VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 32

Stateam cu Niall pe banca, si vorbeam despre cum vor ractiona cei din Londra cand vor afla ca noi formam un cuplu. Eram speriata de reactia lui Louis, desi nu ar fi trebuit sa-mi pese deloc, pentru ca lui nu i-a pasat deloc atunci cand m-a trimis in bratele lui Carter.

Mi-am amintit pe loc de Carter. Nu mai vorbisem de ceva timp cu el, si eram putin nelinistita. Faptul ca el a disparut atat de repede ma facea sa ma simt vinovata. Am facut sa sufere un suflet atat de pur si iubitor.

Ochii albastri a lui Niall pur si simplu ma hipnotiza, fiecare sarut era ca o adiere a vantului pe o plaja goala in mijlocul unei furtuni, iar fiecare atingere ca un uragan plin de mister si placere, dar ceva parca tot lipsea. Simteam in adancul meu ca el nu-mi putea deveni sufletul pereche, si ca el nu era baiatul de care eram indragostita. Al meu hot de sfuflete se pierdea in bratele alte fete, sau poate ratacea singuratic pe un drum pustiu. Orice gand in legatura cu Louis ma facea sa tremur si sa ma simt intr-un mod atat de stanjenitor si patetic. Nu era bine ca o criminala sa cedeze in fata unui baiat, pe care trebuie sa-l omoare.

“Indiferent de cat de mult voi ajunge sa-l iubesc, il voi omori, daca nu... ma va omori el pe mine.” , imi soptesc in minte.

Niall se ridica de pe banca zambindu-mi intr-un mod atat de angelic. M-am alaturat lui pe o alee mai laturarnica, care ducea spre terenul urias de sport. Ne-am asezat in tribune, urmarind meciul de fotbal, dintre echipa de Nord, cea a campusului meu, si cea de Vest, a unei alte universitati despre care nu stiam nimic. Niall parea ca se simte foarte bine cu mine. Parea extem de fericit.

 ***

Trecuse deja o luna de cand eu si Niall eram impreuna. Din pacate ma certasem groaznic cu Emyli, care ea era de parere ca relatia mea cu Niall nu avea  niciun sens si ca totul e o minciuna. Uram sa ma cert cu ea. Nu sunt genul de persoana care admite ca altcineva are dreptate in afara de ea, dar in acea situatie chiar avea dreptate. Nu-l iubeam pe Niall, desi era perfect. Imi facea toate poftele, si ma trata asa cum trebuia. 

Alexis era si ea departe de Emyli, desi nu se intelegeau deloc, insa de cand Alexis iesea cu Jacob, devenisera prietene destul de apropiate. Uram sa le vad impreuna.

La ultima petrecere la care fusesem prezenta cele doua m-au ocolit toata noaptea. Chiar daca eram cu Niall, si prietenii tai lucrurile erau totusi schimabte. Petrecerile cu Emyli erau atat de distractive si palpitante.

De Louis nu m-ai auzisem nimic. In fiecare zi de la acel telefon, il sunam in speranta ca-mi va raspunde. Speram ca Anne si Harry sa nu afle de relatia mea cu Niall.

—Si, cand vom face anuntul?, ma intreba Niall asezandu-se langa mine in pat.

—Hm, cred ca de Craciun, raspuns zambindu-i. Toata lumea va fi acolo, continu-i sarutandu-i obrazul.

—Crezi ca Anne va spune ceva?, intreba ingrijorat.

—Nu cred. Atunci cu Louis..., ezit. Atunci, cu el, remediez tristetea de pe fata lui, nu a fost de acord din cauza varstei, il linistesc.

—Sper, pentru ca nu-mi imaginez cum ar fi sa te pierd, imi sopteste la ureche inainte sa se ridice de pe pat si sa iasa din camera.

Desi nu simteam nimic pentru el, ceva din mine il doream. Parfumul trupului sau perfect era imbitor, cu o urma de vanilie, imbinata cu scortisoara. Ochii lui adanci ca oceanul era tot ce si-ar fi dorit o fata, si chiar mai mult. Niall era un inger; luptator, carismatic, grijuliu, chipes, talentat.

Am iesit din transa perfectiunii lui, cand am auzit-o pe Emyli intrand in camera injurand. In urma ei se iveaua siluetele lui James si Jacob. Alex lipsea ca de obicei. De cand se despartise de Emyli, una din fruntasele campusului, toata lumea il cam evita.