putand sa-i simt respiratia rece si mentolata atingandu-mi fata. Incerca sa ma sarute, insa mi-am tras fata la timp. Capul meu era atat de aproape de umarul sau. Continuam sa-l privesc adanc in ochii sai verzi, atat de verzi. Intregul meu trecut cu Louis parca se derula in ochii sai atat de luminosi. Totul se opri la pozele vazute in acea dimineata. Fara sa pot face ceva, buzele lui ajunsesera peste ale mele. Un sentiment ciudat se dezlantui in mine in acel moment. Nu puteam sa ma trag inapoi. Am inceput sa-i raspund la sarut fara sa mai gandesc. 

In acel moment poate ca am facut una din cele mai bune alegeri din viata mea, dar poate si una dintre acele greseli pe care le voi regreta.

Anunt. 

Da, nu e un final de Oscar. Nu am avut inspiratia necesara. Sunt cam racita de vreo doua saptamani, asa ca ideile mele sunt iesita parca pe partea gresita. Astept cat mai multe comentarii si pareri de orice fel, cu referire la aceasta parte,dar si despre volumul doi, ce credeti ca o sa se intample mai departre,etc. 

Nu pot sa cred ca am ajuns chiar aici. La finalul unui intreg volul. Nu stiu cum sa va multumesc. Voi ati facut asta posibil. Mi-am trait visul prin voi, si pentru asta va respect si va multumesc din suflet. Nu am cuvinte sa spun ce simt acum. Nu mi-am imaginat niciodata ca voi ajunge atat de departe. 
Sper ca si volumul doi sa se bucure de aceasi atentie, ca si acesta.

Povestea lui Devil nu se incheie aici.

Aceasta continua, si stati fara griji, criminele nu s-au terminat.

Cred ca voi face separat volumul doi pentru ca am coperti faine, si nu vreau sa le schimb . Plus mi se pare mai bine asa. 

Pot conta pe sustinerea voastra in continuare?