VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 22

Partea 22

***

Eram acasa,  in patul meu, in bratele lui Carter. Petrecerea fusese un dezastru din perspectiva mea. Oricum orice petrecere ale lor sunt groaznice. Incercam sa-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a-l intreba despre acea noapte, cand ma lasase singura, iar eu aproape am fost violata. Seara in care totul a inceput sa se destrame in mintea mea. Ma bucuram ca sunt in sfarsit bine, si ca pot fi din nou acasa.

―Carter? Pot sa te intreb ceva?

―Sigur, frumoaso. Ce e?, ma intreba sarutandu-mi obrazul.

―Unde ai plecat in acea noapte?, intreb cu vocea ragusita.

―Ce noapte?

―In care ai plecat, si eu era sa fiu violata, ii raspund privindu-i chipul cum se incrunta la auzirea fiecarui cuvant rostit.

―Am avut niste treaba, imi raspunse rece, dandu-mi drumul la maini.

―Ciudat, spun dandu-mi ochii peste cap.

Stiam ca ascunde ceva, insa cu siguranta nu imi va spune niciodata, si mai ales daca e ceva cu adevarat important. Sper doar sa nu se fi apucat de nebunii. Ne-am culcat devreme, caci ziua urmatoare avea sa fie una destul de grea, si obositoare. Am aflat cu greu de la Anne unde se afla centrul din care am fost adoptata. In sfarsit avea ocazia sa aflu cate ceva despre familia mea, fosta mea familie.

Dimineata se arata voiasa, trezindu-ma in catecele pasarilor de pe creanga marului ce se afla in fata ferestrei mele. L-am trezit usor pe Carter, dupa care am fugit in baie pentru a ma pregati.

Dupa ce am terminat cu pregatirea am coborat jos cu gandul de a lua micul-dejun, insa nu a fost asa. Am sarit peste cea mai importanta masa a zilei, din pricina celor cinci natafleti, care se pare ca stateau in bucatarie compunand noi cantece. Am fost salutata doar de Niall, insa nu l-am bagat in seama, trecand mai departe pe hol. M-am incatat si am iesit pe usa, iesind pe alee unde am dat nas in nas cu Ambie. Era ciudat sa o vad.

Sa o vad in acel fel. Era imbracata groaznic, si era neingrijita. Se vedeau cearcanele de la ochi, dar si zgarieturile de pe gat. Incercam sa nu-i arat mila ce cu adevarat ma cuprinsese. Carter se duse mai departe spre masina nebagand-o in seama. Stateam in fata ei privind-o. Privind un om, care nu semaana deloc cu Ambie. Parul ii era ciufulit, si tuns intr-un mod ciudat. Machiajul era neglijent si usor intins, probabil din cauza lacrimilor. Era mult mai slaba. Tricoul era lalai, mult prea lalai. Nu mai era ea. Acea fata frumoasa, care te facea fericit doar cu parfumurilor care erau combinate pe pielea ei fina si mereu bronzata. Acum era alba si stearsa. Bustul se micsora considerabil, iar coloana incepea sa i se observe mult prea mult. Era ca un caine care nu primea mancare decat o data pe saptamana. Vroiam cu atata inversunare sa o imbratisez si sa o salvez, insa ceva ma opri. Acea corectitudine din mine.  Daca avea nevoie de ajutor trebuia doar sa spuna, doar sa ma sune sau sa ma caute si sa-mi explice prin ce trece. Daca nu apeleaza la ajutor inseamna ca nu are nevoie de el.

Am incercat sa-i spun buna insa Zayn care iesi pe usa ma opri. Ambie pasi pe langa mine, intrand in casa. Eram socata, de acea faptura. Clar Ambie, fata care intruchipa un inger, numai era la fel.

Mi-am scuturat capul si am mers catre masina lui Carter. Am pornit intr-o clipita, incercand sa nu-i bag in seama bombanelele despre Ambie, si despre noul look. Era cea mai buna prietena a mea, insa ceva ma tinea departe de ea. Simteam pericol. As starni un adevarat razboi daca as vrea sa o ajut. Sper pentru binele ei ca baietii sa se plictiseasca de ea si sa o lase in pace. Si Zayn! Deja a uitat-o pe Perrie. Aveau de gand sa se casatoreasca. Cum poti trece atat de repede peste asta. Adica au trecut cinci zile de la ziua in care eu am facut publice pozele. Si ciudat, niciunul din baieti nu mi-a spus nimic. Un gand mult prea straniu mi-a trecut prin minte. Un gand care trebuia sa dispara.