VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 17

Hey, sper sa va placa acest capitol, desi e cam scurt, ce-i drept. Nu am avut timp sa scriu, si imi pare rau pentru eventualele greseli:). Va astept cu o parere:** 

***

Stateam pe pat, incercand sa adorm. Toti erau plecati, in vacanta. Nu-mi venea sa cred ca Anne ma lasase singura acasa. Am incercat sa-l sun pe Louis, insa imi inchidea. Era cu ei. Foindu-ma prin pat, am cazut jos, direct pe parchetul rece, ce-mi ingheta corpul. Incercam sa nu plang, insa era inevitabil. Nu stiam ce se petrece cu mine. Eram cu totul diferita, era o alta Devil, ce stia ce e suferinta, si dezamagirea.

M-am ridicat usor, ajungand in fata usii de la camera. Am apasat pe clanta, usa deschizandu-se usor, provocand un zgartait. Am iesit, indreptandu-ma spre bucatarie. Afara era noapte, si nici iluminatiile stradale nu mergeau, ceea ce insemna o bezna totala. Parul lung si buclat imi cadea pe spatele acoperit doar de un maiou negru. Am luat cana de ceai rece de pe masuta din bucatarie. M-am asezat la masa, incercand sa imi adun gandurile, insa era imposibil. Erau mult prea multe, si mult prea chinuitoare. Nu intelegeam de ce tocmai eu am cazut intr-o asemenea capcana.

Telefonul a inceput sa sune zgomotos, facand mici zgomote de la vibratiile ce se provocau intre el si noptiera din sufragerie. M-am apropiat de el, dorind sa aflu cine ma deranjeaza din nostalgia totala in care ma aflam. Era Anne. Vroiam sa-i raspund doar pentru niste explicatii, nu ca sa stiu daca e bine. In acele momente nu simteam nimic pentru ea.

―Buna, Anne, spun plictisita.

―Ce faci, draga? Esti bine?, ma intreba parand ingrijorata.

Nu-mi pasa de cat de ingrijorata era. Imi negase fericirea, ceea ce nu putea aduce decat dispret in mine. O credeam diferita. Credeam ca dintre toti ea va fi cea care va accepta, insa nu. A preferat calea usoara, la fel ca si Louis. E mai usor sa spui "Nu se poate" sau "Nu" decat sa lupti sau sa dai o sansa lucrului pe care ti-l doresti.

―Sunt bine, altceva?, raspuns eu rece.

Pe fundal se auzeau rasete, de baieti si de fete, ceea ce ma ingrijora, creeand in mine un gram de gelozie. Era clar ca Anne nu era singura femeie de pe acolo. Deveneam nervoasa, mainile incepand sa-mi transpire, si buzele uscandu-se.

―Cine mai e acolo?, o intreb calm.

― Baietii, Perrie si o fata extrem de simpatica, care ne-a prezentat-o Louis, raspunse fara remuscari.

―E blonda?, o intreb panicata.

―Da, de ce? Devil este totul bine?, ma intreba incercand sa schimbe subiectul.

Nu i-am raspuns. Imediat ce am auzit confirmarea ca acea fata e blonda, am dat drumul la telefon, acesta izbindu-se de mocheta livingului. Apelul nu se inchise. Inca o auzeam pe Anne cum vorbea. Nu faceam nimic. Stateam nemiscata sprijinita de unul din peretii incaperii in care ma aflam. Lacrimi imi curgeau pe obrajii palizi. Imi dadusem seama, ca am fost doar o jucarie, doar o fata oarecare. "De ce am intrat in nebunia asta?", era intrebarea care mi-o puneam neincetat.