VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 11

Hey, hey, hey. Uitati ca a venit si nextul Imi cer scuze pentru eventualile greseli, insa nu prea mai am timp sa scriu. Multi dintre voi stiti ca sunt in Italia, in vacanta, si nah stiti cum e: cumparaturi, plimbari, poze etc.

Sper sa va placa aceasta parte desi nu e foarte stralucita. Lipsa de inspiratie:d

***

M-am trezit intr-o camera complet alba, unde se auzeau cateva zgomote ciudate de la aparatele la care eram conectata. Nu stiam unde sunt, dar stiam ca am distrus masina lui Harry, ceea ce-mi va aduce sfarsitul si de la el, dar si de la Anne cand va afla de cursa.

Ah, cursa. Asta m-a adus in acest loc. Imediat ce asistenta a intrat la mine in acea camera, mi-am dat seama ca sunt la spital. Ma miscam, dar ciudat nimeni nu vedea. Am vazut-o si pe Anne care s-a pus langa pat pe un scaun si plangea. La naiba de ce nu vede lumea ca ma misc? Am eu vedenii, sau lor le trebuie ochelari?

Un doctor, gras, insa cu un chip dragastos, intra in salon, facand-o pe Anne sa tresara. Nu auzisem mult din discutia lor, insa mi-am dat seama ca Anne se ruga de el sa ma mai tina conectata la aparate macar  cateva zile. Stai, stai, stai. Conectata? Adica sunt moarta? Adica aparatele astea ma mai tin in viata?

Nu cred. Asta trebuie sa fie vreo gluma proasta, cu niste actori prost platiti. Eu ma misc, desi pielea imi pare mai palida, dar totusi misc.

***

Era seara. Pe holurile spitalului nu se mai auzea aproape nimic.

Nu mi-am imaginat ca acel accident a fost atat de grav. Toata ziua am stat doar cu Anne, si noul ei sot. Probabil celorlalti nu le pasa de mine, iar Carter era mult prea ocupat cu Ambie, de care nu stiam nimic. Oare era bine?

In timp ce tot incercam sa fac galagie pentru a dovedi ca sunt vie, l-am obervat pe Louis, care aprinse lumina in salon.

Avea un buchet de trandafiri in mana. Mi-l aseza pe masa de langa pat. Ii citeam tristetea in ochi.  

― Imi pare rau Devil, rosti el amagit. Ne vedem in 50 de ani.

Deci clar ori eu eram nebuna ori ei. Eu ma miscam. Ma vedeam. Nu inteleg de ce naiba ei nu vad.

Opa, beculet aprins. Sunt o fantoma. Hmm, deci asa e sa fii fantoma, nu? Deci situatia in care sunt eu se numeste moarte cerebrala, cred. La cata medicina stiu eu... pf.

Hmm, deci creierul meu e mort. Ia hai sa nu tragem concluzii pripite. Eu gandesc.

Cat ma zbateam eu pe acel pat, incercand sa-mi misc corpul legumizat, intra si Carter in salon. Am simtit un fulger in corpul de fantoma, cand privirele celor doi s-au intersectat.

Carter imi puse si el florile pe masa, langa cele lasate de Louis.

―Ce cauti aici?, il intreba Carter pe Louis, cu un glas taios.

― Nu am voie? Pana la urma a fost sora celui mai bun prieten al meu, raspunse Louis arogant, impingandu-l cu pumnul pe Carter.

Nu-mi place ce zice Louis. Adica acum sunt un "a fost"? Ahh, Louis o sa-si ia bataie cand ma trezesc.

Carter profita ca eu sunt "moarta" si ripostase in portriva lui Louis. Ii dase cu pumnul peste mana, enervandu-l.

Louis, se apropie cu pumnul de fata lui Carter insa eu tipasem.

―Gata!, tip , deschizand ochii.

Dintr-o data aparatele din jurul meu, bipaiau mult mai repede. Cei doi se oprisera socati. Se uitau la mine, cu gurile cascate.