VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 41

Mi-am ingropat fata in maini si am inceput sa plang in hohote. Niall, care se afla langa Harry, pe locul din dreapta, ma privea scurt, si parca cu mila. Mi-am strans genunchii la piept, respinagand astfel fiecare tentativa de a lui Anne de a ma atinge.

Blocajele in trafic ma enervau la culme, unchiile mele ajungand sa-mi zgarie gatul. Eram snervoasa, suparata, debusolata, dar in acelasi timp mandra.

Il iubeam pe Louis, dar ma iubeam si pe mine, iar a omorî face parte din mine, si chiar daca as putea schimba acest simt criminal, nu as face-o pentru ca e lucru care ma face diferita, si ma defineste. E singurul lucru care ma face sa traiesc cu adevarat. Traiesc ca sa omor.

Intr-un final, printr-o minune cred, intrasem in curtea spitalului. Ambulanta in care fusese transportat Louis deja ajunsese, si se pare ca el fusese dus deja intr-un salon. Imediat ce Harry a incetinit, am deschis portiera aruncandu-ma afara, chiar daca rotile masinii inca mai mergeau. Am alergat printre zecile de fotografi si fani care tipau, ajungand cel mai rapid la intrarea spitalului. Am inceput sa ma uit prin toate partiele. Harry se facu si el vazut alaturi de ceilalti trei baieti.

—Buna ziua, saluta Harry politicos, o domnisoara de la secretariat care il sorbea din priviri. Stit cumva unde a fost transportat Lousi, Louis Tomlinson, intreba el pe un ton migalos, captand in intregime atentia tipei, care era destul de tinere.

—Hm, nu am auzit nimic, dar poate daca mergem undeva, candva, rosti aceasta zambind la Harry ca o lupoaica flamanda, ma pot interesa, continua aceasta fluturandu-si genele negre date cu rimel in fata lui. Harry ranjea si el, fiind flatat de atentia ei spre el. M-am enervat, si m-am tras din mainile lui Liam ce imi tineau incheieturile. Am ajuns in fata biroului domnisoare, dandu-l pe Harry la o parte. Am privit-o urat pe acea tipa, apoi am trantit toate pixurile pe jos.

—Daca tu crezi ca poti sa te joci cu mine, te inseli, nenorocito, tip fara sa-mi pese de fotografii de afara, sau de oamenii care stateau pe scaune linistiti. Daca vrei sa ti-o tragi cu fratele meu, ar fi bine sa-mi spui unde e Louis, rostesc eu nervoasa, apropiindu-mi fata de chipul ei, intr-un mod amenintator. Acesta incepu sa respire alert. Fugi de la birou, indreptandu-se spre prima asistenta care ii iesi in cale. Harry era putin nervos. Nu ma interesa ce vroia el sa faca cu acea domnisoara incapatanata.

—O urasc pe sora ta, dar abordarea ei a fost foarte convingatoare, rosti Zayn spre Harry, care statea cu mainile in buzunarele gecii negre. Era nervos, si suparat in acelasi timp.

Acea tipa se apropia de noi, rapid, aproape fugind. S-a oprit in fata mea si a rostit nepasatoare “ Sala 345”, fata ei fiind sictirita si palida. Am inaintat dandu-i cu umarul in piept. Eram mult mai inalta ca ea. Harry trecu si el nepasator, privirea ei inca dezabracandu-l. Am inceput sa fug spre liftul care aproape ca-si inchidea usile. Ajunsesem la fix. Usile s-au inchis, eu si inca cativa oamenii ramanand in lift. Am apasat prima pe buton, indicand numarul etajului noua. Stiam unde era sala de operatii. Harry fusese operat la picior in acea sala. Desi nu prea imi pasa de acele amintiri pe care le uram, le eram recunoscatoare ca ma facusera sa-mi aduca aminte de etajul unde era sala.

Cand usile liftului s-au deschis, am trecut printre oamenii linistiti, pasind pe un hol lung, albastru ce ma intrista. Ma uitam pe fiecare usa la numarul indicat. Incercam sa imi aduc aminte unde era mai exact acea sala, insa era imposibil. Amintirile erau cam incetosate in mintea mea buimaca.

Ajunsese in fata unei usi mari, glisante, pe care scria nu intrati. Am pus mana pe clanta, o doamna atentionandu-ma imediat ca in incapere a fost adus un tanar care este operat. Am stiut imediat ca acela trebuia sa fie Louis. Am apasat pe clanta, impingand rapid usa, deschizand-o larg. Un mic hol mi se arata in fata. Nu am facut mai mult de doi metri pana la urmatoare usa. In stanga mea mi se arata un geam, care se pare ca dadea spre camera unde erau tinute mastile doctorilor, dar si chiuvetele unde se spalau. Am stiut imediat ca usa din fata mea dadea direct in sala de operatii.  Mi-am facut curaj si am impins usa, pasind in acea sala. Medicii si asistentele ce stateau in jurul mesei unde era intins Louis si-au indreptat privirile spre mine. O asistenta se apropie de mine, incercand sa ma impinga. M-am ferit si am pasit pe langa medicii care tipau la mine sa ies afara. Louis era dezbracat de la bust in sus, pielea lui fiind taiata in jurul locului unde era glontul. “Atat de aproape de inima!”, chicoti malefic mintea mea. Am inceput sa tip, cand asistenta ma lua de maini, incercand sa ma dea afara. Sangele lui Louis era intins pe acele mese, aparate bibaind neincetat. Medicii se intorsesera la operatii, incercand sa nu ma bage in seama.