VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 8

Carter si Ambie eu intrat in masina. Zece secunde mai tarziu motorul puternic fusese trezit. Masina se facu rapid nevazuta.

Eram atat de nervoasa. Aveam in plan o zi minunata alaturi de prietenii mei, dar in schimb am avut parte de un show violent din partea lui Louis, Carter s-a suparat pe mine, iar eu eram complet nervoasa.

― Ce naiba te-a apucat? intreb catre Louis apropiindu-ma de baieti.

― Credeam ca te va lovi, raspunse indiferent catre mine.

― Credeai prost, tip fara sa imi pese ca mai multe persoane ma priveau.

― Treci in casa, spuse Harry apropiindu-se de mine.

― Nu fac ce spui tu, ai inteles? ma rastesc la Harry.

Am plecat nervoasa fara sa mai spun ceva. Nu vedeam decat negru in fata ochilor. Inca un motiv pentru care Carter credea ca intre mine si Louis se petrece ceva. Ii urasc! De ce nu se cara inapoi in turneu si sa ma lase dracu in pace. Nu-mi vine sa cred ca maimutelor ca ei li se da voie sa iasa pe strada fara lesa.

"Capete de guma inutile." , rostesc eu in timp ce urcam scarile spre camera mea. Imi era atat de greu sa le vad moacele in fiecare zi si sa le ascult glumele tampite si patetice. Si nu-mi vine inca sa cred ca Louis e cel mai mare si totusi se comporta ca un dobitoc.

Abia astept ca Simon sa-i trimita in alta parte a globului si sa pot face ce vreau fara sa am un ghimpe in coasta.

M-am asezat pe pat pe spate si priveam poza cu mine si Carter din biblioteca mea mica. Cat de usor era pe atunci prietenia. Acum e atat de complicat, mai ales ca apar si altfel de sentimente, ce impiedica tot. Nu simt nimic pentru Louis si chiar daca as simti m-as chinui pana as elimina acele sentimente. Pe langa viata mea complicata, scoala si crimele, o relatie cu el ar fi cireasa de pe varful Everstului.

Le auzeam vocile prin fereastra larg deschisa a cemerei mele. Vorbeau despre inmormantare si niste concerte in cinstea ei. De ce scorpia primea atatea chestii chiar si cand e in stare de putrefactie? Tot ce primesc eu sunt cinci nesimtiti faimosi si idolatrizati de toata planeta. Incercam sa-mi calmez furia, de mult prezenta in corpul meu mult prea mic pentru atata ura. De ce nu dispareau pe o alta planeta?

Am coborat in bucatarie fiindu-mi inca foame.Nu am apucat sa mananc prea mult caci un mesaj de la Ambie ma facu sa sar de pe scaun si sa o iau la fuga spre usa casei. Am luat primul taxi de pe strada si m-am indreptat la adresa data de Ambie in mesajul ingrijorator pe care mi-l trimisese.

Ajunsa acolo i-am zarit hanoracul mov cu pietricele portoccalii. Am fugit  spre ea.

***

Eram socata. Un baiat de circa douzeci de ani statea intins intr-o balta de sange. Fusese injunghiat. Langa el statea  Carter. Speram din toata inima ca moartea acelui baiat sa nu fi fost provocata de Carter.

Lacrimi i se scurgeau bunului meu prieten pe obrajii lui cafenii. Incercam sa ma dezmeticesc, si sa calmez lucrurile, insa socul era inca mult prea puternic si insistent.

Ambie era complet pe alta planeta. Parca nici nu stia ce se petrece in jur. Incercam sa accept crudul adevar care ma sfasia: Carter isi gasise alinare in uciderea unei persoane.

Il priveam cum statea nemiscat pe asfaltul plin se sange. Trupul neinsufletit al baiatului statea la doi metri departare de mine. Arma crimei era intinsa pe jos, langa picioarele lui Ambie.

Trezita din soc, mi-am facut curaj si l-am ridicat pe Carter de jos, si l-am bagat intr-un taxi. Ambie lua arma si o arunca intr-un container de gunoi. am plecat spre casa mea.

Spre mirarea si fericirea mea, casa era goala. Semn ca cei cinci natafleti nu ma vor deranja o vreme. L-am dus pe Carter in baie, unde fusese silit de mine si Ambie sa faca un dus. M-am strecurat, in camera lui Harry, de unde am sustras cateva haine curate pentru Carter.

Hainele pline de sange, le-am bagat repede in masina de spalat, unde turnasem o groaza de detergent. Eram clar panicata. Una e sa omor eu pe cineva si alta e sa-mi gasesc prietenul omorand.

Carter fusese inconstient. De ce cred asta? Pur si simplu inca era si el in soc. Tremura si nu spunea nimic. Regreta. Nu stiam cum e sa te mustre constiinta, dar se pare ca el stia, si era foarte speriat. Nu stiam cum e, insa din expresiile fetei lui, puteam deduce ca nu e tocmai usor, sa ai contiinta.

― Carter, totul va fi bine, ii spune Ambie in speranta ca-l poate calma.

― Sunt un criminal, rosti el printre lacrimi.

―Nu! Nu esti un criminal, eu sunt, ok? E hobbyul meu, si nu-l impart cu nimeni, mai ales cu tine. Eu l-am omorat ok?

― Cum?, intreba el nedumerit de explicatiile mele.

―Trebuie sa uiti, ok? Eu l-am omorat, da? Oricine te intreaba tu nu ai nicio treaba. Daca cineva va descopera ca unul din noi a fost, vom spune ca eu am facut-o, clar? Tu nu ai facut nimic. esti nevinovat. Trebuie sa uiti, si sa-ti imaginezi ca eu am facut-o, ii spuneam eu cu blandete.

Se mai calmase. Se intinsese pe patul meu si adormi, linistit. Eu si Ambie coborasem in living pentru a ne calma si noi.

― Nu crezi ca treaba a luat-o de sub control?, intreba Ambie ingrijorata.

― Chiar deloc, raspund calma. Tot ce trebuie sa facem e sa ne tinem gurile inchise.

―Si daca cineva afla?, intreba din nou ingrijorata.

― Il lichidam, raspund privind-o malefic.